Kelly Went

Prolog

— Se pare că instuctorul vostru a suferit un accident vascular și nu va putea să se mai ocupe de voi, tocmai de aceea v-am găsit un înlocuitor, suntem anunțați de șeful academiei.
Nu știu dacă să râd din cauză că toți se uită panicați în stânga și-n dreapta, sau să plâng de oftică că suntem lăsați în ultimele noastre luni de școală la mila unui necunoscut care este posibil să nu știe o boabă despre ceea ce se întâmplă în această Academie și să se creadă buricul pământului, doar din simplul motiv că va fi superiorul nostru. Cine știe ce pretenții va avea și cum vor decurge orele de instructaj de-acum încolo!
Îmi dau o palmă peste cap, la propriu, când realizez gravitatea situației și încep să râd ca o nebună când îi văd pe toți cum își întorc privirile curioase spre mine și așteaptă nerăbdători să-mi spun punctul de vedere. Ce să spun, sunt o persoană directă și nu-mi pasă ce grozăvii îmi ies pe gură atâta timp cât spun tot ce am pe suflet.
— Și unde este posibilul înlocuitor al domnului Carlson? Scurtez terenul pe care am fost strânși cu toții ca să ni se dea noua veste și rânjesc drăcește când observ că nu apare nici o față nouă la orizont. Nu-mi spuneți că nu și-a găsit bastonul și fără ajutorul lui nu poate să se deplaseze.
Spre stupoarea domnului Williams și amuzamentul colegilor mei, mă așez pe iarbă stil turcește, cu picioarele încrucișate sub fund, și îmi sprijin capul în palmă privindu-l curioasă pe sub sprâncene. Cu siguranță nu-i convine comportamentul meu, dar sunt prea bună în ceea ce fac și nu are cum să mă dea afară decât dacă instructorul meu mă va da în primire. Dar cum instructorul meu mă iubea prea mult și nu s-a văitat niciodată în ceea ce mă privește, dolofanul asta nesuferit, nu a reușit să scape de mine. Apropo de asta, la ce exerciții fizice suntem puși să facem zilnic, nu reușești să pui pe tine nici un gram. Atunci, cum de omul ăsta lucrează în poliție din moment ce este atât de robust și obosește imediat cum face doi pași? Cred că, dacă e pus să alege după un criminal, va striga după el că a obosit și să se oprească, ca să nu pară că nu-și face meseria cum trebuie, iar după ce își trage suflul strigă start și continuă urmărirea.
— Domnișoară Went, nu trebuie să faceți mișto pe seama unui om dacă nu-l cunoașteți. Nu credeți că prima oară ar trebui să-l vedeți ca mai apoi să vă dați cu părerea?
Privirea ucigătoare pe care mi-o aruncă mi-ar fi dat puțini fiori pe șira spinării dacă nu știam că sunt atât de bună la alergat, dar cum acesta nu-mi inspiră teamă, nici cât negru sub unghie, îmi privesc cu atenție manichiura și ridic nepăsătoare din umeri.
— Dacă avea buna plăcere să-și facă apariția îl vedeam, îmi ridic sfidătoare bărbia și-l fixez cu privirea, rânjind drăcește. Dar se pare că noul nostru șef are pierderi de memorie și a uitat că trebuia să se prezinte la antrenament de..., îmi privesc ceasul de la mână, douăzeci de minute deja. Ar trebui să-i cumpărați niște ochelari noi, să poată vedea mai bine ora.
— Domnișoară Went, mârâie nervos, v-am spus să...
— Nu cred că m-ar ajuta prea mult ochelarii din moment ce vederea mea este perfectă.
Aud o voce puternică, cu o doză de amuzament în ea, din spatele meu și din cauza curiozității mult prea mare pe care o dețin și-a faptului că nu mi-a trecut prin minte să mă asigur că nu-i nici dracu' în spatele meu. Îmi întorc ușor capul în acea direcție și mijesc șocată ochii la bărbatul tânăr, plin de mușchi ce rânjește ca un prost când îmi vede reacția.
— După cum observi, face semn spre fizicul lui perfect, nu am probleme cu memoria, nici de ochelari și după cum observi, nici bastonul nu m-ar ajuta.
Înaintează cu o siguranță ce mă scoate din sărite spre locul din dreapta șefului cel mare, care rânjește satisfăcut când observă că în sfârșit s-a găsit cineva care să-mi închidă gura, în timp ce eu îmi mușc buzele de oftică că am fost luată pe nepregătite și nu am avut în arsenalul meu de glume proaste nici o replică pe măsură. Mă ridic botoasă de jos și-mi iau poziția de drepți, așa cum este normal la o adunare și mă încrunt când aud vocea rugătoare a prietenului meu ce-mi chițăie în ureche.
— Te rog, Kelly, nu mai spune nimic. Chiar nu vreau să ne punem rău cu noul instructor și să ne facă ultimele luni de școală un iad.
