Ispitirea lui Anders

2

EDEN

— L-ai sărutat pe Anders? Anders Cahill?

— Câți Anders crezi că există la Westwood?

— Habar n-am. Dar el e singurul care contează.

Mă abțin a-mi da ochii peste cap, continuând să-mi frec părul umed de la duș cu prosopul. Încă de când am făcut uriașa greșeală de a-i spune Giei despre și mai uriașa greșeala de a-l lua la sărutat pe Cahill în mijlocul străzii, nu mai contenește a mă lua la întrebări.

Cum s-a întâmplat?

A trebuit să te ridici pe vârfuri? Doar știi ce namilă de om este...

Sărută bine? Cât de bine? Folosește mult limba sau e mai mult genul de băiat care preferă stilul uscat? Prin uscat referindu-se la acele săruturi în care nu este implicată și saliva.

Te-a recunoscut? Cum o să mai dai ochii cu el prin facultate? Doamne, Eden! Dacă o să vrea să te sărute din nou?

— N-o să vrea să mă sărute din nou, încerc să-i tai macaroana înainte să crească prea tare și să mă strângă de gât, dar, după felul în care-i sticlesc ochii ca ai unui copil mic pus în fața sacului cu jucării al Moșului, îmi dau repede seama că am pornit o furtună care va fi al naibii de greu de controlat.

— De unde știi? întreabă cu un pufnet, tolănindu-se pe burtă peste așternutul patului meu. Pe care tocmai îl aranjasem. Tipic. Ai zis că părea interesat de tine. Dacă o să te vadă prin campus și-o să vină la tine ca în filme, o să te ridice în aer și-o să te sărute de-o să vezi stele verzi? Ah, și-apoi o să trăiți fericiți până la adânci bătrâneți! Epic!

Șterg și ultima porțiune liberă de birou cu laveta, așezând la loc teancul de cărți pe care le-am împrumutat de la bibliotecă în urmă cu câteva zile. Romane de dragoste. Romane deocheate de dragoste, mai bine zis. Poate că n-ar trebui să le las atât de mult la vedere – unele au niște titluri de-ar putea să te facă să simți furnicături printre picioare –, însă nu-i ca și cum mă vizitează cineva în camera de cămin în afară de Gia sau de Sage. Și uneori mai face câte o vizită de control și administratorul, dar a fost de-ajuns o singură privire asupra unei cărți cu un tip despuiat pe copertă pentru a-și închide gura pe vecie și a nu pune vreo întrebare riscantă. Am o groază de cărți descărcate pe Kindle și pe telefon, dar parcă nimic nu se compară cu mirosul specific al paginilor răsfoite. Mai adaugă la asta vreo lumânare parfumată, o cană de ciocolată caldă și-o pătură pufoasă, și ai ambientul perfect pentru o seară de singurătate în cămin.

Sau, cel puțin, așa e în cazul meu.

Sora mea, Gia, preferă oricând o noapte în oraș decât să stea cu nasul în cărți.

— Alo? Nu mă ignora dinadins! O să-i zic mamei că te porți urât cu sora ta mai mică preferată!

— Ești singura mea soră mai mică, țin să-i amintesc, întorcându-mă spre ea.

Mă sprijin cu fundul de marginea biroului, împletindu-mi brațele în dreptul pieptului.

Buzele i se curbează într-un rânjet. Se sprijină cu coatele pe saltea și cu bărbia în podul palmelor.

— Una și bună. Acum, haide, lasă naibii ștersul prafului și povestește-mi!

— Știi deja tot ce s-a întâmplat, mai că oftez. Zău, chiar mă bucură interesul tău față de motivul pentru care am ajuns în situația de a săruta pe cine nu trebuia. Știi tu, individul care m-a urmărit noaptea pe stradă? Sună cunoscut?