Haotică mai ești, zbătându-te să rămâi
Închisă ermetic în aceeaşi cutie de iridiu
Atât de zdravănă şi atât de apăsătoare
Zbatandu-te să rămâi înfofolită în straturi
De paltoane firave și subţiri, care atinse uşor
Se deşiră şi se încâlcesc în forme ample
Zbatandu-te să iți păstrezi a ta față învelită
Cu lungi și groase eşarfe, prea puţîn strânse
Agitandu-te să te ridici deasupra culmilor
Pe o scara şubredă ce brusc se prăbuşeşte
Te zbați cu ardoare să atragi cu al tău magnetism
Grămezi de averi, de aur, de argint şi alte metale
Ce au titulatura de prețioase dar sunt doar surplusuri Încercând cu disperare să scurgi din ele fericire
Când în ele nici macar un strop tulbure nu găseşti
Te laşi cârmuită de amatori de cazinou ce cară
În a lor cârcă, o nepăsare de largi întinderi
Ce te duc în adâncul unor valuri tulburi şi enorme
Centimetru cu centimetru scufudantu-te în adânc
Umplând treptat fiecare spațiu gol al tău
Emiți în jurul tău o mulțime imensă de radiații
Ce fac ca buzele să fie prea grele pentru un zâmbet,
Ca mințile să îşi la aţintirea de la optimism
Și ca picioarele să fie împinse cât mai departe
Departe de tine, şi de haosul ce zace în interiorul tău
