My first pleasure could be the second and the third one?

Easter reunion[part ???]

Easter reunion

Având în vedere că am avut un program super ocupat şi nu am mai avut timp să transcriu şi să postez, şi dat fiind faptul că în seara asta este Învierea, m-am hotărât să postez o parte specială cu vedere la această minunata sărbătoare. De asemenea, este şi un sneek peek cum îmi place mie să spun la ce se mai întâmplă cu familia Tonyei, adică se măreşte încă puţin şi are parte de o surpriză, aş zice eu, buhuhu :)). Enjoy <3.  

Încă de când am fost mică, Paştele şi Crăciunul au fost sărbătorile mele preferate. De ce oare?

Pur şi simplu îmi plăceau pentru că numai aşa ne reîntâlneam cu toţii şi ne mai năpădea „dorul de casă”.

Bunica maternă era o femeie de toată baza, pe care puteai conta oricând şi o puteai suna la orice oră. În plus, gătea extraordinar de muuuultă mâncare şi foarte delicioasă şi niciodată nu se aflau mai puţin de 15 persoane la masă. De la mătuşi, verişori, fraţi şi surori, până la vecinul de lângă gard pe care se baza întotdeauna.

 Însă de când a murit, parcă şi mama s-a schimbat. Ştiţi toată tărăşenia şi drama de până acum, aşa că nu mai aduc în discuţie.

În fiecare an, după ce a plecat mama şi m-am împrietenit mai bine cu Alaine, am început să organizez cine în familie de Paşti şi de Crăciun, la care invitam pe cei mai apropiaţi nouă. Anul acesta, însă, de organizare s-a ocupat tata, dat fiind faptul că am zăcut zile la rând în spital, după odioasa cădere pe care am avut-o. 

La cină urma să ajungă E.T. şi cu familia sa – soţia lui Kira şi micuţa Sienna, nepoţica mea, Alaine şi mama ei, Eleanor, mama şi soţul ei, Jim.

Era trecut de ora 12 şi maicămea încă nu ajunsese, iar eu turbam de nervi.

„ Bine, deci nu se poate ca măcar odată femeia aceasta să se ţină de cuvânt şi să ajungă la timp?” am întrebat mai mult pentru mine, dar desigur toată lumea mă auzise.     

 „ Pentru ultima dată îţi spun, Tonya, dacă nu încetezi cu toată ironia asta pentru mama ta, îţi jur că va fi ultima cină la care voi mai participa pentru restul vieţii mele!” izbucnise tati şi mi-am dat în sfârşit seama că deveneam paranoică. Avusesem nişte pungi oribile sub ochi şi ajunsesem de la mărimea 3 la 1 la haine numai datorită conflictului continuu pe care îl aveam cu maicămea. Începea să-mi ajungă şi mie. 

„ Vă rog să mă scuzaţi pentru moment. Tonya, pot să te răpesc puţin?” minunata Alaine pur şi simplu m-a săltat de la masă şi m-a condus până la baie. 

Spun minunată pentru că de fapt, chiar era. Buclele ei super lungi erau lăsate benevol pe spate, iar ochii aceia mari şi albaştrii sclipeau uşor în bătaia neonului. Rochia pe care o purta în seara aceasta era demenţială, un cadou pe care mi l-am permis să i-l fac, ca o mică răsplată ca a stat tot timpul aproape de mine. Era o rochie în stil babydoll, de culoare negră, cu mici reflexii aurii, care se potriveau de minune cu sandalele tip platformă pe care le purta. 

 „ Ce mama naibii faci?! tonul era pur şi simplu neîndurător şi mă cam punea pe gânduri. Ţii minte ce mi-ai promis acum 2 zile când am fost la doctor? Că nu o să mai deschizi niciodată subiectul despre maicăta şi o să încerci să ai grija numai de tine?”

 „ Da da dar..” 

„ Nici un dar! Pur şi simplu m-am săturat de tot şi de toate Tonya, şi nu te mai suport!!! M-am săturat să te văd cum te stingi în fiecare zi din ce în ce mai tare, iar asta îmi sfâşie inima, mă înţelegi? Nu pot să suport să te văd aşa, şi în niciun caz nu vreau să te mai văd vreodată într-un spital, nici măcar într-o vizită! M-am făcut înţeleasă?!”

Wow. Deci niciodată nu m-aş fi aşteptat să o aud pe Alaine zicând cuiva aşa ceva, în special nu mie, şi mai ales să-şi iasă din pepeni. E clar că situaţia asta ne-a consumat pe amândouă la fel de tare. Am făcut ceva ce nu mă gândeam în veci că-l voi face, mai ales în seara aceea. Am început să plâng.    

Şi aşa am ţinut-o jumătate de oră. Nici tati, nici Alaine, şi nici măcar Ethan nu au reuşit să mă calmeze. Nici măcar Cookie nu a putut să mă liniştească aşa că am continuat să suspin şi să-mi plâng de milă până când micuţa Sienna a venit la mine şi a început şi ea să plângă pentru că mă văzuse pe mine plângând. Pur şi simplu mi s-a rupt inima să o văd aşa şi am reuşit să mă ridic, să-mi şterg tot rimelul care a curs pe faţă şi să mă retrag în camera mea.

În 10 minute am ieşit din camera mea fresh şi revigorată, parcă, după ce am făcut un duş scurt, mi-am schimbat rochia de satin roz, abia cumpărată, cu o alta de culoare roşie cu imprimeu floral, pe care mi-a făcut-o cadou Kira. Am asortat-o cu perechea mea favorită de pantofi cu păr de la Yves Saint Laurent şi mi-am prins părul într-un coc strâns sub ceafă.

Pe la 2 fără câteva minute a apărut şi inoportuna mea mamă, care arăta extraordinar de bine. Hainele ei – veşnicul costum, de data aceasta compus dintr-o fustă lungă până deasupra genunchilor de culoare bej, sacou şi o cămaşă cu volănaşe – fiind „les pièces de résistance” şi părul ei probabil proaspăt vopsit şi aranjat lejer pe spate. Semăna ca scoasă din cutie, de parcă nici nu ar fi fost într-un avion acum vreo jumătate de oră.

„ Bună mamă, Paşte Fericit!” am ieşit în întâmpinarea maicămii.

„ Paşte Fericit, scumpa mea!”

„ NU sunt scumpa ta!!” am început, iar, să turui ca nebuna.

„ Tonyaaaa, iar începi?” Alaine aproape a urlat la mine.

„ Scuză-mă Alaine, tati, mamă, Jim! Am avut o perioadă cam proastă.”

„ E ok, scumpo.” Jim m-a îmbrăţişat strâns. „ Aaah, scuze. Alaine, ţi-l prezint pe J(Josh), fiul meu.”