Nu are un titlu..

Sacrificiul suprem

Nu mi-as da viata pentru Adela. Desigur, i-as lua viata cuiva pentru Adela, fara a sta pe ganduri.. nu fara a ma gandi la consecinte, ci la fapta in sine, de a omora pe cineva, pentru Adela. As putea sa traiesc cu asta, sa incalc a 13-a porunca, sa fiu patat, sa duc o viata in frica, sa fiu mereu pe fuga, o viata in care sa ma uit mereu peste umar, o viata in care sa fiu mereu in stare de alerta, sa ma intreb daca am fost vazut, sa ma intreb cat mai dureaza pana aflu ca am fost vazut, chiar sa fiu arestat in cele din urma.. sa trec peste remuscari, peste vise in care imi vorbeste victima, vise in care se repeta evenimentul, sa fac fata nevoii de a ma intoarce la locul faptei, sa fac fata constiintei care m-ar indemna sa ma predau, sau macar sa-i destainui cuiva, nu, n-as  face astea.. as putea sa port secretul asta in suflet, ascuns de alte suflete, doar de Adela nu.. toate astea, si ce am mai omis, pentru Adela.. le-as putea face. Doar viata mea nu as da-o pentru Adela. Nu pentru ca nu O iubesc destul, sau ca sunt egoist, ci tocmai pentru ca O iubesc destul, si nu sunt egoist. Oamenii, in general, vad sinuciderea in numele a ceva ca pe sacrificiul suprem, dar eu n-as zice asta. Bine, exceptand sinuciderea altruista, de exemplu soldatii luptand pentru tara lor, un soldat sarind pe o grenada pentru a nu muri ceilalti soldati de langa el, chiar si ucigasii in serie care se sinucid pentru a se opri din a omora, destul de rari totusi, dar tocmai de asta merita mentionati. Sinuciderea cu pretextul ca ar fi in numele a ceva, sinuciderea benevola in sine, este cea care este pur egoista.


Daca m-as sinucide pentru Adela, ca sa-I arat ca ''O iubesc'', ar insemna ca asta este singurul motiv pentru care O fac, si ca nu O iubesc cu adevarat, asadar sa ma folosesc de iubirea pentru Ea n-ar fi nimic mai mult, nici mai putin, decat un pretext. Daca m-as sinucide ''pentru Adela'', m-as sinucide pentru mine de fapt, folosind-o pe Ea ca pretext. Ar insemna ca nu ma gandesc si la ce impact ar avea asupra Ei, si nici n-as avea cum s-O ajut sa treaca peste ce ganduri ar tortura-O, din moment ce eu nu as mai fi acolo, ar trebui sa treaca singura prin calvarul in care EU am pus-O. De exemplu, faptul ca Ea ar fi vinovata pentru ca m-am sinucis, sau asa ar considera Ea. Ar plange zilnic.. m-ar plange zilnic.., ar fi la pamant, probabil s-ar sinucide si Ea, sa fie langa mine, cum fac multe persoane dupa ce se sinucide cineva la care tin, sau chiar moare cineva la care tin, dar acolo nu depinde de ei, la mine ar fi vina mea, eu nu am nicio scuza. Ar fi diferit de o sinucidere in cuplu, acolo de obicei este de comun acord, dar daca eu m-as sinucide primul, ar fi si Ea fortata. Eu as inmana-O catre autodistrugere, n-ar fi urcat singura treptat spre moarte, momentul in care ar fi aflat ca m-am sinucis ar fi fost si punctul in care a decis ca nu mai are sens s-o lungeasca pe acest taram, as fi tatal regretelor Ei. Dar nici macar sa gasesc o cale de a ne sinucide impreuna n-as putea sa incerc macar sa caut, nu numai pentru ca nu vreau sa ma sinucid, dar si daca as vrea, nu as putea s-o fortez pe Adela sa se sinucida impreuna cu mine doar ca sa nu mor singur, ar fi si mai egoist. 


