Ubicvistul venetic
(varianta I)
—în urmă cu 4 ani—
Erai în anul trei de facultate când l-ai văzut prima oară. Era acest tânăr, ceva european sau american, care apăruse n-ai nici cea mai mică idee cu ce treburi, dar puteai jura că era peste tot prin Beijing, iar Beijing-ul e un oraș titanic. Bineînțeles, exagerai, dar era o bună parte de adevăr în impresia ta. Îl vedeai adesea în curtea facultății, uneori dădeai de el și la anumite cursuri, deși erai sigură că nu este student al facultății. Avusese norocul să nu fie prins în flagrant, iar tu nu te băgasei să semnalezi cuiva intrusul, pentru că nu te privea chestiunea și nu e ca și cum prezența lui afecta cumva cursurile respective. De fiecare dată când îl vedeai, mai puțin când se strecura la cursuri, vorbea măcar cu o persoană, de multe ori fiind în centrul atenției unui grup. Frecvent în prezența fetelor, se pare că nu discrimina și mai putea fi văzut și în compania băieților. În afara incintei facultății, în zona în care stăteai, iată-l din nou! Tot fiind prins în conversații. Și poate stătea prin apropiere și astfel se explica „omnisciența" sa, dar mai târziu ai realizat că nu era o explicație suficientă. Într-o vacanță intersemestrială te-ai plimbat prin parcul Nanhaizi, care se afla în partea cealaltă a orașului față de locuința ta, și l-ai văzut. Ți-a trecut prin minte gândul că poate ai un urmăritor, dar ideea s-a dizolvat imediat. Nu era asta, ci pur și simplu străinul adora să se plimbe și era exagerat de sociabil. Nu schimbasei niciodată o vorbă cu el și doar îl mai priveai de la distanță, deloc persistent, fără să ți se răspundă.
Te-ai gândit că anul viitor nu o să mai fie aici, dar ai fost surprinsă să-l vezi și în ultimul tău an de facultate. De data aceasta era diferit, pentru că l-ai prins de mai multe ori pe brunet aruncându-ți priviri curioase. Într-o zi, în curtea facultății, te-a abordat.
— Bună, vorbești engleză? Da, scuze, întrebare prostească. Scriu un articol pentru o revistă de specialitate și am nevoie să fac un studiu social. Am un set de întrebări pe care mi-ar plăcea să ți le pun, dacă ai binevoi, bineînțeles. Nu durează mult.
Un ușuratic
(varianta a II-a)
—prezent—
Pulsul vieții tale amoroase era undeva între 0 și sub 0 – trist de inexistentă. Nu erai tocmai interesată de actul în sine, romantic sau strict carnal, și nici nu era cineva care să te intereseze în mod special acum. Nici nu considerai că aveai energie de dat în stânga și-n dreapta aiurea până aveai să dai de gust chestiunii. Așadar, „ți-ai forțat prietena să te salveze din propriul iad" – așa ar fi zis respectiva. Eva era o femeie tare de treabă, dar suferea de această maladie deplorabilă: era băgăcioasă ca o babă de la o vârstă atât de fragedă – biata de tine. Îți organizase nenumărate întâlniri cu diverși „tipi delicioși" – cum s-ar fi exprimat ea. Le-ai tot refuzat pe toate, până când ai obosit și insistența ei a câștigat. Ai acceptat să mergi la o singură întâlnire cu condiția ca dacă n-o să-ți placă absolut deloc experiența, atunci Eva nu se va mai băga vreodată în viața ta amoroasă. Și astfel ai ajuns să-ți petreci seara de sâmbătă la un restaurant italian acompaniată de un individ absorbit de propria persoană. Vorbea încontinuu despre ce bărbat de succes este el. Abia îți începusei întâlnirea și ți s-ar fi părut cam nepoliticos și să te ridici acum și să pleci. Aveai, probabil, la un moment dat să te prefaci că ai primit un mesaj de maximă importanță și super urgent, ce nu-ți dă de ales decât să pleci imediat. La cealaltă masă, din fața ta, era un alt duet bărbat-femeie. Poate un cuplu, deși bărbatul părea cam agasat. Poate era o altă primă întâlnire pe nevăzute precum a ta. Femeia trăncănea într-una, iar tânărul tăcea și ofta tracasat. În chip curios, ocazional, privea și el spre masa ta, dar mai ales spre tine. La un moment dat, „marele" antreprenor Thomas cu care aveai „onoarea" să cinezi, s-a dus la baie (probabil pentru o sesiune de pupături în oglindă). Tânărul de la cealaltă masă te-a privit, zâmbindu-ți oportunist din ochi văzând că erai singură acum. A scos niște bani, i-a pus pe masă, s-a ridicat, te-a privit din nou și s-a aplecat puțin, nerupând contactul vizual, șoptindu-i ceva femeii și zâmbii ștrengar.
— Dar Kylian, e ziua...
— Dar e seara mea norocoasă, Diane, încheie bărbatul și veni la masa ta, fără a-i mai arunca o ultimă privire femeii, acum, din urma sa. Sunteți la ananghie, domniță? Ce ziceți, ieșim la o plimbare, la o poveste, poate râdem și noi puțin să nu zicem că ne-am pierdut total degeaba noaptea?
Bertha_P_Iulius vezi, nu te-am mai făcut să aștepți încă un an
c o n t i n u a ț i ♤
Urmează:
→ 5.0 Judy
→ 6.0 Hellia King
