Cartierul West: Micuța Carvalho

~Sensibilă si timidă

    Fiind cea mai tânără din familia mea mereu sunt eu trimisă să fac cumpărăturile. Uneori mi-aș dori să am un Tommy al meu care să mă scutească de diferite sarcini.
    De când ne-am mutat în cartierul West, am simțit o liniște terifiantă. De ce terifiantă? Pentru că nu mă așteptam ca acest loc să fie tot ce mi-am putut dori vreodată.
-Probabil a venit aici crezând că este stăpâna tuturor!
    O fată cu părul șuvițe vorbește tare și răspicat cu prietena ei și mă uit în spate, observând că privirea lor e îndreptată spre mine. Eu sunt subiectul lor de bârfă?
-Am auzit că tatăl ei e un bărbat periculos. Ar trebui să stăm departe de ea!
    Eram pregătită de a lua sucul preferat al mamei când o altă șoaptă ajunge la urechile mele. Cum își permit să vorbească despre tata când nici măcar nu îl cunosc?
-Hei, fetelor, ce tot faceți aici? Să mergem să plătim astea!
    Doi băieți cu părul șaten li se alătură și imediat îmi dau seama că sunt gemeni. Înălțimea este singura care te poate ajuta să îi diferențiezi.
-Uite, e fiica acelor Carvalho! Mulți spun că e o frumusețe dar nu o văd atât de specială!
    Ei cred că acele cuvinte mă dor? Că îmi fac vreun rău? Întotdeauna mi-a păsat doar de familia mea. Ce ei spuneau sau credeau. Nu dau nici măcar doi bani pe batjocura lor!
-Degeaba e frumoasă dacă tatăl ei e un mafiot! Niciun băiat n-ar avea curajul să se apropie de ea!
-Ai dreptate, frate, iar unchiul ei este considerat cel mai rău din cartier. Să mergem, nu vreau să își pună familia să ne elimine!
    Iau și ultimul produs de pe raft fiind gata să mă întorc acasă. Și încerc să scap de lacrimile ce vor să dea năvală pe chipul meu și de nodul din gât.
    Toți din cartier cred că suntem niște nenorociți? Cine a putut înființa acest zvon? Sunt doar minciuni ieftine!
    Când părăsesc magazinul îmi acopăr chipul cu gluga hanoracului pentru a nu mai fi privită cu acei ochi acuzatori. Am crezut că unchiul și tata sunt respectați aici. Dar se pare că nimeni nu deține afecțiune pentru ei.
    Odată ce ajung acasă primul lucru pe care îl fac e să dau drumul lacrimilor ce m-au chinuit. E pur și simplu prea dureros să îți auzi tatăl fiind văzut ca un om fără scrupule. Și unchiul fiind piaza rea a cartierului. Mai ales că ei sunt pentru mine cei mai importanți bărbați din viața mea!
-Te-ai întors, scumpo? Promit că data viitoare voi merge eu în locul tău!
    Nu îndrăznesc a îmi privii tatăl în ochi fiind prea slabă pentru sângele care îmi curge prin vene.
    Mama și tata au o inimă de fier dar eu mă smiorcăiesc la orice lucru mărunt. De parcă sunt o păpușă de porțelan ce se poate sparge ușor.
    Iar acest gând mă face să plâng cu lacrimi și mai amare. Cred că e vremea să mă ascund în spatele părului moștenit de la tata.
-Chrissy, ești în regulă? Ce s-a întâmplat?
    Cu o mână pe umărul meu sunt întoarsă cu privirea spre tata, și când ochii săi îi întâlnesc pe ai mei, sclipirea din ei dispare. Când sunt tristă, îi rup inima în două lui Caleb Carvalho.
-De ce plângi? Cine a îndrăznit să îmi facă prințesa să plângă?
    Îmi trag nasul ca și cum aș fi încă un copil și mă ajut de mâneca bluzei pentru a îmi șterge fața de lacrimi. Chiar sunt penibilă!
-Oamenii ..vorbesc greșit despre tine și unchiul. Îmi e prea greu să le aud minciunile!
    După privirea întrebătoare îmi dau seama că habar n-are despre ce vorbesc. Probabil acel grup de prieteni voiau doar să mă supere știind că îi aud. Hei bine, au reușit!
-Ne-a jignit cineva în fața ta? Spune-mi numele lor, Christine!
    Oh nu, Dumnezeule! Când tata îmi spune numele întreg înseamnă că este serios. Serios și foarte supărat!
-Nu știu cum îi cheamă! Dar nu are importanță!
Nu e ca și cum aș crede în ceea ce ei spun!
    Cum aș putea crede vreodată? Unchiul Tristan este unul dintre cei mai nobili oameni pe care îi cunosc în viața mea. Iar tata ..niciodată nu a făcut lucruri ilegale. Nu a fost un bătăuș. Niciodată în Louisiana nu l-am văzut rănind pe cineva.
-Ce ți-au spus, draga mea? Trebuie să știu ce părere au oamenii din cartier despre noi!
-Au spus că ești un om periculos, că încalci legea. Au spus despre unchiul Tristan că este urât de locuitori. De ce ar spune asta despre voi?
    Nu pot descifra ce văd în ochii tatei. Nu pare suprins și nici confuz. Dar totodată ..nu pare nici în regulă să audă aceste cuvinte.
-De tine au spus ceva? S-au luat de tine, scumpo?
    Au spus. Au spus că nu sunt plăcută și că nu vor să aibă de-aface cu mine. Dar cred că pot păstra aceste amănunte doar pentru mine.
-Nu, nu au spus nimic. Dar nu trebuie să faci ceva, e doar o răutate care nu vreau să ne afecteze!
    Și atunci, din chipul dur, pot observa o căldură doborâtoare. În această clipă tata pare dezarmat. Și mâna sa a început să îmi mângâie obrazul drept.
-Nu mă interesează ce cred cei din jurul meu atâta timp cât tu ești bine. Spui că nu vrei să ne afecteze răutatea lor dar de fapt te afectează!
    Are dreptate. Mereu încerc să par puternică în fața celorlalți dar niciodată nu acționez ca o fată puternică.
    Sensibilă și timidă. De când mă știu, doar aceste cuvinte m-au descris. Mi-aș fi dorit să îi moștenesc și personalitatea tatei, nu doar ochii și părul!
-Vreau doar să mâncăm împreună și să nu ne mai gândim la asta. Crezi că se poate, tată?
-Sigur, draga mea, facem orice vrei tu!
    Mi-am dat seama că nu contează. Nu contează dacă ceilalți nu vor să ne împrietenim. Sau dacă mă vor evita când merg pe stradă.
    Atâta timp cât îl am pe Sebastian lângă mine, care îmi este cel mai bun prieten, nu am nevoie de nimeni altcineva.