Tentația războiului, Regina neagră, Cartea a IIa

Capitolul 5

Capitolul 5

  Dacă aș fi primit un bănuț pentru fiecare dată când am dat-o în bară, eram milionară. Nu știu dacă am crezut vreodată în destin; probabil doar în dățile în care nu am putut să gestionez situațiile din viața mea. Să intru în belele era deja un talent de al meu, pe care îl interpretam fără pată de mai bine de cinci ani. Îmi plăceau alegerile proaste, eram expertă și în acest domeniu, excelând în a mă îngropa singură, de vie, într-un morman de doruri, probleme și suferințe. Persoanele care mă cunoșteau, deja știau să se ferească din calea mea atunci când aveam de făcut o alegere. Eram cea mai încăpățânată ființă în viață, iar primul instict era cel servit, indiferent dacă era bun sau greșit.

  Tocmai de aceea probabil mă aflam în fața firmei lui Marius Dragomir. Eram pregătită să fac încă o alegere proastă, doar că de această dată eram ferm convinsă de gravitatea problemei. Priveam la cădirea mare din fața mea, construită în stil roman, decorată cu coloane ieșite în relief, veche de probabil o sută de ani și mă gândeam la cum va decurge discuția noastră, la cum voi putea să stau în aceeași încăpere cu Robert, fără să nu rămân fără aer.

  Nina, asociata mea, mă însoțea de această dată. Pusesem bazele împreună acestui proiect și trebuia să semnăm amândouă acel contract. Cumva, mă simțeam mult mai în siguranță știind că nu eram singură cu cei doi. Cu toate acestea, știam că odată semnat contractul, trebuia să vin zilnic în acel loc și să mă confrunt cu ceea ce viața îmi punea pe tavă. Era o zi mult prea călduroasă de iunie, iar eu evadasem din casă într-o rochie vaporoasă, frumos colorată, poate mult prea colorată față de cum obișnuiam eu să port.

— Îți stă foarte frumos îmbrăcată așa! mi-a spus Nina cu accentul ei slavon.

  Nina era o frumoasă bulgăroaică, fugită din timpul războiului din țara ei natală. Familia ei fusese ucisă de câțiva soldați ruși, în timpul unui asediu care a șters micul ei orășel de origini, de pe hartă. Trecuse granița fără să se uite înapoi, căutând adăpost și protecție. Viața ei nu fusese simplă. Se chinuise mult să găsească un loc unde să fie fericită și unde să își găsească liniștea. Brașov fusese destinația ei finală, pentru că războiul nu ajunsese încă acolo. Și cu toate că războiul o ajunsese din urmă, Nina devenise un arhitect destul de căutat. Inteligența ei a ajutat-o să se remarce, iar farmecul ei feminin au pus-o în fața multora.

— Mulțumesc, i-am spus și am privit-o scurt.

  Nina avea ochii verzi precum o pădure tânără și neatinsă de furia umană, un păr negru ca tăciunele, lung, des și o piele ușor creolă, demnă de invidiat. Mulți bărbați roiau în jurul ei, dar nu o văzusem niciodată să se apropie de unul. Nina era o persoană introvertită și nu vorbea prea mult despre trecutul ei. Și o înțelegeam; mulți dintre noi pierdusem persoane în acel război, pierdusem părți din noi pe care nu le mai puteam recupera niciodată. Și cu atât mai mult nu puteam, pentru că fiecare pas făcut înapoi spre trecut ne frigea tălpile precum cărbunii încinși.

— Este ciudat să te văd așa și totuși mă bucur să văd că faci progrese.

  Nina mă cunoștea încă din timpul facultății, din vremea în care mă chinuiam să supraviețuiesc plecării lui Robert. Știa că o mare durere se ascundea undeva departe, în trecutul meu și că încercarea de a îmi reface viața fusese la fel de dezastruoasă. Fusese lângă mine după ce Albert decedase și mă trezisem la vârsta de 24 de ani văduvă. Se ocupase singură de mica noastră afacere, oferindu-mi răgaz pentru a mă reface.