Valurile se izbeau cu o forta uimitoare de stancile amutite de secole. Culoarea oceanului se schimba dintr’un albastru pur intr’un albastru inchis spre negru. Ploua. Furtuna ma prinsese din urma. Doar spuma ramasese la fel de alba si de pura ca anii copilariei de care mi’era atat de dor.
Mi’era oarecum teama de inaltime asa ca m’am asezat pe o piatra si priveam in larg si ma gandeam ca oceanul are un sfarsit nevazut, la fel si eu. Soarele se lupta cu norii, iar eu cu gandurile.
“ Cum o sa mai privesc oceanul cu aceeasi ochi maine? Cum o sa ma vad in oglinda? Oare oamenii ma vor privi diferit? Dar el? Ce va crede? Voi fi diferita? Ma voi mai putea gasi vreodata?”
- Deschide aripile… zboara iubito. Zboara cu mine…
Era in spatele meu. Stia unde sa ma gaseasca. Am fost de atatea ori aici impreuna. Stia si ce gandesc. Stia totul prea bine. Si m’a ridicat, mi’a desfacut bratele, I’am simtit mainile incolacite in jurul taliei mele si apoi am simtit greutatea corpurilor noastre in cadere…
………..
- Ana nu mai tipa! Ai avut doar un vis!! striga el.
- Serios? Imi plac mult aripile tale. Si l-am imbratisat…
CITEȘTI
Totul despre A.
PoetryAici voi posta scurte "eliberari" care nu au un subiect anume...Sunt scrieri facute pe moment:D Enjoy!
