UN IDIOT PERFECT

⭐️Capitolul 1⭐️

— Am spus că-mi pare rău..., am murmurat printre lacrimi, încercând sa nu fac contact vizual cu ochii lui care ma puteau ucide in acest moment.

— Nu dau doi bani pe scuzele tale! a țipat la mine, răceala din vocea lui izbindu-se de fața mea, ceea ce ma făcu să-mi strâng ochii și sa ma lipesc mai tare cu spatele de peretele ce mai puțin avea sa facă parte din mine. Ascultă aici! m-a îndemnat să-l privesc cu ajutorul degetelor sale lungi care mi-au prins bărbia si m-a făcut să-mi țin privirea fixată pe ochii lui. Data viitoare ...,a murmurat nervos. Când se mai întâmplă sa intri peste mine când sunt in vreo ședință...

— T...., am încercat sa vorbesc , dar m-am trezit cu un icnit de durere când mi-a strâns mai tare gura.

— Am să-ți mut gura la spate, ca sa nu-mi mai pronunți in veci numele!

Mi-a dat drumul , dar nu înainte de a-mi suci capul intr-o parte într-un mod agresiv.

A părăsit camera ca un uragan, lăsându-mă pe mine sa ma preling pe jos, să-mi strâng genunchii la piept și sa plâng din cauza dezastrului ce l-a cauzat in sufletul meu din urma lui.

Asta se întâmpla aproape mereu. Ma reducea la tăcere doar prin gesturile lui agresive. Aveam nevoie doar de un mârâit din partea lui ca sa tremur de frica in următoarea secundă.

Eram intr-o relație cu el de aproape cinci ani. Bineînțeles ca la început nu era așa. Era genul acela de iubit dulce care te face sa te îndrăgostești imediat de el, era atent și îmi purta mereu de grija. Dar asta nu a durat prea mult.

A apărut imediat după ce tatăl meu a murit , aveam vreo 17-18 ani pe atunci. Eram terminată și nu știam ce sa fac, mama era speriata ca uneori nu mai dădeam pe acasă , îmi pierdeam nopțile prin parcuri stand singura. Mama, care de altfel nu era mama mea adevărată, dar ma iubea necondiționat. Mereu ma căuta și se îngrijora pentru mine.

Apoi a apărut el. Era un slab ofițer care era de garda in noaptea in care ne-am întâlnit. M-a întrebat cine sunt , de unde sunt și ce fac la ora aia afara, întrebări banale ,tipic oamenilor ca el.

Și acum îmi amintesc perfect de el. Înalt , îmbrăcat in uniforma lui care ii dădea un aspect extrem de sexy, buzele ii erau mici și subțiri. Aveau o culoare rozalie ce te înnebuneau doar privindu-le.

Parul lui era blond și destul de lung, trăsăturile feței ii erau destul de adolescentine in comparație cu acum. A devenit un adevărat bărbat, la fel de frumos ca și atunci , poate mai frumos , doar ca mult mai rece.

La scurt timp după ce m-am îndrăgostit de el și am început să-l iubesc, ușor, ușor a devenit mai serios, mai rece, mai distant.

Am crezut ca poate programul lui încărcat era cauza. In ultima perioada nu prea mai avea timp sa ne întâlnim și sa vorbim, așa ca am decis sa ma mut la el, crezând ca poate așa ne vom apropia din nou pentru ca, repet, îl iubeam. Eram înnebunită după el, dar proasta alegere.

A înaintat in grade , ajungând șeful unei baze militare, iar șefia lui domnea chiar și in casa , chiar și peste mine.

Nici nu mi-am dat seama ca alarma telefonului a început sa sune anunțând ora șapte dimineața. Încep primul an de facultate , iar eu eram un dezastru pe doua picioare.

Am încercat sa ma ridic din locul in care am dormit, pe podea mai exact. Eram toată amorțită si nu mai puteam de spate.

M-am târât până la baie, nebagand in seama reflexia mea din oglinda. Arătam așa aproape in fiecare dimineață. Ochii îmi sunt umflați si roșii , iar maxilarul îl aveam extrem de vânăt, pot sa spun ca am scăpat destul de ușor față de zilele in care ma lovea.