Ironic ca zic asta, sau mai degraba gandesc asta, de pe un pat de spital.. chiar in limbo.. in coma. Mergeam cu Adela la liceu, chiar nu am idee in urma cu cat timp, poate luni.. poate ani.. dar ne tineam de mana, discutam chestii comune,-cum ar fi faptul ca unii oameni cred ca ''usturoi'' este sinonim cu''usturime''-, si  radeam zgomotos pe subiectul asta. De obicei zgomotele sunt deranjante, dar acesta era tipul de zgomot care te linisteste. Mi-a dat drumul la mana cand a vazut o pisica portocalie, cu pete maro. Era draguta, intr-adevar, dar puteam sa mergem amandoi la ea.. nu m-a deranjat, poate a crezut ca O voi prinde din urma. Si asta am si facut, am prins-O..  am prins-O inainte  ca soferul care m-a luat din plin pe capota, - ca pe o caprioara luminata de farurile masinii, totodata, paradoxal, stinsa de ea- sa O loveasca pe Ea, ci nu pe mine, cum s-a intamplat acum. Nu regret, sincer.  O aud.. O aud pe Adela, in camera mea de spital, plangand, sughitand, zbierand, injurandu-l pe sofer de rudele decedate ale mamei sale, -exteriorizandu-se intr-un cuvant..- ma bucur ca O vad si aud exteriorizandu-se, desi as fi preferat in alt context..- O simt tinandu-ma de mana.. ma spala cu lacrimile Ei, in acelasi timp murdarindu-ma. Nu ma refer la haine, sau chiar la obrazul meu cand ma saruta cu buzele Ei fierbinti pe frunte, nu ma deranjeaza asta, ce ma deranjeaza este faptul ca EU am facut-O sa planga, sau si mai mult, faptul ca plange.. este deja a 2a oara cand O fac sa planga, prima oara a fost ieri, cand a plans in timp ce citea compunerea N/noastra, astazi cand m-am sacrificat pentru Ea, este a 2a oara deja,  si a 3a data cand va fi? Va fi acum, cand mor..? Nu ma refer daca m-ar plange, stiu deja ca m-ar plange. Sau poate este nevoia mea de a crede ca mi-ar duce cineva lipsa.. poate ca n-are rost totusi sa imi pun intrebarile astea, si voi supravietui. Daca voi supravietui, asta inseamna ca O voi face sa planga de si mai multe ori? Atunci... nu... as fi spus ceva, dar as fi fost egoist... inainte de a ma trezi din coma.. presupunand ca ma voi trezi din coma.. trebuie sa gasesc alta cale de a repara totul.


Nu-mi place cand cineva imi spune sa am grija, uneori o vad chiar drept o amenintare, pentru ca mereu am oricum deja grija, faptul ca imi aminteste cineva sa am grija ma panicheaza. Faptul ca mi-a zis Adela ieri ca sunt in punctul in care nu mai am voie sa gresesc, mi-a confirmat ca sunt in acel punct, inainte era doar o speculatie a mea. De aceea a trebuit sa fiu mai prudent, trebuie sa fiu mai prudent,  dar am esuat.. am facut opusul.. si acum sufera si Crina din cauza mea. Stai.. crina?!? Nu.. nu crina.. crina nu mai face parte de mult din viata mea, Adela e cea care sufera acum.. da-i unui copil o acadea, si se opreste din plans. Dar pe Adela? Pe Adela cum s-O opresc din plans?.. in mod normal, sunt ferm convins ca S-ar supara pe mine Adela pentru ca am incurcat-O cu crina, si nici n-O invinovatesc. Dar acum nu stie, cand Ii voi spune, Va intelege ca nu sunt in apele mele, si ma va primi in barca Ei, vom da impreuna la vasle.. . Totusi, chiar atat de grava sa fie starea in care ma aflu, incat sa ajung sa fac asemenea confuzie, in timp ce Adela se sufoca aici in lacrimi, langa mine, pentru mine?!? Asa Ii multumesc eu, incurcand-O cu crina..?!? Merit cand imi spune Adela ca sunt o mizerie, merit si mai mult de atat.. as crea special, pentru o situatie ca asta, un cuvant nou, chiar cuvinte. Nu as face totusi o carte in care sa explic definitia cuvintelor, sau mai bine zis n-as face-o publica. Ar fi un limbaj cunoscut doar de mine si Adela, l-am folosi si-n public, nimeni nu l-ar intelege oricum, si nimeni nu ne-ar intelege oricum. Ne-am ascunde in vazul lumii.. am imparti un moment intim, pur, unic, de fata cu lumea, si ei nici n-ar avea idee la ce eveniment revolutionar asista.  Plang si eu acum.. plangem amandoi.. ma loveste cu plansul Ei, ma pedepseste fara sa stie.. eu O pedepsesc in mod constient -desi in coma-, dar nu pot face nimic sa repar asta.. mereu mi-am imaginat momentul asta, in care sa plangem impreuna, dar era diferit, plangeam amandoi de fericire.. eram euforici, fara frici, griji, sau sinonime. Traiam momentul, acum poate mai traiesc doar cateva momente... 


