Primul pas

Rivalii

În urma cu un an.

Kira

Totul merge prea bine în ultimul timp, mult prea bine si asta ma nelinisteste.
- Ce pustiu! Îl aud pe Bruno cum bolborosește ceva în șoaptă si îi fac semn să tacă.
Ce idiot, normal ca e pustiu, suntem în liceu la ora 1 dimineața. Îmi dau ochii peste cap si deschid usa cantinei, blițul telefonului luminează încăperea.

-Unde e?
- De unde să știu eu?
-Bruno cum adică nu ști omule?

Îl aud cum oftează si îmi ia telefonul din mâna, se îndepărtează catre ultimile mese din spate.
- l-am gasit!
Lumina telefonului cade pe rucsacul negru aruncat sub o masă.
-Esti un dobitoc daca afla tata ca aproape ai pierdut 20 de mii de dolari pun pariu ca te castrează.
- Ha Ha foarte comică!

Ieșim din liceu la fel de subtili cum am si intrat. Stiu locul ca în palmă dar cum ar zice tata " niciodată nu strică sa fi precaută" plus că sunt trei paznici care roiesc prin clădire

În fata liceului brusc ma orbeste luminile unor faruri.

Aud cum se trântesc portierele mașinii si Bruno îmi trântește rucsacul în brațe si îmi spune să fug.

Stiu ce are în cap, vrea să ii distragă dar stiu ca sunt mai mult de 3 care au coborât din mașină, nu îl las aici.

-Nu te las aici!
-Kira fugi, o sa fiu în spatele tau.

Necunoscuți încep sa tragă iar eu încep să fug. Fug ca la maraton pe străzile din Texas pana simt ca daca nu ma opresc o să îmi iasa sufletul din trup.
Mă uit în spate si nu îl vad pe Bruno, inima îmi sta pe loc câteva secunde.
Îmi scot telefonul si îl apelez pe tata.

- Am fost urmăriți, ne așteptau în fata liceul.. Bruno.. nu stiu unde este.

-Zi-mi exact unde ești?

-Sunt lânga port, langa statuie.

- Te rog sa nu faci vreo prostie, așteaptă ca vine acum cineva dupa tine, am sa ma ocup eu de restul.

- Te rog să îl gasești!

Prezent

În aceea zi Bruno si Necunoscuți parcă au intrat în pământ, eu cu tata si oameni lui am căutată peste tot.

Tata deja își pierduse speranța ca nepotul lui ar mai putea fi în viața, ii caută pe nenorociți sa se răzbune însă eu nu, ceva îmi spune ca Bruno este în viața, răpit sau torturat dar sigur nu mort.

Ma apropii de ușă ușor si mergând pe vârfurile picioarelor să nu scârțâie parchetul.
Îi aud pe tata si ce-i l-ați vorbind, ma lipesc de ușa sa pot auzi mai bine.

- Alberto nu are cum!

-Toni altcineva nu avea cum sa fie, gândește-te puțin daca vroia să îmi faca mie rau o rupeau pe Kira însa au vrut sa distruga si ultima bucata din fratele meu.

- Dacă ai dreptate au declarat război iar noi un an habar nu am avut!

Îmi șterg lacrima care sta sa cada de pe obraz si trântesc de perete ușa, îl vad pe tata agitându-se dar nu rupe contactul vizual.

- Vreau sa îmi spui în momentul asa cine la luat pe Bruno!

- Kira am sa ma ocup eu de tot, este doar o bănuiala, încetează sa îti mai faci speranțe, Bruno e mort oricine la luat crezi ca l-a ținut un an de zile în puf?

Vorbele lui  îmi lovesc cu putere inima, dar sa nu creadă vreodată ca renunț.

- Bruno este si familia mea nu doar nepotul tau, îl cunosc de când ma stiu pe mine daca ai de gând să ma ți deoparte am sa gasesc eu asa zisa bănuiala.

Ma îndrept catre ușa copleșită de situație, în momentul asta nu îmi pasa de absolut nimic doar de Bruno, am sa îl aduc acasa viu sau mort.

- Dominic Colony, el este de vina!

Îl laud pe tata în urma mea si ma întorc  către el, stiu ca Dominic Colony mi-a ucis unchiul dar nu stiu multe desepre el dar pun pariu ca tata stie.

- Atunci ce mai aștepți zi-mi care este planul?