Liam: S-a întâmplat ceva?
Eu: Dragule, trebuie sa-ti spun niște lucruri! Acum! *plângând*
Liam: E totul okey? De ce plângi?
Eu: Trebuie sa-ti povestesc ceva important! La vârsta de 5 ani, am fost... Ce-i melodia asta?
Liam: Scuze! E telefonul meu... E mama. Retine e doreai sa zici. Vin în câteva minute. *plecând din camera*
De ce ma tot întrerupe când vreau să-i spun acea întâmplare? Parcă si el îmi ascunde ceva. Dar nu cred ca e posibil. E prea bun ca sa ma minta. Totuși ma face sa-mi amintesc de prea multe ori acea zi. Si nu vreau sa o mai fac! Asa ca, voi scrie pe o foaie secretul si îl voi lăsa pe Liam sa înțeleagă singur.
Draga Liam,
Am scris "acele lucruri" pe care doream sa ți le zic în camera ta. În aceasta foaie vei afla despre un eveniment din viața mea: la vârsta de 5 ani, am fost, în vacanta de vara, în Irlanda, pentru a-mi vizita bunica de pe mama. În ultima seara de stat la bunica, m-am plimbat cu părinții printr-un parc mai vechi, unde nu mai era nimeni. Totuși, ne întâlnim cu un fost coleg de liceu al mamei mele. Eu ma jucam cu o minge, pe care am scapat-o si s-a rostogolit pana sub un copac mai îndepărtat de părinți. Dar în loc sa-mi iau pur si simplu mingea, am văzut un om mort, lângă care stăteau 3 barbati cu cuțite pline de sânge. Timpul parcă s-a oprit în acel moment. Stăteam si ma uitam. Dupa câteva bune secunde, unul dintre bărbați m- a observat si am început sa fug. Am fost urmărită pana undeva nu chiar aproape de părinți. Sunt sigura ca m-ar fi omorât pe, dar si pe ceilalți, daca nu era fostul coleg al mamei ( era un polițist cunoscut în acel oraș).
De atunci ma tot cred sunt urmărită. Iar aceste idei s-au confirmat si mi-e frica. Voi avea nevoie de sprijinul tău si nu ma îndoiesc ca nu ma vei ajuta.
Cu drag, Carly.
Am împăturit foaia cât am putut de frumos si am pus pixul cu care am scris lângă.
Am deschis ușa încet, la fel am si coborât pe scări. L-am putut auzi cum vorbea la telefon si sincera sa fiu nu părea ca discuta cu mama lui. La un moment dat, chiar a ridicat puțin vocea dar s-a liniștit pe loc. Sa-mi ascundă ceva? Nu sunt singura. Dar încerc sa nu cred.
Îmi iau haina de un roz palid, ma încalț cu pantofi mei negri si plec. ( cine zice ca rozul este pentru fetițe? Eu am 17 ani si inca îmi place.)
Am ajuns în fata casei mele. Trebuie sa recunosc ca am mers ceva: din vestul Londrei - casa lui Liam - pana în estul Londrei - casa mea. Încerc sa-mi găsesc cheile în geanta mea Gucci ( mama este designer cunoscut si îmi aduce cele mai frumoase si drăguțe haine, accesorii). Învârt cheile în broasca ușii, doar sa observ o scrisoare chiar lângă piciorul meu drept. Ciudat este faptul ca atunci când m-am apropiat de casa nu am văzut nici o scrisoare. O ridic si intru pe ușa, pana în living. Ma fac comoda si deschid televizorul fix pe serialul meu preferat: Glee.
Încep sa citesc acea scrisoare. Era semnată cu "El".
Carly,
Îmi amintesc de tine, când erai mica. Ne-am întâlnit doar o data, în Irlanda, în acel parc, si nu eram polițistul. Știi bine cine sunt!
Te avetizez: fi atenta!
El.
Știu cine este! Dar atât timp cât rămân calma si ma apăr, nimic nu mi se poate întâmpla.
Cioc cioc
Eu: Cine este? *strigând spre usa*
?: El.
