Speranța atingerii - FINALIZATĂ -

Capitolul 16

      Perspectiva lui Scarlett

 
      Într-adevăr îmi doream să văd și interiorul vilei lui Aldo, dar nu mă gândeam că o să ajung răpită și adusă aici ca să mi se îndeplinească dorința secretă. Pe viitor să am grijă ce îmi doresc, nu de alta, dar destinului îi cam place să-și bată joc de mine. Mă aflu într-o cameră imensă, mai exact pe un fotoliu extrem de comod din piele albă, dar m-aș fi mulțumit și cu un bolovan, doar să nu fiu aici, alături de acești psihopați. În timp ce încerc să găsesc o modalitate de a evada, cercetez încăperea, observând că aceasta conține un imens bar, plin cu alcool, o masă mare cu scaune de o parte și de alta și pe lângă fotoliul în care stau se mai găsește încă unul și o canapea, iar în mijlocul lor o măsuță de sticlă. Simplu și elegant. Ce dracului spun aici? N-ar trebui să-mi placă ceea ce văd, ar trebui să urăsc tot ce văd aici. Îmi scutur capul și vreau să verific mobilul de la spatele meu, dar abia acum realizez că nu-l mai am.
 
      Panicată încerc să-mi amintesc ce am făcut cu mobilul, dar n-am nicio idee. Poate l-am pierdut pe scări când mă grăbeam să ies din spital, poate pe bancheta din spate a mașinii sau pe aleea din spatele spitalului. Panica începe să pună stăpânire pe mine acum că salvatorii mei nu mai îmi sunt alături. Încep să mă mișc în continuu în fotoliu, parcă stând pe cărbuni încinși. Agitația mea nu trece neobservată de răpitorii mei, astfel trei perechi de ochi mă fixează. Îi ignor și mă ridic cu gândul de a merge la toaletă, doar că apuc să fac doar un pas, iar roșcata se așază în fața mea cu brațele în șold. Îmi dau ochii peste cap și ca de obicei vorbesc prima:
 
      — Ori te dai și îmi spui unde este baia, ori o să-mi fac nevoile chiar aici și acum!

      — Nu îmi dai tu mie ordine, să fie clar!

      — Nu zău! Că altfel ce?

      — Proasto, eu sunt o Ragazzi! Cum îți permiți să-mi vorbești așa?
 
      Doamne, ce copilă este! Nu pot să mă înțeleg cu ea deloc, așa că o ocolesc poziționându-mă în dreptul celor doi bărbați. Ochii mi se mută de la Ashthon, la Aldo și înapoi la Ashthon  așteptând un răspuns. Cei doi mă analizează în continuu, iar răbdarea mea ajunge la minim. Aud tocurile nebunei cum se apropie de noi, iar palma sa mă prinde de umărul stâng în timp ce mă smucește cu fața la ea. O durere uriașă mă face să mă trag din strânsoarea sa, în timp ce scap un țipăt. Băga-mi-aș... Nu trebuia să le arăt că-s rănită, doar că m-a luat pe nepregătite gestul tipei, nemaiavând timp de control. Palma dreaptă mi se așază automat pe zona vătămată și sâsâi printre dinți când roșcata face un pas în direcția mea. Mă dau înapoi doi pași, trecând de Spencer, iar cu coada ochiului zăresc pistolul său de la betelia pantalonilor. Reacționez imediat impulsiv și mă aplec să-l iau, ignorând durerea care mă săgetează în partea stângă.
 
      Imediat cum simt metalul rece în palma mea, trag mâna dreaptă spre mine. Cobor piedica, iar cu degetele de la palma stângă armez pistolul, urmând să-l îndrept prima oară spre nebuna de Ragazzi. Gestul meu este unul nebunesc și total necontrolat, pentru că niciunul nu a avut timp de reacție. Pot vedea cum Aldo mișcă mâna stângă spre spatele său, dar glasul meu răstit îl oprește:
 
      — Aldo, nicio mișcare, altfel îi zbor creierii minunatei tale fiice.

      — Bella, realizezi că tu ești una, iar noi trei, nu?

      — Chiar dacă sunt în inferioritate numerică, îți garantez că pot ucide măcar pe unul dintre voi și mi-ar face o deosebită plăcere să încep cu ea!
 
      Fac semn din cap spre tipa enervantă când spun asta, privind-o cum se dă un pas în spate. Ridic pistolul spre tavan și apăs pe trăgaci, ca să înțeleagă toți că nu glumesc. Împușcătura scoate un sunet puternic, care îmi face timpanele să țiuie, dar îmi revin repede. Spencer este cel mai aproape de mine, astfel urechile sale au de suferit mai mult, fiind în dreptul armei. Își ridică ambele palme, acoperindu-le, însă îl bat cu arma peste spate în timp ce vorbesc din nou:
 
      — Mâinile la ceafă și în genunchi, toți trei! Acum!
 
      Primul care îmi ascultă ordinul este Aldo, urmat de Spencer, doar fufa nu mă bagă în seamă. Scoasă din sărite decid să acționez ca să fiu luată în serios. Picioarele mele pornesc alergând spre ea, astfel din trei salturi ajung în dreptul său, cu mâna dreaptă în care țin arma ridicată. Următoarea mișcare constă în a o lovii în tâmplă cu dosul pistolului, atât de tare, încât cade ca secerată pe podeaua lucioasă. Nicio mișcare din partea sa, ceea ce e bine. Pentru moment o persoană este scoasă din joc. O ultimă privire spre aceasta și observ cum sângele roșu aprins începe să-i murdărească chipul.
 
      Un micuț foșnet mă obligă să fac o piruetă, ajungând cu fața spre cei doi. Amândoi sunt în aceeași poziție, atunci ce s-a auzit? Cercetez zona și nu văd nimic, de aceea mă apropii de ieșirea camerei și mă sperii când văd o blondă firavă care stă lipită de perete. Cu toate că pare inofensivă nu risc. O apuc de antebraț și o trag după mine până ajungem lângă ceilalți. Îi lipesc pistolul de tâmplă și întreb răspicat:
 
      — Unde pot găsi cătușe, sfoară, lanțuri, orice este rezistent și pot utiliza ca să leg?
 
      Liniște. Multă liniște. Apăs arma de capul acesteia și vorbesc din nou, dar mai mult zici că mârâi:
 
      — Te-am întrebat ceva, fetițo!