- Așa o să fie mereu? Nu mă obișnuiesc?
- Doamne, Victor ! Trage si taci ! Plătești sau nu?
- Da. Păpușă, ești single? Întreabă băiatul trăgând din pachetele pline cu o substanță albă.
- Nici mostra nu e gratuită, păpușel. Și pentru mica ta cultură generală, nu mă 'întind' cu clienții. Îi răspunde fata strâmbându-se un pic, gândul că ar putea fi cu băiatul ăsta o jignise clar.
- Cum te cheamă?
- Iisus Hristos. Mi se spune și Mântuitorul.
Eric întinse mâna ca să o mângâie pe obraz, dar imediat fata îi tăie elanul.
- 100 pe 10. Hai mai repede.
Fata pășește în spate și se uită plictisită la portofelul lui Victor, din care el scoate 30 de lei. Îi smulge din mâna lui și îi strecoară 3 pachețele în palmă.
- Mulțumesc ! spune ironic fata așteptând ca Victor să dea dovadă minima doză de decență și să îi mulțumească.
- Cu plăcere !
Băiatul întoarce motocicleta, se urcă pe ea și se pierde în aglomerația orașului. Iar fata rămâne singură într-o parcare pustie, la marginea Bucureștiului. Îi ia aproape 5 minute să își dea seama că azi e zi de școală. Ba chiar e a doua din anul asta. La prima nu s-a obosit să meargă.
- Yo ! Sunt noua voastră colegă, Alexandra Popescu. Sper să ne înju...înțelegem.
A intrat cu tupeul specific în clasă, dar și-a schimbat (cam târziu sincer) discursul când a observat prezența unui profesor. Își aruncă rucsacul în prima bancă chiar lânga un băiat care nu arata deloc rău. Avea părul vopsit albastru, dar se vedea că era timid. Pe langa ea care avea piercing în sprânceană și un păr negru, scurt, cu șuvițe aurii, să nu mai precizam cà purta un tricou transparent și un sutien negru, jeanși cenușii, teneși murdari - băiatul era prea cuminte. Fusese avertizată că e scoala de București și încă cum. Cea mai bună cică. Toți de aici erau îmbrăcați în uniformă. Sau cum spunea adeseori personajul nostru "haine de bulangiu". Dirigintele făcu liniste și începu apoi să vorbească cu o voce groasă :
- Se pare că și a doua colegă nouă s-a decis să ne viziteze. Pe Mihai l-ați cunoscut ieri. Bun venit, Alexandra.
Lui Alex îi era silă de profesorii care te strigă dupa numele mic, dar se puse lânga băiatul nou și tacu. Colegul său de bancă îi șopti în timp ce dirigintele le comunica orarul.
- Eu sunt Mihai Iubitu. Încântat de cunoștință.
- Aoleo, iubit de cine? Să știi că am auzit că voi bucureștenii sunteți tupeiști, dar nu te cunosc încă.
- Așa mă cheamă. Băiatul zâmbi cald, obișnuit cu situațiile de genul.
Fata zâmbi și ea. Zâmbetul ei era perfect. Nu e așa de usor să fii dealer. Ai nevoie de un zâmbet "Colgate". Copiii deja se uitau ciudat la ea pentru că era imbracata asa. Dirigintelui nu îi prea păsa, era din cauza tatălui ei cel mai probabil. Spera doar că nu se vedea și urechea ciobită. Nu voia să povestească nimănui despre asta acum. Dirigentele îi lăsă pe toți să plece peste o jumătate de ora. O opri pe ea totuși. Să fie sigur că "se simte bine". I-a mărturisit că se simte "incredibil de bine", la sfârșit adaugând "moșule". Alerga apoi pe holuri să vadă cât de cât școala. Era prea mare. Făcuse clasa a 9-a într-un liceu de provincie, de câteva ori mai mic decat gigantul de față. Reuși totuși să își găsească drumul spre parcare unde o aștepta un SUV negru. Liceul acesta era fix ca orașul : prea mare și prea trist. Văzu cum copii își așteptau părinții să îi ia. Toți aveau mașini de lux. Ea ce să mai zica? Avea și sofer personal. Poate o să îi placă aici. Poate.
