Forever Together

Nimic nu este ușor

      Inima mea bătea ca nebuna. Chiar și când eram față în față cu visul meu tot îmi era greu să cred asta. Mă ciupeam, să văd daca chiar nu visez și nu visam. M-am uitat la Maria și i-am făcut semn să intrăm. 

     În momentul în care am pus piciorul înăuntru am simțit, că viața mea se va schimba, însă ce nu știam în acel moment și nici nu mi-am imaginat vreodată este că se sa schimba total. 

        Holul era primitor. Zugrăvit în culori calde. În partea stângă erau fotolii și mese colorate în forme ciudate dar unice în felul lor, se potrivea foarte bine cromatic. În partea dreaptă era un birou în culori neutre cu diferite forme subtile desenate. În spatele biroului era o femeie în jur de 40 de ani, brunetă, de înălțime medie, ochii căprui cu părul până la umeri și care emana o aură primitoare, caldă. Maria a mers să lase bagajele pe unul dintre fotolile respective. Între timp eu am mers la birou, să vorbesc cu femeia de acolo despre încheierea formalitățiilor legate de cămin și ce mai trebuia să fac. 

      Eram în fața biroului și analizam ce face. Aranja ceva acte și în același timp vorbea la telefon. Când eram mică, mama îmi spunea: ,,Nu este frumos să ascultăm conversațiile oameniilor", dar în acel moment eu nu aveam ce face. Nu putam să plec și să mă pun pe fotoliu până termina de vorbit. Așa că, am lăsat-o să termine de vorbit la telefon și când a terminat până să zic ceva s-a întors către mine. Am salutat-o politicos și mi-a întors salutul urmat de niște scuze pentru faptul că am așteptat atât. Am asigurat-o că nu-i nimic și că nu are de ce să-și ceară scuze.

- Ai venit să îți ocupi camera, așa-i domnișoară? Se uită la mine lung cu un zâmbet cald pe față așteptând să-i spun cum mă cheamă.

- Elena.... și da, pentru asta am venit. 

-Domnișoara de acolo mă gândesc că este cu tine. Îmi spune ea arătându-mi spre Maria, ea fiind atentă la ce se întâmpla. Se uită la mine, iar eu aprob din cap și o chem pe Maria să vină lângă mine.

- Vă dau niște acte să le copletați și semnați, după puteți merge să vă instalați. Ne spune cu același zâmbet pe față. Cum te cheamă? Mă întreabă uitându-se la mine cu o privire caldă și primitoare.

- Mărgileanu Elena, spun eu. Am omis sa îmi spun și al doilea prenume. Nu era pentru că nu-mi plăcea, era un nume special, dar, îmi aducea o nostalgie, o tristețe așa de mare încât evit să-l rostesc sau că cineva să-mi zică Luna.                     
Apoi  o întreabă și pe Maria. După ce i-am spus, nu a durat mult și a luat niște foi, le-a pus în fața noastră împreună cu un pix și ne-a spus ce să completăm. 

      Le-am completat și le-am pus pe birou. Am așteptat cât timp s-a uitat peste ele să vadă dacă sunt bine completate și le-a pus într-un dosar, după a trecut pe calculator  datele de pe buletin.

- Actele sunt bine completate, nu aveți greșeli. Ne spune în timp ce era cu ochii in calculator.

- Atunci, putem să mergem în cameră? O întreabă Maria.

- Imediat, mai am ceva să vă întreb, ca să pot trece în calculator pe lângă datele peronale. După veți putea merge. 

- Bine, îi spunem noi două în cor. Stăm și așteptăm să termine, nu trece mult timp și ne întreabă.

- La ce facultate sunteți? Spune uitându-se cu ochii ei mari și căprui.

- Suntem amândoua la Facultatea de Economie și Administarea Afacerilor, îi spun cu un zâmbet larg pe față. 

      Eram fericită. Faptul că puteam să zic că sunt studentă la FEAA mă umplea de bucurie, mai ales că eram împreună cu Maria.
     Am muncit foarte mult ca să pot ajunge la FEAA. Încă îmi aduc aminte reacția mea, când am vazut că am fost acceptată am început să plâng și să râd în același timp cu zâmbetul până la urechi. Mai bine zis, toată vara eram în stare de șoc, dar acuma știu sigur că nu mai visez și că totul este real.