haide, tu
scumpă pecete de flori
înflorește-mi,
drept coroană,
în creștetul capuluidevino
ce nimeni nu mi-a fost vreodată –
poțiune a dragostei divine:pietre prețioase
trandafiri,cerneală,
poezie,
vibrație,
iubire,cultivă-mă
în prețiozitatea
pasiunilor mele
ca să înfloresc,
înălțându-te pe tine,
bărbat mortadună-mi
bucățile
și rezolvă acest puzzle,
încet,
ai timp o eternitate,
și de scârba nerăbdării
îți va deforma chipul,
ești liber să plecidar mă îndrăgești,
ai putea să dispari?pentru că,
ce n-ai da tu
să ai un strop din
gingășia measunt copilă,
sunt iubită,
sunt deplinăși un bărbat ca tine
și-ar dori ceea ce
doar eu pot oferisunt mii de femei în lume
nici una nu este identică
cu alta,
așa că, poți spune că pleci
de lângă cea pe care-o îndrăgești,
dar nu vei întâlni nicăieri
aceeași profunzime aleasă,
ea este unică
printre alte femei unice,și dacă te vei gândi vreodată
să mă subjugi în speranța că
vei câștiga forțat,
să știi că,
acela va fi momentul în care
vei pierde
tot ce-ar fi putut să te facă fericit vreodatăeste periculos să crezi
că poți îmblânzi o femeieși mai periculos e,
când acea femeie,
sunt eu.《saph. a. meraki – poțiune a dragostei》
CITEȘTI
romanțe trandafirii
PoetryCine ar fi crezut că inima mai rămâne fără cerneală, iar scriitorul fără muză?