[poeme pentru un helios]
"sincer,
câteodată mă întreb,
oare suntem noi
copiii lui Hyperion?
aș vrea cu toate moleculele
sensibilității tale
să-mi juri la fiecare nuditate
că noi suntem
copiii ilegitimi
ai luceafărului de sus."
HELIOS (în mitologia g...
deși corpul tău e alcătuit din atomi și vreo șaizeci de substanțe chimice, știu că știi că moleculele tale sunt iubite de ale mele și-mi aparțin doar pe plan oniric. nu ne aparținem, dar în altă viață ne-am jurat că ne vom întâlni și nu vom naște copii din amor, ci ne vom renaște, ne vom vindeca și ne vom uita.
îmi doresc ca tu să te întâlnești și-n această viață cu mine, dar oare mi-ai scrie poeme pe spate așa cum faceai de odinioară?
cum distanța dintre lună și mine se modifică mereu, îmi va fi frică ca într-o zi plângând, nu voi avea cu cine vorbi, iar ea -pata mea de lumină rămasă pe cer- va sta lipită de fereastra ta, spunându-ți că te iubește mai mult decât nu ți-am putut spune eu în cealaltă viață.
tu ești dumnezeul meu, Helios, imateria din materie, și-ți promit că nu-ți voi scrie rugăciuni despre dorul meu de tine, ci-mi voi scrie poeme pe piept, sperând ca într-o zi luceafărul tu să-mi fii.
cum tu ești infinit și eu finită, tu cuvânt, iar eu poetă, mă voi rezuma la a te simți pe foi, ele vor exista dintotdeauna, chiar dinainte să mă cauți printre atâtea Eve.
《nu știi că nu-s o Eva》
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
