Cât mai sus în ierarhie

Capitolul 3

                Uneori, în viață, trebuie să-ți asculți instinctul. Cum am aflat asta? Aveam în jur de opt ani și am mers cu tata la pescuit.S-a întâmplat cu două săptămâni înainte de moartea lui și a mamei, înainte ca monștrii ăia din Iurne să mi-i răpească. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Am prins un pește mare, unul gigantic. Pe atunci, mâncarea nu era o problemă foarte mare, părinții mei și cu Vicky erau cavaleri deci caștigau bine, ne permiteam destulă mâncare. Oricum, peștele ăla era atât de mare încât am fi putut mânca două zile din el. Mult pentru un pește care trăiește într-un râu. Dacă mâncarea nu era considerată o problemă, nu avea rost să omor o frumusețe ca peștele ăla, așa că l-am aruncat înapoi în apă. Tata mai făcuse asta înainte, nu era nimic ciudat, pescuiam de plăcere. Înainte să-l arunc, m-am gândit cum ar fi dacă i l-aș arăta mamei, iar ea l-ar găti. Am hotărât că e mai bine să-l arunc în apă. Nu mi-am ascultat instinctul, și acum regret. De ce? După ce a aterizat în apă, nenorocitul ăla s-a dus cu viteză înspre găleata mea cu râme și le-a răsturnat pe toate în apă. Apoi le-a mâncat chiar în fața mea. Morala poveștii este că trebuie să îți mai asculți și instinctul. Ceea ce am și făcut acum.

         Mi-am ascultat instinctul și am sărit în fața lui Falkof, să-l protejez. Nu puteam să las o ființă mică comparativ cu adversarul ei să se lupte.

–Nathan, amice, te-ai smintit? Renunți la prietenia noastră pentru șopârla aia?

–Marcus, tu ești cel smintit de aici. Și cine a zis ca renunț la prietenie? Doar îți dau o lecție de lupta. Daca gandesti așa nu sună foarte rău. Doar prietenul tău care te învață cum să lupți.

–Știu cât de mult îți dorești să ajungi cavaler. Dar ești neînarmat și te lupți cu un om cu un cuțit în mână. În acest caz, chiar o să le calci pe urme părinților tăi.

Râde...Marcus râde. Râsul lui mă enervează. Râsul lui mă înnebunește. A făcut o glumă despre părinții mei morți, și acum râde.

–Da, și cu cuțit în mână ești dezavantajat. Dacă vrei, îți mai dau ție încă un cuțit și îmi leg o mână la spate ca să fim egali. Dacă are chef de glume, să facem glume! Falkof chicotește. Mă bucur că măcar cineva din camera asta se simte bine.

       Marcus vine spre mine cu cuțitul ațintit asupra feței mele. Cand își întinde mâna la o distanță destul de mare de corp îi prind incheietura cu mana stanga si îl lovesc cu cotul în antebrat. Cuțitul îi cade din mana din cauza șocului. Am fost antrenat de tata sa ucid în orice moment. Acum am trei deschideri prin care as putea să-i aplic lui marcus lovitură finală. Trei moduri diferite prin care să-l omor. Normal ca nu vreau sa fac asta. Îmi desfac pumnul în așa fel incat palma mea sa fie întinsă și îl lovesc cu podul palmei direct în nas. Sangele ii tasneste imediat pe nara dreapta. Ma indepartez ca sa nu mă stropeasca și pe mine.

–Data viitoare să ai la tine doua cuțite, poate chiar și o sabie. Încep să râd și îi fac semn cu capul lui Falkof spre geam. Știe ce o să se întâmple. O iau la fugă spre geam și sar prin el. Distanța este mare, cam cât șapte bărbați. Destul căt să-mi pot rupe gâtul. Noroc cu prietenul meu zburător care zboară sub mine, în așa fel încât să aterizez pe el cu picioarele. Asta se și întâmplă. Deocamdată, Falkof este prea mic ca să pot zbura pe el ca și cum aș sta pe un cal, deci trebuie să stau în picioare, iar el să zboare încet, ca să nu cad. Nu zboară nici foarte sus, nu are destul de multă forță. Suntem la o înălțime îndeajuns de mare încât să nu ne vadă nici un om de la sol.

     Intalnirea cu Marcus a fost cumplit de dezamăgitoare. Foarte dezamăgitoare. Chiar nu mă așteptam să decurgă așa de rău. Acum ne îndreptăm spre Freddie. Vântul îmi bate în față, făcându-mi părul de pe frunte să plutească. Mă gândesc la multe chestii. Cum ar fi moartea părinților mei. Sau la viitorul meu. Sau la Falkof. Sau la Marcus. Sau la putere. Gandul mi se oprește aici. La putere. Puterea este cam tot ce vreau de la viața. Nu putere precum cea a lui Falkof. Nu puteri magice. Putere precum o funcție înaltă la palat. Puterea de a face ce vrei fără consecințe. Puterea de a da ordine. Toată puterea de care un Urasian nu are parte niciodată. Sunt foarte puține cazuri în care un țăran din Urasia a obținut o putere uimitoare. Prin foarte puține cazuri mă refer la Regina Amethyst, care a locuit la doua case depărtare de a mea când era copil. S-a cunoscut cu regele Vincent când Urasienii au făcut un raid în Ruasia. De cum a văzut-o, regele, care pe atunci era doar un prinț, s-a îndrăgostit de ea. La și început, ea nu îl suporta. Dar apoi, iubirea dintre cei doi a înflorit în ceva mai mare. El a cerut-o în căsătorie pe când era doar prinț, și uite așa o fătucă săracă din Urasia a ajuns să facă parte din familia regală. Al doilea caz au fost părinții lui Marcus, care au fost spioni ai Regelui Vincent. Nimeni nu știe cum, și de ce, Regele Vincent i-a ales tocmai pe ei să le fie spioni, nici măcar Marcus.