Desi in coma, Ii pot simti respiratia calda, ii simt degetul aratator de la mana stanga, -cu mana Ei dreapta imi mangaie pieptul-, stergandu-mi lacrimile, meticulos, ce gest frumos.. chiar pur, dar de care sunt nedemn.. Ea imi sterge lacrimile, si eu I le cauzez. Cum vine asta?!? Tot EU  sunt cel care merita sa planga?!? Ce nemernic nevrednic de Adela!.. usa camerei se deschide, a plecat Adela de langa mine?.. mai devreme isi lua adio, si eu am crezut ca imi sterge lacrimile?.. Nu.. nu, inca ii simt respiratia calda. Acum le si aud, pe Adela si pe doctorita... doctorita.. bine, erau mai multi doctori aici, dar ea vorbea cel mai mult.. de cate ori au fost aici, incercand sa ma trezeasca, si de cate ori au dat gres.. de fiecare data Adela plangea din ce in ce mai rau, imi sfasia sufletul, de fiecare data cand reveneau avea sperante mai mari, se gandea ca daca o fac de atat de multe ori n-au cum sa nu ma aduca inapoi pana la urma, si tocmai de aceea o durea din ce in ce mai tare cand vedea ca iar dau gres.. a fost nevoie s-o scoata de cateva ori din camera, nu mai suporta.. ma doare si pe mine, nu numai faptul ca nu ma pot aduce inapoi, ma doare ca o doare pe Adela. E ciudat, dar si vedeam asta de deasupra corpului meu, iar o vad.. sau nu, de fapt imi amintesc, deja s-au cunoscut, Adela e aici de mult timp deja,  probabil de ani de zile, ani in care a fost martora la incercarile lor, fara succes, de a ma readuce.  Doctorita zambea, dar asta nu ma face sa ma simt in siguranta, ei mereu zambesc, dar acest zambet, sincer, face opusul la a ma face sa ma simt teafar. Zambea cald, cam prea cald.. ma ardea..  zambea de parca urma sa-I dea o veste proasta Adelei, alea sunt momentele in care zambesc in halul acesta, sau dupa ce opereaza cu succes, dar nu e cazul meu asta.  Plutesc deasupra trupului meu, sunt lipit de tavan. Urlu, dar nu reactioneaza.. de ce nu imi raspund? De ce nu se uita la mine?!? Eram chiar aici.. SUNT CHIAR AICI!.. dar nu pot sa fac nimic.. plang, lacrimile mele se lovesc de podea,  picura pe parul blond al Adelei, dar nu pare sa observe. Ii patez si halatul alb doctoritei, dar si ea ramane impasibila.


