Blood on a Rose

PROLOG

Undeva în viitor

Shylin

Ar trebui să-l privesc în ochi când i-aş oferi băutura, sau pur şi simplu  ar trebui să-mi fac de lucru?
Întrebare grea. Port deja rochia roşie scurtă.
Coloarea noastră preferată. Am învăţat de la el însemnătatea culorii, în afara cromaticii.

— De ce roşu? am întrebat.

— Roşu e culoarea extremelor. Reprezintă multe lucruri:

— Violenţă. Pasiune. Mânie.

Ochii lui au zăbovit atunci peste buzele mele şi vocea i s-a înmuiat până la un subton aproape ispititor:

— Dor. Seducţie. Poftă.

Şi totuşi, de această dată - prima dată, gândesc la fel ca mama mea-nu vei sta nici măcar în casă, arătând mai puţin decât cel mai bine. Dar acestea sunt gânduri sumbre. Inima îmi tremură.

Nu mi-e dor de părinţii mei. Poate de tata. Uneori. Să spun că viaţa mea a devenit mai uşoară odată ce am plecat din casa lor e un eufemism. M-am ghemuit în bucătărie şi am săpat prin poşetă, de parcă mi-aş fi căutat cheile.

Ştiam exact unde sunt pastilele, desigur, dar să le scot mi s-a părut dintr-odată.. trădător. Mirosul cinei mi-a umplut nările. Chili de pui, cu pâine de porumb integrală la cuptor şi o garnitură de legume pentru că e mai sănătos pentru mine.
Friptură pentru Alexei.

Abilităţile mele culinare s-au îmbunătăţit substanţial, dar tot e bine că am ajutor - prin Victoria, pentru consolidarea experienţei. Mâncarea de la cuptor avea să se coacă mai devreme de zece minute, ceea ce însemna că aveam mai puţine minute să-mi duc la bun sfârşit planul.

Alexei se află în biroul lui, ocupat cu multiplele lui anchete, dincolo de stardarde poliţieneşti. Nu îmi făceam prea multe griji, două pastile aveau să-şi facă efectul rapid. Mi-am scos rapid telefonul şi am reluat mesajul tatei:

"Trebuie să înţelegi. Eu voi fi departe şi în siguranţă, când îi vei spune totul iubitului tău. Nu cred că vrei să mă ai pe conştiinţă, fata mea."

La naiba, nici n-ar trebui să fie în viaţă. Tata angajase asasinii să-i omoare rivalul, candidatul şi favoritul la avere, funcţie, public..tot. Şi a făcut-o. Rivalul- fratele lui - tatăl lui Alexei, a murit la numai o zi de la semnarea contractului. Nu a avut nicio şansă. Nu cu genul de oameni asemănători lumii lui Alexei.

La naiba, tată, că mi-ai făcut şi îmi faci asta. 
Lipsa mamei din viaţa noastră a fost unul din puţinele lucruri pe care le-am avut în comun.
Partea cinică a mea se întreabă dacă el consideră fuga mea- trădare, justificată prin aceea că şi-a pierdut orice şansă de a mai candida public.

Poate că o face. Nici măcar aceasta nu stinge riscul pe care vrea să mi-l asum. Sunt supărată pe propriul meu tată? Mereu. Şi totuşi, în rarele lui momente, am ştiut că ţine la mine, într-un mod real, din ziua când m-a fixat cu privirea aceea intensă a lui şi mi-a spus:  Suntem doar noi, pisicuţă. Suntem noi doi. Doi împotriva tuturor, bine?

Există un tip de pasăre care îşi depune ouălele în cuiburile altor păsări. Deseori am simţit că am ajuns în cuibul greşit cu familia mea.  Dar, chiar şi aşa, e familia mea şi deşi tata a făcut lucruri îngrozitoare, nu-l pot lăsa pe mâna lui Alexei.

Sunt călcâiul lui Ahile pentru amândoi. Deşi îmi spun că adevărul întârziat este un adevăr totuşi, îl cunosc pe Alexei. Nu va trece uşor peste tăcerea mea. Va fi considerată o trădare. Dar nu-i pot face asta tatei. Nu pot avea cadavrul lui pe conştiinţă.