Încă nu pot sa realizez ce s-a întâmplat acum câteva minute. Oare am doar halucinații? Sper! Dar... dar ce am văzut... e real! Ma vor găsi? Ma vor prinde? Stai un pic... Sunt singura! Am fugit de Liam! Ce... ce stupida sunt! Ce a fost în capul meu? Acum doar norocul ma mai poate ajuta!
eu: * tremur toată, fiindcă cineva m-a atins pe umăr *
Liam: Sper ca nu te-am sperit. De ce ai fugit? Parcă ai fi văzut o fantoma.
Din păcate, nu a fost niciodată fantoma!
eu: Era o albina. Știi si tu de fobia mea.
Liam: Nu, chiar nu știam Mai si alte secrete ascunse?
eu: Logic ca nu am! Cum ași putea face una ca asta?
Problema este ca o fac! Chiar ascund ceva de el. Sunt asa de rea; Liam si-ar da si viața pentru mine, iar eu îl mint! Îmi vine sa lovesc pe cineva! Favorabil, pe cel care ma urmărește.
Liam: Stiu un loc unde nu sunt albine.
eu: Știi multe locuri.
Liam: Pentru siguranța iubitei mele trebuie sa fiu pregătit.
De data asta, îmi încolacesc brațul meu stâng în jurul brațului lui drept si mergem încet. Nu ma mira faptul ca ajungem în fata casei lui Liam.
eu: Sper ca părinții tai nu se vor supără. Mai bine mergem la mine.
Liam: Nu sunt acasă. Si oricum, orice e al meu e si al tău.
eu: Îmi place cum gândești.
Intru. Văd o camera imensa , cu multe geamuri si o canapea lunga, sufocată cu multe perne e culoare bej. Îmi las haina în curierul frumos sculptat. Iubeam tot ce se afla în acea camera, dar cel mai mult, pe Liam.
Liam: Te rog, urmeaza-ma!
eu: Cum vrei tu.
Urc pe scările din lemn masiv si ajung la următorul etaj. Liam îmi face semn sa intru în camera lui. Era ordonata si, destul de... albastra!
Ma așez pe patul lui si arunc o privire peste celelalte lucruri. Fereastra era închisă si credeam ca doar văd eu prost, dar nu! Afară era același om care a fost si în parc! Viața mea deja e compromisa!
Ma întind pe pat, cu câteva lacrimi în ochi.
Liam: S-a întâmplat ceva?