-Buna ziua! Eu sunt Meea Campineanu,  dumneavoastra  trebuie sa fiti Adela. - o aproape intreba pe Adela, ascunzandu-si cu mana un ras, -probabil pentru ca Adela este salvata in contacte de fapt drept ''Stapana Adela'' nu pur si simplu Adela-, Adela  dand aprobator din cap-  Numarul dumneavoastra este la contacte de urgenta, nu vreau sa par insensibila, dar care este relatia dumneavoastra cu el de v-a pus pe dumneavoastra, si nu pe parintii lui?
-Buna ziua.. -asta era ce incerca sa zica, printre sughituri si lacrimi, si tuse, multa tuse- da, suntem prieteni foarte buni, parintii lui au murit cand era mai mic, intr-un accident de masina. Este singur la parinti, si de aceea sunt la contactele lui de urgenta.
-.. am inteles, sa stiti ca facem tot ce putem. 
-Evident nu este dest..ul! -zbiara, jignita de tupeul  doctoritei,  cuprinsa de teama pentru mine, neapucand sa termine cuvantul ''destul'', i se taie vocea- Si ceasul ticaie.. ceasul ticaie, ceasul ticaie, ceasul ticaie!


M-am ridicat din pat, leoarca de transpiratie, am pielea de gaina, tremur tot, harai, ochii imi fug prin camera sa ma asigur daca chiar sunt acasa, pare totul la locul lui, -totul in afara de mine, eu sunt imprastiat- ma ridic din pat, tocmai pentru a ma cauta, alerg spre baie, era sa ma impiedic pe drum.. dau drumul la robinet, nu imi dau seama daca e pe apa rece sau pe apa calda, nu ma uitam la robinet, ma uitam in oglinda.. de fapt ma uitam cam la tot ce puteam privi, nu mai aveam control asupra ochilor mei, nu voi avea pana cand nu ma gasesc.. opresc robinetul, apa era data pe rece, -stiu asta acum pentru ca mi-a curs pe picioare, uitasem sa il inchid-  lucru care m-a mai trezit cat de cat. Ma duc in bucatarie sa iau un prosop, unde fac contact vizual cu crina, -in momentul asta chiar nu as vrea sa ma vad prin ochii ei- statea la masa, fuma.. -initial voiam sa-i cer ei sa imi dea un prosop-, imi frec ochii, dispare.. dar eu sunt inca aici, la 3 dimineata, cu picioarele ude, si cu un prosop in mana, in bucatarie, unde mi-am vazut fosta iubita fumand.. sunt constient ca faza cu spitalul a fost un vis, chiar un cosmar, din care m-am trezit, dar nu sunt la fel de sigur si de partea cu ''m-am trezit'', -nici faptul ca am vazut-o pe crina nu ma ajuta prea mult sa confirm ca este real, ba chiar din contra- ce cosmar lucid, care pare ca nu se mai termina.


Ma ciupesc, cliseic, da, dar am vazut in filme ca de obicei se trezesc personajele dupa ce fac asta, si trebuie sa fie macar catusi de putin adevar. Poate asta ar functiona daca nu stiam deja ce s-ar intampla, asa din moment ce deja stiu, mintea mea poate in continuare sa ma pacaleasca ca sunt treaz. Avem oare vreo dovada ca nu asta face mintea noastra zilnic, si noi nu suntem acum de fapt in coma? Sigur, majoritatea persoanelor vad asta ca pe un fel de teorie a conspiratiei, sau ceva cliseic, asa ca este impins subiectul asta din vreo discutie. Dar pana la urma trebuie sa recunoastem ca nu avem un raspuns fix, o dovada ca nu suntem in coma, si tocmai de aceea refuzam sa ne gandim la asta, ne deranjeaza, ne e teama. E ceva normal sa iti impingi teama, dar pana cand sa faci si asta? Cat timp poate sa mai treaca treaca, pana  ce ne cedeaza bratele, si ne va fi si mai greu decat ne e deja sa o infruntam, pentru ca vom fi slabiti? In realitate, oare cine este Adela, in cazul in care e sa fiu in coma? Exista oare o Adela in realitate sau este doar o creatie a imaginatiei mele, un mecanism de autoaparare, scopul ei fiind sa nu fiu singur in aceasta lume a mea, -in coma mai exact-? Acum ca stau sa ma gandesc, Adela chiar este tot ce am visat vreodata.. dar daca stau sa ma gandesc mai bine, este superioara imaginatiei mele, ma supraestimez daca cred ca imaginatia mea poate sa construiasca O fiinta ca Adela. Adela, O fiinta careia n-ar avea rost sa incerci sa Ii faci portret, ai jigni-O chiar, cu tupeul jegos de a incerca sa faci asa ceva. Frumusetea Ei nu poate fi redata prin niciun tablou, portret, poza, nu exista inca -probabil nu va exista vreodata- ceva ce ar avea o sansa in a Ii capta frumusetea. Daca traia Adela pe atunci, nici macar Narcis nu s-ar fi sinucis. Ar fi mai usor sa strangi tot nisipul marii intr-un pumn, chiar fara sa-ti curga printre degete, decat sa Ii  cuprinzi cu adevarat frumusetea Adelei. 


