Mi-am strans si mai puternic genunchii la piept, in timp ce inca urlam de spaima. Atunci usa se deschide.
Cineva ma atinge si incearca sa ma ridice.
"Nu! Lasa-ma in pace!"
Tot incercam sa ma zbat, sperand ca o sa reusesc sa scap. Cand aceea persoana a vorbit, am auzit o voce foarte familiara.
"Alexis, e in regula, sun eu."
Mi-am deschis ochii si printre lacrimi am reusit sa disting o persoana. Era mama.
"Mama... Pleaca... O sa te omoare..."
"Despre ce tot vorbesti? Si ce era cu mesajul ala?"
"O sa te omoare mama... O sa te omoare... Uite ce a facut la usa..."
Am aratat cu mama inspre usa unde nu mai era nici o urma. Nici o gaura. Am crezut ca de la atatea lacrimi nu mai vad bine. M-am sters, m-am uitat din nou si... Totul era in regula...
"Dar nu e nimic acolo scumpo..."
Inca tineam mana atintita spre aceea directie, tremurand toata. Incercam sa imi dau seama ce s-a intamplat. Cum de nu mai e nici o urma? Nici macar gaura din usa?!
Mama m-a luat, m-a intins pe pat si mi-a spus sa ma odihnesc. Ea a crezut ca a fost doar un atac de panica.
Nu putea sa fie atat de real. Am simtit cu adevarat frica... Si aproape ca simteam si moartea.
