Un ninja nu renunță niciodată. LEGO NINJAGO HUMAN

~Capitolul 1~

        După terminarea orelor , Ava se  uita în telefon doar pentru ași număra pozele cu Jay, pe care le-a strâns dea lungul ultimelor câteva luni. Toate privirile erau îndreptate spre noi, doar din cauză că o dată ce aceasta a trecut de numărul cincisute, a inceput să se bucure, foarte tare.

          — Ava, te rog din sufletul meu să lași telefonul acela, toți se uită ciudat la noi, doar din cauza ta.  O spun mai mult în șoaptã.

          — Hm, la noi? Cred că au greșit persoanele, eu il văd doar pe Jay în jurul meu. Știai că exact peste trei luni și șapte zile este ziua lui? Îmi răspunde aceasta făcând o piruetă îm mijlocul holului.

             — Ce ai spune mai bine să mergem la un doctor? Îi răspund reușind să o fac să se oprească din toatã fericirea ei.

*

             Când ajung în fața porții mă despart de Ava și imi caut cheile în speranța că le voi gãsi,se pare că din nou Dany a plecat in oraș cu prietenii săi , dar imi aduc aminte pe moment că mi le-a luat aceasta crezând că o să iși petreacã ziua în casă.

         — Acum trebuie să il aștept pe el? Murmur punându-mă pe jos lângă poartă uitându-mă prin jur , în speranța ca aceasta să se întoarcă mai devreme, dar aceasta nu mai apare.

             Deja trecuseră o orã decât îmi petrec timpul în fața porți privind vecini care se uitau ciudat la mine. Nu îi învinovățesc, rar vezi pe cineva stând pe jos în șezut în fața propriei sale porți.
             Mă ridic cu greu, simțind cum mușchii mi-au amorțit stând degeaba pe cimentul rece. Când o idee îmi străfulgereazã mintea.
              Să dau o raită până la acel muzeu în care m-a conduc Ava, dar îmi scutur capul când îmi dau seama că este o idee stupidă. Dar din cauză că nu am ceva mai bun de făcut , cedez.

           După un drum lung de mers pe jos  ajung acolo, muzeul era închis,era și de asteptat din cauza orei târzi,  am găsit  o ușa din spate deschisă , cea ce nu era chiar normal . Luminile erau deschise asta înseamna că cineva se află în muzeu , chiar dacă afară scria că și-au terminat programul. Mă plimb până când aud pași , mă ascund și văd un baiat îmbrăcat în albastru,  se uita prin jur, examinând fiecare colț, încerc să-i văd fața, dar în schimb îi văd ochii de un albastru pătrunzător, se pare că l-am găsit pe așa zisu Jay.
        Întrebarea acum este, ce căuta el aici și dacă și restul se aflau aici alături de el. Încerc să mă uit mai atent, dar dau peste o vază care se sparge în mi de bucãți iar zgomotul se aude in ecou în toată încăperea, fug în alta sală și închid ușa cu greu, dând de ochii căpui ai Avei.

          — Cum ai intrat aici? Spun mai mult nervoasă decât uimită de apariția ei. Acum dacã stau pe gânduri, ea  a deschis acea ușă din spate.

          — Nu contează ce caut eu aici! Întrebarea este ce cauți tu aici. Nu m-ași fi gandit să te găsesc fix pe tine. Spune aceasta chicotind. L-ai văzut pe Jay?

           — Da, l-am văzut, așa că ți-am răspuns la întrebare. Hai să plecăm de aici până nu se aprinde o alarmă sau ceva de genul.

           Ava imi puse deodată mâna la gura și mă duce după un colț, mă uit confuză la ea , dar vã9d o fatã roșcatã care iși dă gluga jos din cap.

          — Ea e Skylor. Șopteste usor Ava.

            A cercetat , privirea căzandu-i cand spre ascunzătoarea noastră apoi a  plecat, la fel cum a făcut și Jay, se pare că amândoi căutau ceva anume și nu cred că sunt singurii.  Am fugit de acolo luand-o de mânã pe Ava ,  dar m-am lovit de un piept rigid, aproape căzând din picioare, văzând de data aceasta un baiat bine făcut îmbrăcat în negru.