The fake act

7: Ceea ce nu știi, nu te dărâmă

Seul- periferie

         Zgomotul produs de masina aia veche, reusea repede sa iti intoarca capul. De data aia, la fel ca si cu o seara inainte, masina aia s-a oprit in fata unei florarii. Kim, a coborat bucuros din masina, trantind portiera si privind in jur. Proaspat intors in oras, a trecut instant sa il salute pe Jun. Nu il mai vazuse din vara. Anul ala, fusese un an urat oricum. Multe certuri, scandaluri inutile si mai ales... nu putea deloc sa inteleaga cum de prietenul lui cel mai bun, isi abandonase visul de a ajunge inspector in cadrul politiei.

        -Buna seara, a rostit Kim, usor gatuit, intrand in florarie. Nu ne-am mai vazut de mult. Ce mai faceti?

        Tanarul ala inalt, cu umeri lati si ochi rapitori, reusise sa intoarca privirea a doua femei ce tocmai achizitionasera un buchet mare de flori. Patroana localului, auzindu-l doar, a venit repede sa il intrebe daca Jun e cu el. Abatut, Kim doar a dat absent din cap. Tanarul aducea in fond cu nepotul ei Jun, cam la fel de inalt si solid cu un zambet mereu tamp pe chip si o atitudine optimista, avea sa o intampine la randul lui. Kim nu era o persoana peste care sa treci repede cu vederea. In fond era avea un aspect frumos, ingrijit si foarte placut. Usor timid si mai retras, ajunsese insa prieten la catarama cu Junie, pramatia aia ce nu se mai oprea din facut numai necazuri.

        -Baiatul asta... ce ma fac cu el eu oare... abia daca mai da pe acasa... ieri a venit si Blake sa intrebe de el... oare e bine?

        -Poate e la benzinarie. Lucreaza si astazi, din ce mi-au zis baietii inainte sa vin. 

        -Intoarce semnul ala. Mai bine sa vada lumea ca am inchis. Ne va deranja.

        Batrana a oftat. S-a uitat cu ochi blanzi la cel ce crescuse sub ochii ei si a zambit, facandu-i semn sa se apropie. L-a chemat in spate, in bucataria unde amenazase deja un spatiu destul de placut. Acolo ea si prietenii ei, serveau adesea ceai negru cu lapte si cate o prajitura, direct de la pravalia de pe colt, a doamnei Chen.

        -Nici Bloom nu e acasa. Ma gandeam ca poate ati plecat deja cu totii pe undeva. Ce te aduce aici? Iar ati dat de necaz si vreti sa intervin?

        Tanarul a ras. A reusit sa evite cu succes statuia de langa usa si a intrat in incapere, luand loc la masa. Femeia din nou avusese musafiri.

       -Se poate spune si asta, a rostit el amuzat, doar pentru a vedea chipul batranei usor amarat. Glumesc, doamna Jeong. M-am intors joi din  China, insa nu am reusit sa trec pe aici, sa va salut si sa va aduc suvenirul promis. Maine plec in Italia insa. Am luat mai departe, la concursul ala unde Junie si Park m-au inscris, ca sa ma enerveze si sa ma puna iar pe drumuri. Saptamana asta se tine concursul si oameni din intreaga lume, se vor aduna acolo. Voi lipsi de aici o perioada, insa tare mi sa nu o ia razna de tot baietii astia. Mai am putin cu turneul si ma intorc acasa. Doar ca...

       -Nu refuza! a zis femeia instant, oprindu-se din a turna ceai in cesti. Fa ce iti spune inima. Lasa-l pe Jun... trebuie sa isi poarte singur de grija. Ii are pe baieti si taicasu. Aaden are sansele alea cu America. Tu si Park trebuie sa va purtati unul celuilalt de grija. Poate ii bagati inapoi mintile in cap si lui Blake. 

       -Dar...

       Femeia, ce fusese asemeni unei mame pentru el, si-a asezat protectiv mainile peste mainile lui si zambind l-a incurajat.

       -Mergi. Vezi lumea asta, baiete. Descopera lumea cu ochii tai, Kim-min. Jun a ales deja pentru el si nimeni nu pare sa il opreasca. Fiecare a ales cu totul alta parte si e normal. Asta nu inseamna ca tu si Park, nu aveti dreptul sa fiti fericiti si cunoscuti pe intreg mapamondul asta! Nu te simti vinovat, de cele intamplate. Nu ai motive pentru asta. Crezi ca daca erai acasa si nu la studii, il opreai pe Jun din a sari la bataie inainte de a absolvi? Nu e adevarat. Il stii deja. Nimeni nu il opreste.