Veni, vidi, amavi

ieri

te-am analizat deja în amănunt.

te ştiu de atâta timp

încă de prima dată

am ştiut că n-a fost bine, pentru că

erai primejdios.

zâmbeai prea mult, prea larg, prea sincer şi mii de fluturi mi s-au aşezat

în suflet.

aveai un aer inocent, aproape molipsitor

şi am ştiut încă de-atunci că

sunt pierdută.

nu te-am atins şi mi-a fost frică să îmi ridic privirea

căci am ştiut că o să mă împiedic

şi am să cad

în suferinţă

şi am să plâng iar,

din prea multă fericire.

un chip de-Adonis pe pământ

un suflet pur

între atâţia muritori de rând

şi îmi venea s-o fac din nou: să plâng

aşa mă simţeam eu

atunci când tu

zâmbeai.