M-am trezit inapoi in pat, tusind sange. Nu cred ca asta inseamna ca inca visez, si cand mananc un mar las sange in el, si cand ma spal pe dinti. Nu ma mai pot culca, e 4 dimineata si eu nu mai sunt in stare, dupa cosmarul, asta sa ma culc.. nu vreau sa fiu in stare sa ma culc, ca sa evit sa am o continuare la cosmarul asta, sau un alt cosmar mai rau. Nu  vreau sa dau un exemplu exact de un cosmar mai rau, pentru ca ce a fost in cosmarul atat de rau, incat sa  ma faca sa vreau sa am o noapte alba, nu este faptul ca eu sufeream, ci ca Adela suferea. Ca sa pot da un exemplu de un cosmar mai rau, ar trebui sa ma gandesc la situatii in care Adela sufera. Si nu vreau sa fac asta. Decat daca chiar sufera in realitate, si m-as gandi la asta doar sa gasesc O cale sa pot sa O ajut.  Dimineata ma surprinde. Nu intr-un sens placut. Mi-am dat seama ca si cat de mult urasc dimineata, cand zambeam odata cu lasarea serii, si plangeam odata cu plecarea ei, drum pe care n-o insoteam, desi mi-as fi dorit.. cu Adela, doar cu Adela. Nu neaparat o vacanta la mare, si sa ne plimbam tinandu-ne de mana, privindu-ne, chicotind, indicand cu degetul, sau chiar cu glasul, spre stele, simtind briza marii rece, sau aerul rece de dupa ploaie, sau sa stam pe pamant, tinandu-ne de mana, privind stelele, si sa ne povestim lucruri pe care doar intr-un jurnal le-am pune, bineinteles un jurnal cu lacat.. -pana la urma, cam asta suntem noi, oamenii, niste jurnale cu lacat umblatoare- Pur si simplu, sa fiu cu Adela, atat era important, nu si unde. Dimineata o inlocuia, dar eu nu eram gata de plecare, nu eram gata sa imi iau ''la revedere'' de la seara. Cel mai mult imi place seara sa vorbesc cu Adela, nici ziua nu mi se pare neaparat ca se preface, dar seara este prea obosita sa se prefaca. De obicei seara suntem mai sinceri, cu adevarat noi, suntem prea obositi sa mai mintim, sa ne ascundem. Si nici nu mai are rost seara, cand suntem doar noi, si ce persoane dorim in jur, sa ne mai prefacem. Ziua esti obligat sa fii inconjurat de oameni, noaptea nu e la fel. Noaptea putem sa fim doar eu si Adela, e printre singurele momente cand putem fi singuri. Majoritatea oamenilor dorm deja de la 2, deci nu trebuie sa fim stresati de restul, si chiar daca nu dorm nu suntem obligati sa le permitem sa isi faca simtita prezenta. Cam de aceea imi place mie noaptea. 


Dar nu si noaptea asta. Noaptea asta, din care nu inteleg nimic, decat faptul ca m-am trezit. Dar nu o face cu mult mai bine.. ca dupa o boala grea, sunt in convalescenta.