Parfum de Lăcrămioare [ Esența Iubirii - Volumul 4 ] ✔

Capitolul 3

— Am nevoie de analizele complete de la nefrologie, și-a rugat asistenta, după ce i-a dat dosarul pacientului. Fără să aștepte prea mult, a urcat în grabă scările și până în biroul său nu s-a oprit. Trecuse doar o săptămână de când Sylvain plecase, iar Theo simțea că situația era ușor scăpată de sub control. Deja veniseră cinci persoane care voiau să fie consultate exclusiv de către doctorul Orsini. Degeaba a încercat să le explice că era plecat, că existau medici la fel de competenți care i-ar fi putut ajuta. Oamenii aceia nici nu voiau să audă. Așa că Theo a fost nevoit să îi programeze la un consult și era ferm convins că Sylvain nu avea să fie extrem de încântat pentru că urma să aibă atât de mult de muncă după luna de miere.

Și-a verificat telefonul, în speranța că era căutat de cea care încă îi bântuia gândurile, dar nu avea nici măcar un mesaj pierdut. A pufnit scurt, după care s-a așezat la masă. Mai avea doar o zi până la congresul pe care îl organiza de luni bune, iar el încă nu avea un discurs. Trebuia să vorbească despre transplantul de rinichi, despre dialize, dar și despre comunicarea dintre medici și pacienți. Multă lume l-a rugat, de nenumărate ori, să discute despre motivele pentru care a ales medicina, dar el a refuzat de fiecare dată. Poate că acum era ocazia potrivită. Nu putea să înțeleagă de ce anume îi era teamă. Cel mai probabil, nimeni nu l-ar fi înțeles pe deplin și de aceea evita să își deschidă sufletul.

Nu a apucat să verifice lista invitaților și a celor care aveau să susțină o prelegere, deoarece s-a auzit o scurtă bătaie în ușă, iar când a aruncat o ocheada, a simțit o presiune imensă în zona pieptului. S-a ridicat imediat de pe scaun, încercând să nu pară prea surprins pentru că fosta lui iubită s-a decis să îi facă o vizită. Se despărțiseră într-un mod amiabil, dar hotărâseră să nu își mai vorbească vreodată, de teamă să nu își spună lucruri pe care le-ar fi regretat mai târziu. Însă Theo o cunoștea foarte bine pe Briana Devoux. Și știa că fata nu avea să renunțe atât de ușor.

— Domnule doctor, fermecător ca întotdeauna, l-a tachinat, dar nu l-a împiedicat când el s-a aplecat pentru a îi săruta mâna. Îi folosea titulatura în mod intenționat, deoarece locul lui de muncă fusese unul dintre factorii principali care condusese la despărțirea lor. A lipsit la numeroase întâlniri, la numeroase evenimente cu familia ei doar pentru că a pus în față, pe lista de priorități, o operație, o consultație, iar nu pe iubita lui. Iar Theo își iubea prea mult meseria pentru a renunța ea. Poate că Briana era superbă, inteligentă, dar nu îi era suficient. Voia ceva mai mult. Mai puternic. Mai real.

— Și eu mă bucur să te văd, Bri! Și felicitări pentru căsătorie, i-a zâmbit, iar femeia nu a făcut altceva decât să îi strângă de mână.

— Știi foarte bine că mi-am dorit să fii tu acolo, în locul lui!

— Briana, nu e cazul să mai dezgropăm trecutul!

— Te-am iubit, Theo, dar mi-ai frânt inima, iar acum învăț să iubesc din nou! Învăț să fiu din nou fericită. Raoul e minunat și ne este foarte bine împreună. O parte din sufletul meu a sperat că aveam să mă căsătoresc cu tine, dar iubești prea mult locul acesta de muncă. Iubești prea mult medicina, iar eu aș fi fost doar o piedică în calea împlinirii tale. Nu am venit să deschid niște răni care, poate, s-au vindecat. Am venit aici doar să te rog să ai grijă de tine, de sufletul tău. Ești un om minunat, iar eu nu voi regreta vreodată că mi-ai frânt inima. Îți voi recunoscătoare pentru tot ceea ce s-a întâmplat între noi și nu îmi doresc decât să îți găsești și tu liniștea. Jumătatea aceea de care toți avem nevoie, i-a vorbit, înainte să își lipească palma de obrazul lui. Pentru câteva clipe, nu a făcut altceva decât să își plimbe degetele peste o porție foarte mică din acesta, de parcă încerca să se bucure de ultimele momente în compania lui.