Fructul Oprit

CAPITOLUL 13 - Fiori dulci

Să se aleagă cu o gleznă ruptă și blocată într-un gips se dovedește a fi printre cele mai mari provocări pe care a trebuit să le înfrunte. Pe lângă durerea constantă pe care o simte atunci când calmantele încep să îi părăsească sistemul, să nu își poată folosi cum trebuie piciorul avea să ia ceva timp până să se obișnuiască. În ciuda faptului că toate acele calmante începeau să își piardă efectul împotriva durerilor, celelalte efecte precum acea amețeală insuportabilă și senzația de slăbiciune nu o părăseau.

După câteva zile în care doctorii au insistat să o țină sub supraveghere pentru a se asigura că lovitura la cap nu avea să aducă complicații, au întocmit într-un final fișa de externare pe care Holly a semnat-o bucuroasă.

Locul acela o deprimă.

Femeia stă în șezut pe marginea patului de spital după ce Teresa îl anunță pe Conrad că poate intra înapoi. Acesta fusese aruncat în șuturi afară de tânără când a venit vremea ca Holly să se îmbrace de plecare.

Holly se gândește la faptul că i-a luat literalmente jumătate de oră să reușească să se îmbrace, ceea ce era incredibil de deprimant. Teresa insista fără oprire să o ajute cu pantalonii pe care nu știa cum să îi pună din cauza stratului gros de gips. Dar au rezolvat-o până la urmă. Măcelărind pantalonii cu o foarfecă și transformându-i în shorts. Nu mai avea răbdare.

― Hei! Ce ți-a luat atât de mult, ai probat cumva o garderobă întreagă? întreabă Cornad cu un zâmbet poznaș atunci când o vede, iar Holly pare pe punctul de a plânge de furie.

― Jumătate de oră! Mi-a luat jumătate de oră să îmi iau un tricou și o nenorocită de pereche de pantaloni pe mine.

Își lasă capul între palme, răsuflând exasperată.

― Nu fii atât de dură cu tine însăți, îi spune Cornad, apropiindu-se de ea. Ești încă foarte slăbită din cauza calmantelor. E perfect normal. Nu o să fie tot timpul așa.

Holly speră să aibă dreptate. Altfel tare se teme că o va lua razna. Se gândește în treacăt cât de greu îi va fi pentru următoarele 3 săptămâni să facă până și cele mai simple lucruri de rutină și simte cum e cuprinsă de o stare de anxietate.

― Holly, e totul în regulă, îi spune Conrad când observă teroarea din privirea ei. Nu ești singură. Ok?

Holly încuviințează ușor, recunoscătoare pentru faptul că cei doi au rămas alături de ea.

*
― E cineva care poate veni să stea cu tine? Ți-ai anunțat familia de situație? întreabă Conrad atunci când parchează mașina în fața blocului de apartamente unde locuiește Holly.

A condus-o până acasă după ce a trebuit să mai facă o oprire înainte pentru Teresa. Aceasta a obținut, din fericire, un alt interviu de angajare. Conrad poate doar spera că va merge totul bine. Știe cât de mult își dorește Teresa să se descurce pe cont propriu.

Holly își îndreaptă privirea spre el, cu ochii măriți, parcă îngrozită de întrebarea lui.

― Oh, nu. Nu îi pot da vestea asta bunicii. O să îi stea inima în loc.

― Nu crezi că mai devreme sau mai târziu tot va afla? Având în vedere că va lua ceva timp până să te pui înapoi pe picioare.

Femeia închide ochii preț de câteva clipe, știind că avea dreptate. Dar putea măcar să încerce să mai tragă de timp. Bunica ei ar fi săpat mai adânc dacă ar fi aflat. E genul de femeie care nu se lasă până nu scoate adevărul cu cleștele din gura ta, când vrea cu adevărat să afle ceva.

― O să văd eu cum fac. Nu îi pot spune... Nu acum, cel puțin, oftează Holly.

Conrad nu insistă și nici nu îi pune întrebări, căci poate înțelege din privirea ei că subiectul nu e unul lejer. Nu știe ce se întâmplă cu femeia asta, dar ceva, în mod cert, se întâmplă. Nu încetează din a își pune întrebări în sinea lui, devenind din ce în ce mai implicat, oricât de mult a încercat să se țină la distanță. Dar nu vrea să o preseze. Știe și el cum e să fii forțat să vorbești când nu vrei.