Alaska, aşa mă cheamă

4. F*ck the school

*09:15*

Este luni. Ce ore am ? Română, informatică, matematică, sport şi educaţie tehnologică. Ies la 16:00, deoarece profa de educaţie tehnologică s-a pensionat. Era şi cazul. Adică i-a predat şi mamei mele. Wtf...

*11:55*

Fug pe coridorul şcolii cât de tare pot. Intru în clasă cu ghiozdanul pe cap. Nu mai vreau să se repede. ( Defapt, daca stau să mă gândesc mai bine, mai vreau să ajung în corpul B al spitalului. :D )

Dau de profa de română. Mă trimite afară unde stau toată ora. În sfârşit
iese.

Profa de română: Domnule Alaska, înainte de a intra în clasă, aş vrea să intraţi în posesia acestiu bileţel pe care se afla toată lecţia pe care aţi ratat-o.

Era un biletel roz. A scris citeţ. Norocul meu. Când se supără profa de română nici dumneaei nu ştie ce scrie pe tablă.

În sfârşit... Nici nu mai mă obosesc să citesc. La noi un bileţel roz înseamnă detenţie.

Deci o să ajung din nou în sala de detenţie, sau cum îi mai spunem noi, elevii, " Lagărul de concentrare al lui Adolf Freeman". Domnul Freeman este dur. Dur cum era Adolf Hitler. De aici vine şi comparaţia.

*16:05*

Cu toţii işi strâng cărţile şi pleacă acasă. Eu fac acelaşi lucru. Doar că am altă destinaţie. Lagărul. Holul mi se pare mai lung ca niciodată. Într-un final ajung în faţa sălii. Apăs tare pe clantă. Mare mi-a fost mirarea cand am văzut că domnul Freeman lipseşte. În locul lui era profa de muzică, doamna Godfrey. Este de treabă, deci am noroc.

Doamna Godfrey: Bună Alaska. Ce te aduce pe aici?

Eu: Păi, am întârziat la ora de română.

Doamna Godfrey: Nu este nimic. Poţi să pleci dacă vrei. Am să spun că ai lipsit pentru că iţi era rău.

Dacă ar fi toţi profesorii aşa, cu toţii am vrea să mergem la şcoală.

Eu: Mulţumesc foarte mult.

Doamna Godfrey: Nu ai pentru ce.

*16:27*

Ies pe porţile şcolii. Casa mea este aproape, dar trebuie să îi văd mereu pe Katie şi Nelson vorbind în continuu. Copii ăştia 2 se urau de cand s-au văzut iar acum se comportă de parcă ar fi un cuplu. Lume, am un mesaj pentru tine. Gândeşte!!!

Îmi fine. Ajung în faţa blocului unde locuiesc. Sun la interfon. Nu e nimeni acasă. Se pare că tot la Carla ajungem să apelăm pentru ajutor.

Formez numărul şi sun:

Iubi: Alo?

Eu: Bună iubi. Auzi, pot să stau la tine, că acasă nu e nimeni acasă iar eu mi-am uitat cheile.

Iubi: Deşi...

Altcineva mă sună. Mama...

Eu: Bună mamă

Alfred(Mama): Bună. Noi în cinci minute suntem acasă. Aşteaptă în faţa uşii.

Eu: Bine. Pa...

Alfred: Pa.

Mă întotc la apelul cu Carla.

Eu: Nu mai trebuie. A sunat mama şi a spus că în cinci minute vine.

Iubi: Păcat. Voiam să mai stau cu tine. Dar dacă aşa au zis părinţii...

Eu: Şi mie îmi pare rău.

5 secunde se tăcere şi iubi spune ceva:

Iubi: Bine, paaa.

Eu: Pa.

Şi Alfred îmi mai strică încă odată visele. Se pare că îi place...

Cam acesta a fost şi capitolul de astăzi. Până data viitoare, să nu schimaţi nimic la voi şi fiţi originali, nu ne trebuie aceaşi persoană de două ori.