Cât mai sus în ierarhie

Capitolul 1

             O sageata îmi trece chiar pe langa ureche, apoi este urmata de inca doua.Nu ma asteptam sa traga, cel putin nu cand sunt atatia oameni pe langa mine. Se pare ca de data asta i-am înfuriat foarte tare, și asta nu poate decat sa mă bucure. Vad în fața mea un butoi plin cu roșii și pe vanzatorul lor care, la fel ca restul oamenilor din Urasia, părea foarte sărac.Aproape că-mi părea rău pentru ce aveam sa fac, aproape. Alerg în viteza înspre butoi, în timp ce încă o sageata îmi trece pe langa mana mai repede decat as putea clipi și reușește sa imi rupă cămașa. Vanzatorul vede că alergam spre el și se da doi pași în spate, dar ce nu știe el e ca nu mă interesa persoana lui, mă interesa butoiul cu roșii. Cand am ajuns la o distanță destul de apropiată de butoi, îi apuc marginile, și în timp ce fug reușesc să-l răstorn, rosiile împrastiindu-se pe jos. Cavalerii care mă urmăreau nu au avut timp sa reactioneze și, exact cum era de așteptat, au alunecat pe roșii în timp ce alergau. Tipic cavalerilor, sunt destul de idioti. Sunt sigur ca părinții mei nu au fost atât de proști, sunt convins că erau printre cei mai buni cavaleri.

             După o fugareala pe cinste, ajung în fața casei și văd ușa deschisă la perete. Ciudat, de obicei, Vicky, mătusa mea, care are grija de mine de când au murit părinții mei, o închide mereu. Pășesc ușor peste pragul casei așteptându-mă la un atac surpriză din partea ei. Și ea a fost, de asemenea, un cavaler pe cinste. Asta până când fratele ei, adică tatăl meu, a murit și ea a decis să-și înece amarul în alcool. Nimic nu se intampla. Chiar este o liniște ingrijoratoare. Vad ca ușa de la camera ei este închisă. Cu mâna care-mi tremură apuc încet clanța ușii de la dormitorul ei și o rotesc spre stanga, pentru a deschide ușa. Aceasta se deschide, și o împing ușor, fiindu-mi frică de ceea ce o să găsesc inăuntru. Când ușa s-a deschis îndeajuns incat să pot vedea toată camera, o zăresc pe Vicky întinsă pe covor. Apoi, realizez că nu s-a întins ea, de bunăvoie, a căzut. Gândul că s-ar putea să nu mai respire mă îngrozește atât de rău că îmi vine să ies înapoi pe ușa aia nenorocita, pe care am deschis-o cu frica, și să o iau la fugă. Mă așez repede în genunchi, lânga ea, și încep să o strig:

-Vicky! Vicky! Haide, trezește-te! Vicky!

-Dacă mai strigi o singură dată la mine îți jur că numele meu o să-ți fie ultimul cuvânt ieșit pe gură! Te aud, nenorocit mic, nu trebuie să țipi.

          Normal, iar am dramatizat totul. Am uitat cș mătușa mea practica meseria de alcoolic de când aveam 8 ani. Probabil i s-a făcut rău, a venit acasă, și a adormit,ca un alcoolic normal, pe covor. Încep să regret că m-am simțit îngrijorat în privința ei.

-Chiar nu puteai să mai faci un pas și să te pui în pat,ca un om normal? O întreb eu.

-Din câte îmi amintesc, chiar m-am pus în pat, dar am căzut din el. Acum poți să fii amabil și să te duci să-mi aduci niște apa? Mă întreabă ea, de parcă eu sunt cel nepoliticos aici.

-Orice pentru mătușa mea preferată, care are grija mereu de mine, nu eu de ea. Îi spun lui Vicky ironic.

-Doar du-te mai repede! Îmi ordonă ea.

                Ies din camera ei care miroase toată a vin și mă îndrept spre debara ca sa iau un flacon de cristal, luat într-un raid din Ruasia de acum 3 ani, pentru apă, apoi mă îndrept spre răul din spatele casei mele. Remarc ca afara s-a întunecat, iar reflexia lunii se varsa de-a lungul apei , facand luna sa para mult mai lungă. Nu durează mult până ajung la rău. După cum am mai spus, e aproape de casa mea.Îmi vad, de asemenea, reflexia oglindita în apa, dar priveliștea mea nu durează mult pentru ca am perturbat linistea apei cand am scufundat flaconul in ea, creând valuri mici care mi-au stricat proiecția in apa. În timp ce compartimentul se umplea cu apa, am văzut pe celălalt mal o fiinta lungă, dar totuși mica, care bea apa din râu.