— Dacă va fi cineva pedepsit, acela voi fi eu! Îl anunț printre dinți. Dar stai liniștit, nu am de gând să mai spun nimic.
— După cum v-am anunțat mai devreme, domnul Stuart se va ocupa de voi până veți termina școala.
— Stuart, pufnesc dezgustată când aud numele. Sunteți cumva rudă cu domnul comandat, Victor Stuart?
— Este tatăl meu, mă anunță cu mândrie.
— Aha, plescăi nemulțumită. Deci..., îmi duc gânditoare mâna la bărbie.
— Nu spune vreo prostie, mă roagă Nick, dar renunță când îmi vede privirea de gheață.
— Să înțeleg că a avut timp să-și puna odrasla la adăpost înainte să iasă forțat la pensie.
Adaug în batjocoră și zâmbesc larg când îl văd cum se întunecă deodată la față și i se șterge zâmbetul superior de pe buze. Hai să te vedem, domnule, cum te scoți de data asta! Ai stat în spatele meu și te-ai distrat pe seama mea. Na, Poftim, distrează-te și acuma!
— Îl cunoști pe tata de îți permiți să îl insulți sau ai auzit că s-a pensionat și profiți de această informație încercând să-i defăimezi imaginea?
O, se pare că-i nervos și nu-i convine ca cineva să-îmi pună la îndoială profesionalismul tatălui său, dar nu e vina mea că toate interacțiunile mele cu acel domn mi-au lăsat de fiecare dată un gust amar și m-au determinat să îmi aleg profesia asta.
— Crede-mă, îți cunosc minunatul tată mai bine decât îl cunoști tu, răspund serioasă. Pe plan profesional, adaug când îi văd mina confuză. Dacă acasă era soțul și tatăl perfect, nu-mi pasă. În schimb, la muncă, nu a fost și nu este un exemplu de urmat.
— Ce vrei să spui cu asta? De ce vrei să dai impresia că nu și-a făcut treaba cum trebuie? Cu ce ți-a greșit atât de mult încât să arunci cu noroi în imaginea lui?
— Dar nu spun nimic greșit, mă prefac rănită de vorbele lui, ducându-mi teatral o mână la inimă. Vreau doar ca toată lumea să înțeleagă că nu toți oamenii ce dețin o funcție mare sunt și capabili să rezolve toate cazurile.
— Adică?
— Eu nu mai am nimic de adăugat, ridic in semn de pace mâinile în aer. Dar dacă ești curios să afli mai multe detalii, ar trebui să-l întrebi de tatăl tău despre crimele nerezolvate din cauza mândriei lui. Sau nu, mai bine doar adu în discuție numele meu și sunt sigură că reacția lui va fi pe măsura așteptărilor. Apropo, dacă nu știai, numele meu este Kelly Went.
— Cred că nu au rost aceste discuții, intervine domnul Williams și spre surprinderea mea adversarul meu cedează primul, aprobând printr-o înclinare a capului.
— Atunci, cred că mai avem..., se uită la ceasul de firmă de la încheietura mâinii, apoi mă fixează cu privirea, rânjind viclean în colțul gurii. Mai avem jumătate de oră la dispoziție pentru antrenament și cred că cel mai potrivit pentru începutul nostru ar fi zece ture de teren.
— Ți-am spus să te abții, mormăie Nick deranjat   înainte să își înceapă prima tură și ridic nepăsătoare din umeri.
Nu am cum să tac când știu că am dreptate. Mai ales că din cauza acelui individ plin de sine am fost nevoită să asist la durerea fiecărei victime. Încă nu am reușit să scap de acele coșmaruri ce mă bântuie în fiecare noapte, nu am reușit să trec peste durerea și neputința pe care o simțeam de fiecare dată când le priveam cum își dau ultima suflare; nu am cum să tac când știu foarte bine că dacă eram ascultată la momentul respectiv, o mulțime de femei nu mai zăceau acum la sub trei metri sub pământ, ci se bucurau de viață.
Îmi scutur capul când realizez că majoritatea colegilor mei au făcut deja o tură de teren în timp ce eu am căzut pe gânduri și mă pregătesc să-i ajung din urmă.
— Ești conștientă că vei avea o viață grea din cauză c-ai avut tupeul să te pui cu mine, nu-i așa?!
Tresar când îi aud vocea groasă lângă urechea mea și din instinct fac doi pași în spate. Îmi ridic  privirea cât să facem contact vizual și ridic nepăsătoare din umeri, gest ce-l face să se încrunte confuz. Doar nu credea că-l voi impora să-mi curme suferința. Am trecut prin lucruri mult mai grele, nu mă sperie pe mine câteva exerciții în plus. Pedeapsa lui, pentru mine, va fi un fleac.
