Rafael Rossi

Capitol 33

Plecase chiar așa. Fără vizite, fără mesaje și fără apeluri telefonice. Nicio modalitate de comunicare nu a fost întâlnită. Zilele Ravennei se schimbaseră grav după ziua în care îl auzise rostind singurele două cuvinte care îi răsunau în urechi din ziua în care el ieșise din apartamentul ei cu două săptămâni în urmă. Scuzele lui nu au fost bune.

Inima îi era încă învinețită la gândul că la sfârșit îl va pierde pentru ea însăși. Știa că nu trebuia să-și aducă niciodată propriile sentimente în mizeria care exista deja, dar nu a vrut niciodată să audă acele cuvinte scăpandu-i din gură. Ravenna știa că singurul motiv valid care putea explica plecarea lui era că el nu avea de fapt nevoie de ea așa cum avea ea de el.

Trebuia să-i ofere o terapie adecvată tot timpul, dar el era cel care schimba modul ei de a vedea dragostea.

Ea devenise dependentă de el ca niciun alt drog. Nici un centru de dezintoxicare sau un consilier nu o va putea scoate de sub influența acestui drog cunoscut sub numele de Rafael Rossi.

Bătăitul la ușa biroului ei a scos-o pe Ravenna din gândurile întortocheate ale ei. Ochii ei s-au îndreptat imediat către ușa încă închisă înainte de a realiza că nu i-a dat permisiunea intrusului să intre.

-"Intra." Ravenna a reușit în cele din urmă să mormăie în timp ce o a doua serie de bătăi în ușa biroului ei.

O recepționeră foarte nervoasă a intrat. Ravenna o cunoștea pe femeia blondă de când începuse să lucreze în acest birou, dar niciodată nu-și văzuse fața atât de zguduită. Pielea ei perfectă de culoare măsliniu devenise palidă la fel ca biroul de marmură care stătea în fața ei.

-"Esti bine?" a întrebat Ravenna, deși știa că ceva nu este în regulă.

Blonda a clătinat din cap

-„nu" în timp ce Ravenna a avut o senzație eviscerată că i-a umplut stomacul.

-"Ce s-a întâmplat?" Ravenna a interogat în continuare, sperând că problema pe care urma să o dezvăluie să nu fie prea gravă.

— O știi pe bătrâna de la care cumperi flori? Recepționera blondă a întrebat de parcă nu știa deja răspunsul la întrebare.

-"Este totul în regulă?" întrebă Ravenna acum mai îngrijorată ca niciodată. Se ridică de pe scaun și se răni în jurul biroului ei la blonda care avea rimelul uns sub pleoape.

-„Ravenna a murit". Ravenna aproape că a crezut că a auzit greșit cuvintele care ieșiseră din gura recepționerei.

Trebuia să fi auzit greșit propoziția pe care o rostise.

Ravenna aproape că a crezut că a auzit greșit cuvintele care ieșiseră din gura recepționerei. Trebuia să fi auzit greșit propoziția pe care o rostise.

-„Suferea de o tumoare pe creier". Recepționera a adăugat în continuare cu o voce plină de tristețe și care se rupea la fiecare două secunde din cauza nodului care îi creștea în gât.

Ravenna se simțea amorțită. Asta era tot ce simțea.

Bătrânica pe care o îmbrățișase ca pe propria ei mamă o lăsaseră fără sărut de rămas-bun sau fără ultimele cuvinte să-i spună cât de mult îi va fi dor de trandafirul ei mic. Ravenna s-a simțit mai dezamăgită de ea însăși, deoarece nu era în stare să-i spună bătrânici cât de mult o iubea.

De aceea, Ravenna hotărâse să-i spună lui Rafael cele trei cuvinte, deși datoria pe care trebuia să o plătească în schimb era severă. L-a pierdut, dar cel puțin el plecase știind că ea îl iubea. Dar bătrânica ei părăsise lumea fără ca ea să dea o ultimă îmbrățișare.

— Ravenna, îmi pare rău. Recepționera a vorbit în timp ce un suspine i-a străpuns vocea.

-"Unde este ea?" întrebă Ravenna, în timp ce nimic altceva nu-i încadra mintea care să fi amorțit de toate emoțiile.

Nu mai era nimic pentru ea. Nu era nici măcar o persoană la care ea să poată vorbi despre sentimentele ei. Pierduse pe cineva care o mângâia pur și simplu cu căldura ei.

-„Este la spitalul local. Deoarece erai cea mai apropiată familie pe care a avut-o, ei îți permit să decizi aranjamentele înmormântării".

-"Cand s-a intamplat asta?" întrebă Ravenna, ignorând declarația că trebuie să o îngroape pe bătrâna pe care o chema pe nana la doi metri mai jos pentru a-i întâlni pe morți.

-"Noaptea trecuta." Blonda a răspuns în timp ce își amintea detaliile pe care i le dăduse spitalul la telefon.

A pierde pe cineva atât de drag este ca și cum ai lua un glonț și l-ai trage direct în inima ta, așa că atunci când glonțul a trecut prin el, cu siguranță vei lăsa un spațiu imens de gol. Un gol care nu ar mai putea fi umplut niciodată. Goliciune care duce la un tip de amorțeală în tot corpul pe care nici măcar sedativele medicale nu o pot atinge.

— Trebuie să merg la spital. îi șopti ea blondei din fața ei.

-"Ravenna te rog stai jos. Poti intra putin, dar acum esti in soc." Instrucțiunile pe care le dădea recepționera păreau aiurea pentru Ravenna.

Nevoia de a vedea trupul rece a bătrânici era mai mult decât orice. Trebuia să vadă ea însăși. Trebuia să știe că bătrânica chiar dispăruseră. Trebuia să vadă că căldura corpului ei era înlocuită cu nimic, decât cu frigul inuman.

Drumul până la spitalul local a fost îngrozitor. Cu o mare ceartă cu recepționera, Ravenna a reușit în cele din urmă să o convingă că este capabilă să se transporte în siguranță la destinație.

Ravenna a coborât rapid din vehiculul ei care era parcat oarecum în limitele slotului. Cu un bip rapid către mașină, practic a fugit spre intrarea în spital. Apropiindu-se de cel mai apropiat birou de recepție, Ravenna încercă să-și tragă răsuflarea pentru a mormăi numele bătrânei.

Recepționera s-a grăbit să-și tasteze computerul, deoarece a putut vedea urgența în fața acum palidă a Ravennei.

— Cadavrul va fi escortat la familia ei mâine la ora 2. Era adevărat.

Nana ei era moartă.

_______________________________

Îmi pare rău pentru întârzierea capitolului,lucrez la 4 cărți și încerc să fac câte un capitol pe zi,dar trec printr-o perioadă stresantă și îmi este greu să mă concentrez pe capitole.

Sper că nu v-am făcut să așteptați cu acest capitol!:)