Odata intrate in scoala,o multime de elevi satui de ore parca zburau pe holuri,iar noi ne loveam de jumate din ei,pana cand am simtit cel mai frumos sentiment de durere din viata mea.Era un baiat (inalt,foarte dragut,saten,ochii de un griu-verzui,foarte bine facut,ce mai, era baiatul perfect).Si-a coborat privirea inspre mine,si mi-a spus: - -NU STII PE UNDE SA MERGI?!
Simteam cum privirea lui dura ma studia amanuntit.
-Scuze,nu te-am vazut.
S-a uitat urat la mine si-a plecat.
Rebecca ma privea uimita,nu se-astepta ca eu sa-mi cer scuze.
- Ce-i cu tine? intreba Rebecca
- Nimic,doar ca trebuie sa trecem neobservate,iti amintesti?
- Da,ai dreptate,dar tipul ala s-a purtat ca un nesimtit cu tine...
Atunci,mi-am dat seama de gravitatea situatiei.Eu nu mi-am mai cerut scuze cuiva,nici macar parintilor mei,de la varsta de 11 ani,de cand am dat foc la casa de vacanta a bunicilor mei.A fost un incident neplacut din viata mea deoarece era sa ard odata cu casa.
