— Unu doi trei, doi doi trei, trei doi trei, patru doi trei, cinci doi trei, șase doi trei, șapte doi trei, opt doi trei. Unu doi trei, doi doi trei, trei doi trei... șoptește micuțul cu trăsături de iepuraș, având un zâmbet larg pe buze în timp ce își mișcă ritmic degetele pe mâna prietenului său, care avea buze pufoase și era emoționat pentru primul lui recital la pian, la început de clasa a II-a.
Micuțul cu trăsături de iepuraș îi lovește buricele degetelor în liniște cu atenție pe ritm cu propriile sale degete, având o expresie concentrată, dar la fel de inocentă și adorabilă ca întotdeauna.
Unu era degetul mare, doi era cel arătător, trei era cel mijlociu, patru era cel inelar, cinci cel mic, șase o combinație din unu și cinci lovite în același timp, șapte o combinație din cinci și doi lovite în același timp, iar opt o combinație din cinci și trei, bineînțeles lovite în același timp.
Micuțul repetă această mantra de două ori înainte de a zâmbi și mai larg, coborându-și fin degetul arătător spre centrul palmei prietenului său, trasând o stea mare cu cea mai mare grijă din lume, înainte de a plasa un pupic cu grijă în mijlocul acelei stele.
— Păsările vor dansa, stelele vor cânta, din iarbă va ploua iar din cer boboci de flori vor creștea. Inima-ți va bate pe vârful nasului iar muzica-ți va râde cu sufletul. Zâmbetu-ți va fi în ochi iar ochii pe sub gene. Inima ți-o voi fura și în schimb ți-o dăruiesc pe a mea, dar amândouă vor continua să bată pentru totdeauna. Păstrează-mi inima cât o păstrez eu pe a ta. Ambele vor bate pentru că tu ești eu, iar eu sunt tu. Ambele vor bate pentru că eu sunt tu, iar tu ești eu, șoptește iepurașul pe un ton cântat dar într-un fel inocent de solemn, unindu-și buricele degetelor cu ale prietenului său cel mai bun, ridicându-și mâna cu a lui spre cer înainte ca degetele lor să se împletească într-un mod natural, firesc.
Rime tocite și fără noimă, vreun gram de gramatică sau înțeles, dar pentru ei acele cuvinte însemnau întregul univers.
Ochii lor s-au întâlnit, iar dragostea i-a învăluit. O dragoste copilărească, pură. O dragoste doar a lor, pentru totdeauna.
— Unu doi trei, doi doi trei, trei... trei... te rog trezește-te! strigă acum băiatul cu buze pufoase în timp ce își scutură cu blândețe dar și panică singura lui dragoste, singura lui speranță la a mai trăi.
Dar o numărătoare muzicală nu putea să trezească un biet băiat care a fost înconjurat de flăcările celui mai brutal incendiu.
O numărătoare muzicală nu va putea coborî stelele și nu va putea schimba pământul cu cerul sau cerul cu pământul.
Și bineînțeles, o numărătoare muzicală nu putea să oprească focul din a-i înconjura și a-i arde fără milă.
— Unu doi trei... vreau în brațele tale să mă iei...
