Saptamana care a trecut a fost una linistita, m-am dus in fiecare zi sa ma plimb in parc. Plimbatul era singurul lucru care ma ajuta sa imi pun ordine in ganduri si chiar daca nu reuseam aceasta perfomanta macar reusea sa ma relaxseze. Si azi am decis acelasi lucru. Ieseam mai mult singura decat cu Alex. El era prea amuzant si ma desconcentra.
- De ce nu vrei sa vin si eu cu tine?
- Pentru ca...
- Pentruca ce? Sunt o companie chiar asa de rea?
Haide Alyona, gandeste.
- Imi strici starea de melanconie.- si uite asa am dat-o in bara. De cand imi este asa de greu sa gasesc scuze? De obicei sunt premianta la asa ceva.
- Imi dau lacrimile.- saracul baiat adea poate respira. Ce? Si adea acum observ ca Alex mai are un pic si se tavaleste pe jos de ras.
- Ai terminat sa razi de mine?
- Bine, bine. Dar de ce te deranjeaza asa de mult? Esti prima persoana caruia nu ii place veselia.
- Nu am zis ca nu imi place.
- Nu te vreau in preajma mea pentru ca ma bine dispui.
- Alta voce mai enervanta nu ai gasit? - l-am intrebat eu cu cel mai sarcastic ton al meu. Alex iar radea si trebuia sa recunosc avea un ras molipsitor deoarece am inceput sa rad incontrolabil. Eu, Alyona, radeam cu pofta fara a fi nevoita sa ma folosesc de talentele mele actoricesti.
- Vezi? Vezi ce efect ai asupra mea?- chiar daca de data asta incercam sa am un ton serios,rasul meu nu se oprise, din contra mai aveam putin si ajungeam pe podea.
- Bine, azi, daca ma lasi sa vin cu tine in parc iti voi dovedi cat de matur si serios pot fi. Daca...
- Daca? Daca ce?
- Daca promiti ca nu te vei speria.- chiar daca incercase sa faca o gluma din afirmatia asta de data asta i-am vazut tristetea din ochi. Finalu conversatiei crease multa tensiune in jur, atatde multa incat putea fi taiata cu cutitul si asta si aveam de gand sa fac. - Dute sa te pregatesti in un sfert de ora plecam.
Sunt genul de persoana care se imbraca comod si nu prea ii pasa de comentarile inutile a celor din jur. Din aceasta cauza nici nu avea sa dureze mult. Un dus si sa ma schimb. Cum poate dura ore la unele fete?
******************
- Si cum ai de gand sa-mi demonstrezi ca esti serios? Pana acum nu ai facut decat sa ma amuzi.
- Vroiam sa destind atmosfera inainte de discutia pe care trebuie sa o avem. Este obligatoriu.- serios? Chiar trebuia sa adauge cuvantul obligatoriu in discutie? Urasc cuvantul acesta, imi aminteste de zilele male acre de la orfelinat si de la viata pe care a trebuit sa o duc de la moartea mamei mele adoptive.
- Te rog sa nu mai pomenesti acel cuvant in preajma mea. - de data asta tonul meu era trist dar in acelasi timp se simtea ca era intr-un fel un ordin.
- Esti in regula?
- De ce?
- Plangi. Tu chiar nu ai observat.
Ce? Cum era posibil sa plangi fara sa sti? Macar daca as simti lacrimile prelingandumise pe obraji, dar nu le simteam. Sigur astea nu erau lacrimile mele. Si totusi erau pe fata mea si se luptau sa iasa din ochi mei albastri.
- Da, doar amintiri. Poti si tu sa treci peste?- bravo mie, in sfarsit am reusit sa mint de fata cu el si totusi ceva din privirea lui nu imi da voie sa am incredere ca m-a crezut.
- Daca zici tu.- chiar trebuia sa-mi confirme? Nu putea trai fara sa-mi transmita un "Ti-am spus eu!" prin tonul lui ironic. Mai bine sparg ghiata.
- Spuneai ceva despre o discutie necesara.
- Chiar detesti acel cuvant nu-i asa?
- Nu schimba subiectul !!!
- Daca nu recunosti, o sa-l introduc in fiecare propozitie pe care am sa ti-o spun.
- Bine recunosc. Acum despre ce e discutia?
- Pot sa stiu de ce?
- Ce, de ce?
- De ce urasti asa de mult acel cuvant.
- Nu, nu poti sa sti de ce !!! - in vocea mea se puteau simti nervi. Deja ma simteam ca un vulcan gata sa explodeze. Crescand orfelinat fara sa stiu sa ma bat a trebuit sa invat sa le inchid gura inainte sa ma faca sac de box. Si nici eu nu vroiam sa fac asta in plus aici se afla unul dintre motivele pentru care detest acel cuvant.
- Ok, nu mai insist.- faptul ca imi spusese ca nu mai insista avu un efect enorm asupra mea, ma calma si nu stiu de ce.... de fapt stiu de ce, l-am imbratisat.
- Multumesc.
- Nu ai pentru ce, nu ar fi trebuit sa insist.- si acestea imi raspunse la imbrarisare. A fost o imbratisare lunga si plina de dragoste. Ma facea sa ma simt in siguranta, iubita si intelesa, ca si cum mi-as fi gasit un frate pierdut. Dupa ce ne-am despartit, din nou eu am spart gheata.
- Nu, nu ar fi trebuit.... frate.
Imi cer scuze daca nu va place melodia. Dar hei, nu v-am obligat eu s-o ascultati. In plus am avut ceva lume pe cap. :)
