Alaska, aşa mă cheamă

6. Home sweet home...

*11:50*

Eu: Ajungem de unde am plecat...

Serios băieţi, serios ?!

Asta îmi suna în minte cand am intrat în minunata mea clasa. Război cu cornuri. Aş vrea să intre acum un profesor pe uşă şi să îi găsească aşa.

Deodată mi-a venit în minte un plan. Din păcate nu am reuşit să îl pun în aplicare. De ce ? Ei bine, Dumnezeu mi-a îndeplinit dorinţa.

Sau mă rog, pe jumătate. Iarăşi această întrebare ce arată curiozitatea unui om. De ce? Răspunsul este simplu. O fată foarte drăguţă este în spatele meu.

Fata nouă: Heeei...

Mă sărută, îşi presează sânii mari pe spatele meu de parca ar vrea să mă excite la maxim şi continuă să vorbească:

Fata nouă: Ţi-a fost dor de mine ?

Eu: Scuzămă, dar te cunosc de undeva ?

Fata nouă: Se pare că nu ţi-a fost...

Trece pe lângă mine, foarte tristă, şi intră în clasă. Timpul se opreşte. Războiul cu cornuri, lafel. Toţi băieţii încep să strige "Uuuuuuuuuu", de parcă era primul specimen feminin pe care l-au văzut. Intru şi eu în clasă şi mă aşez la locul meu. O caut pe fata nouă pentru a încerca să fac o conexiune cu prietenii din trecut. O găsesc. Stau aşa cinci secunde uitându-mă la ea. Deodată se întoarce şi mă priveşte. Are o privire pătrunzătoare.

Eu: Stai aşa. Privirea asta am mai întâlnit-o undeva...

Evrica! Acum îmi aduc aminte. Cât de uituc pot fi câteodată. Este Megan, o prietenă din copilărie. Ne-am cunoscut când aveam eu vârsta de 3 ani, însă a plecat în străinătate alături de familia ei cu o zi înainte de aniversarea mea de 7 ani. Foarte trist am fost în ziua plecării ei.

Toţi băieţii roiesc în jurul ei. Deodată mă ridic zgomotos şi strig cât mă ţin plămânii.

Eu: Megan!

Timpul stă din nou în loc. Doar Megan se împotriveşte şi aleargă spre mine. Mă ia în braţe şi mă sărută cu pasiune. Toate fete se uită la noi cu o fericire şi uimire nespusă.

Cât despre băieţi, mai mult ură şi invidie. Se pare că nu prea mai am prieteni. Trebuia să le vedeţi feţele şi aţi fi înţeles ce spun...

*16:05*

Ies pe poarta şcolii de mână cu Megan.

Megan: Ai planuri pentru restul zilei ?

Eu: Nu. De ce ?

Megan: Păăăi, mă gândean să ieşim la un suc dacă, vrei.

Eu: Da, cum să nu.

Carla apare deodată din spatele meu:

Carla: Hmm...Deci aşa faci, nu ? Se pare că nu mai ai nevoie de mine ! Ne despărţim !

Eu: Carla, stai !

Prea târziu. Era supărată pe mine. Se citea pe faţa ei. Fugea de rupea pământul

Megan: Ai iubita ?!

Eu: Corecţie: aveam iubită.

Megan: În cazul ăsta, mă ofer să fiu iubita ta.

Băieţi, priviţi şi învăţaţi. Mă rog, mai puţin privit, formele sunt ale mele... ;)

Eu: Dacă vrei tu, aşa să fie, îi spun eu cu un zâmbet pe faţă.

Megan: Deci e oficial. Acum putem merge la sucul ăla ? spune cu un ton ştrengar.

Eu: Da, putem merge...