Te-am Iubit DINTOTDEAUNA

18. Doi nebuni

- Mulțumesc frumos , o zi bună!

Cobor din mașină și îmi aranjez ușor rochia, intru în parc , în timp ce cotrobăi în geantă după telefon

Două mâini îmi acoperă ochii ,venind din spate și mă sărută ușor lângă lobul urechi apoi  îmi eliberează trupul. La contactul buzelor lui cu pielea mea un fior îmi  străbate între corpul , iar eu incerc să-mi mențin echilibrul. Nu era neapărat necesar să mă atingă ca să știu că e el lași  căci l-aș fi recunoscut după miros dintr-o mie.

- Deci să înțeleg că nu sunt cavalerul tău pe cal alb ,nu ? Spune  în timp ce mă răsucește spre el și mă ține cât mai  lipită de el.

- Să înțeleg că nici eu nu sunt vreo prințesă atâta timp cat m-ai ignorat  toată ziua , nu? Îi răspund cu aceeași notă sarcastică

- Hmm ,micuțo .. spune și râde. Iar m-a numit așa..
- Nu te mai bosumfla din nimicuri ! Ce ai fi vrut ? să te iau să te sărut de față cu toată clasa ? Crede-mă asta  da anunț in revista școlii : "profesor și elevă o surprinși în ipostaze interzise"

Rade dar în același timp denotă extrem de multă seriozitate. Ridică sprânceana așteptând răspunsul meu.
Are dreptate ,al naibii de multă dreptate..

- Așa este , scuze m-a luat valul degeaba și nu am mai realizat consecințele.  Mă simt atât de rușinată că l-am judecat prea aspru și  evit  contactul vizual cu el

- Ai răbdare,  te rog!Spune în timp ce îmi  ridică bărbia spre el .
- Vreau ca totul să fie bine și la locul lor , nu vreau să fii arătată cu degetul și criticată de colegi . Pe mine nu mă interesează deloc ce spune lumea ,dar pe tine te afectează așa că e bine să fim mai prudenți momentan.

- Adică o să ne ferim mereu unul de altul,  nu? Aproape  că îmi dau lacrimile.

- Nu prostuțo,  cum crezi tu că aș mai putea eu să stau vreo secundă departe de tine când a fost nevoie doar de o singură privire ca să nu mai îmi pot lua gândul de la tine!

Îi zâmbesc și  îi mângâi ușor chipul. Mă uit la el și simt că spune adevărul , dar parcă are o anumită urmă de îngrijorare în  privire.

- Și atunci cum facem Alex?

- O să vorbesc cu directorul să imi găsească un  înlocuitor ca să pot pleca de la liceu.

- Nuu, nu poți să renunți la pasiunea ta pentru asta.. pentru tot ce se întâmplă între noi , pentru că încă nu știu cum să o numesc .
E adevărat , ne placem unul pe altul dar încă nu am convenit să ne luăm angajamentul de a fi împreună.  Cred că suntem prieteni... prieteni care se mai sărută din când în când. "Off" , oftez cu voce tare.

- Ana pentru moment ASTA , ce avem noi  ~accentul cuvântul~ este cel mai important lucru pentru mine și cel mai bun care s-a întâmplat în ultima vreme. Spune după care îmi plasează un sărut pe frunte, buzele lui sunt atât de calde..

Îl iau în brațe și încerc să-i transmit mai mult decât aș putea face prin cuvinte. Mirosul  lui îmi inundă ca de fiecare dată nările și îmi dă o stare de bine.  Închid ochii și încerc să-mi înfrânez dorința de a-l săruta. Vreau  din nou să simt acea senzație dar nu vreau să mă grăbesc și să mă catalogheze drept vreo disperată. Nu vreau să fiu ca Selena , disperată după el.

Picături de ploaie încep să cadă peste noi așa că mă trage de mână  și începem să fugim spre mașină. Mă opresc  și mă trag din strânsoarea lui ridicând capul spre nori, lăsând picăturile de ploaie să-mi acopere întreg trupul.

- Ce faci? Mă întreabă Alex care stă pitit sub un copac . O să răcești iar , vino aici!

- Vino tu aici!!Îi spun tare, încât să acopăr  zgomotul tunetului  pe fundal.

Vine lângă mine ușor, ezitând și îl iau de mână.

- Vezi ce bine e? E darul naturii ,ce poate fi mai frumos? E ca o notă de energie!
- Trebuie să te mai destinzi din când în când Alex, nu se simte bine?

- Ba da se simte foarte bine! spune zâmbind larg și privindu-mă intens.

Acum suntem doar doi nebuni în ploaie râzând în mijlocu străzii. Și este mai mult decât mi-aș fi dorit să fie in acest moment.

Îmi întorci privirea spre el și îi văd ochii verzi care acum îi luminează și mai mult din cauza ploii.

- Vreau să-mi promiți și să nu uiți niciodată că orice ai face și  oriunde  ai fi ,vei fi  mereu prințesa mea ,da?

Rostind aceste vorbe își apleacă ușor capul și mă sărută. Nu e un  sărut ca celălalt,  sălbatic , este un sărut parcă liniștitor, de care aveam nevoie amândoi.

Ne contopim unul în brațele celuilalt, iar acest moment este atât de plăcut încât ne intensifică și mai mult dorința de a ne avea unul pe celălalt mereu, nu doar acum.

Mă desprind ușor din sărut și îi ating mâna care stă proptită pe obrazul meu.

- Promit! Spun și îl sărut din nou.

Suntem doar doi nebuni care stau în ploaie,  dar doi nebuni cuprinși de mreaja iubirii.

Doi nebuni îndrăgostiți!