Lost

Chapter II

  Am avut parte de o dimineata cat se poate de linistita si  gri..Ploua,ca aproape in fiecare dimineata,ceea ce iubeam. Era liniste in casa,probabil tata dormea dus.

  Am stat minute in sir ascultand ploaia.. Imi permiteram sa stau relaxata pentru ca era sambata si nu aveam ore,iar in weekend aveam program scurt la cafenea.

  La un moment dat nu am mai avut stare si m-am ridicat din patul meu cald ,dezmortindu-ma. L-am facut si am mers la baie,unde mi-am facut toaleta pentru ziua intreaga. 

   Dupa ce am luat si micul dejun,am ales sa ma plimb putin. Da,iubeam sa ma plimb in ploaie. Pot sa spun ca uneori eram chiar mandra de mine,ca sunt chiar prea linistita pentru varsta mea. Unele fete deja sunt cu burta la gura,sau,mai rau, au deja o familie. Unele au abandonat scoala ori s-au sinucis ca prietenul lor de 20 si ceva de ani nu le raspundea la mesaje. Chiar exista persoane de genu. 

  Dar eu nu. Nu imi permit sa fac altceva decat sa invat si sa ma muncesc pentru a ma intretine. 

  Am continuat sa ma plimb...

  Pe strada,un baiat trecea pe zebra grabit vorbind la telefon,insa fara sa se asigure. Chiar atunci o masina trecea in viteza, ma asteptam ca acel baiat sa grabeasca putin pasul sau sa fuga. dar nici pe departe .. 

  Am inceput sa ma panichez. Nu stiam ce sa fac. 

  Am inceput sa fug cat de tare puteam,cu pasi uriasi si rapizi. Cu toata puterea si viteza l-am impins pe baiat pana aproape de cealalta parte a soselei,nu am apucat sa respir ca acea masina ma loveste din plin in coaste,aruncandu-ma la 5 m departare.

  Totul parca se petrecea in slow motion, spaima era mai mare decat durerea,iar in timp ce ma rostogoleam pe astfalt,auzeam oameni tipand agitati,inclusiv baiatul pe care il salvasem de la moarte.  

  Incet incet simteam cum nu mai puteam respira si ca , corpul imi cedeaza. Ma intrebam daca in sfarsit voi ajunge langa mama si bunica mea. Chiar imi doream asta...sa scap odata de lumea asta cruda si dezgustatoare. 

  Imi pierd constiinta in timp ce sunete de sirene si oameni agitati imi inundau urechile.

*          *         *

Ma trezesc usor intr-un pat de spital..of..chiar uram spitalele. Aveam o durere ingrozitoare de cap si de coaste.. Imi era extrem de sete

  Imi deschid ochii obositi si deranjati de lumina puternica din salon. Reusesc sa il vad pe tata,treaz , si foarte ingrijorat. Pot sa jur ca nu il mai vazusem asa de ani de zile. 

- Tata..? reusesc sa spun cu o voce obosita

- Scumpa mea..de ce nu ai avut grija de tine?

- Tata,era sa fie un baiat lovit pe trecere si l-am salvat,insa nu am stiut ca o sa fiu si eu lovita..

- Sa nu mai faci asta niciodata.

- ... tata,ma simt atat de  bine ca am fost eu lovita si el nu. Nici n-ai idee. Am salvat o viata...la fel ca mama.

Apoi tata nu a mai spus nimic.

Am mai stat in spital 2 saptamani ,am avut o operatie cu tija la o coasta rupta,dupa care am fost externata. 

Nu am avut rabdare sa stau acasa inca o saptamana,asa ca am continuat sa merg la scoala. 

In prima zi la scoala dupa accident ,nimeni nu s-a atins de mine deoarece au auzit de accident. Am aparut la stiri,yeey.. *sarcasm* Insa toti mi-au adresat vorbe gen " Ce cap poti sa ai sa faci asa ceva..?"  sau " Chiar nu esti normala. Eu in locul tau nici nu as fi facut asta" 

  "Asta pentru ca sunteti al naibii de egoisti"  ma gandeam eu de fiecare data. Pe bune? Nu mai exista oameni care sa nu se gandeasca doar la ei?? Lumea o sa se duca de tot de rapa. 

  In timp ce imi luam din dulap tot ce imi trebuia pentru urmatoarea ora,simt o mana pe umarul meu... stiam exact cine era.. Ma intorc incet.

- Marc,te rog.  Eu nu...

Dar nu era el,ma opresc din vorbit cand observ asta. Cateva clipe ma uit la el..era chiar baiatul pe care il salvasem de la accident. Avea niste ochi caprui minunati si tristi,plini de sentimentul ala de vinovatie. Trebuie sa mentionez ca avea un par carlionat care ii dadea un aspect foarte dragalas, si niste buze subtiri ,rosii, rosii rau. Insa vocea lui calduroasa a fost cea care il facea  chiar baiatul perfect. 

- Mi-ai salvat viata..