— Chiar dacă am avut o săpare de moment, asta nu înseamnă că nu vă respect funcția. Așadar, domnule Stuart.
— Max, adaugă serios.
— Domnule Max Stuart, repet politicoasă.
— Doar Max, insistă, ceea ce mă face să chicotesc.
— Cum doriți! Domnule Max, îl ironiz și mă abțin cu greu când îl văd cum se încruntă, doar că nu mă mai întrerupe de această dată. Puteți să-mi dați cele mai grele exerciții  fizice, să mă puneți să alerg treizeci de ture de teren sau să să-mi dați orice altă pedeapsă vă trece prin minte. Nu-mi pasă!
— Ești sigură..., ridică sugestiv din sprânceană, ești sigură că vei face orice îți voi cere, fără să comentezi?, adaugă chicotind și dacă nu aș fi urmărită de atâția ochi curioși și nu ar avea o funcție superioară mie, i-aș face ouăle omletă chiar acum.
Forțez un zâmbet ca să-mi ascund starea de nervozitate ce mă cuprinde și mă aplec ușor de spate cât să-i șoptesc:
— Cum relațiile intime nu sunt permise în această Academie, pe lângă faptul că nu ești genul meu, rânjesc malițios când îi citesc surprinderea din privire, mă poți pedepsi pentru impertinența mea oricum dorești. Mă scuzați, oricum doriți, domnule Max. Îi fac cu ochiul și îmi întorc capul în direcția colegilor mei, care mai au puțin și pică din picioare din cauza efortului depus. Dar ar fi corect ca pedeapsa să fie doar pentru mine, nu să fie chinuiți toți din cauză că am avut curajul să spun lucrurilor pe nume, nu credeți?!
— Preferi să înduri singură tot chinul?, întreabă uimit.
— Așa ar fi corect. Acum, dacă nu vă deranjează, am de făcut zece ture de teren, iar acestea nu se fac singure.
— Dă-i drumul!, mă îndeamnă amuzat în timp ce îmi privește colegii cum încearcă să își termine antrenamentul. În afară de domnisoara Kent..., strigă în gura mare și toate privirile sunt îndreptate asupra lui, toți ceilalți sunteți liberi. Ne vedem diseară.
Zâmbesc larg când îi văd pe toți cum după doar cinci ture de teren, aprobă în timp ce răsuflă ușurați și părăsesc cu viteză terenul și încep să-mi fac în liniște antrenamentul. Dau o tură, cinci, șapte și simt cum încet-încet încep să obosesc, dar nu vreau ca acesta să-mi observe starea, așa că trag de mine să îmi continui cu demnitate pedeapsa.
— Pari cam epuizată, domnișoară Went, rânjește cu superioritate când ajung în dreptul lui, dar asta nu înseamnă că voi ceda sau că-i voi da motive să se plângă de mine.
— Vi se pare, domnule. Probabil indigestia pe care mi-o provocați când vă uitați la mine este motivul.
— Serios?! Râde și începe să alerge a noua tură de teren alături de mine. Așa de antipatic îți sunt?
— Probabil din cauza numelui de familie, răspund rece. Cum aud numele de Stuart, cum mi se zbârlește părul pe mine și mi se strică toată buna dispoziție.
— Acum, că suntem singuri, îmi poți spune de ce-l urăști pe tata atât de mult?
— Cum v-am mai spus, domnule, mă opresc în loc și-l privesc serioasă. Nu sunt în măsură să vă dau unele informații confidențiale, din moment ce tatăl dumneavoastră nu a avut plăcerea să vi le aducă la cunoștință. Întrebați-l pe el. Dacă va dori să treacă peste mândria lui și va hotărî să împărtășească eșecul din cariera lui cu fiul lui, nu ține de mine, spun rece și îmi reiau alergarea, iar când realizez că nu mai aleagă lângă mine îmi întorc ușor capul și oftez profund când observ că a rămas blocat în același loc privind într-un punct fix.
Probabil cuvintele mele l-au pus pe gânduri.
— Am terminat, domnule, spun, inspirând adânc, încercând să-mi recapăt suflul.  Mai aveți vreo cerință sau pot merge să-mi fac un duș?
— Ești liberă!, mă anunță scurt în timp ce pleacă de lângă mine, fără să mă privească. Ne vedem diseară la antrenament.
— Abia aștept, strig în urma lui. Până atunci, aveți timp să vă sunați tatăl, continui să urlu în urma lui și zâmbesc cu mândrie când văd că i-am captat atenția fiindcă se oprește în loc așteptându-mi continuarea. În funcție de răspunsul lui vă veți da seama dacă m-ați pedepsit pe merit sau nu.
Nu știu dacă e bine să mă pun cu el, dar cum nu mă pot abține să nu răspund la provocări, prefer să fiu pedepsită pentru ceea ce spun decât să trec prin viață fără să fac ceva.
— Ești prea sigură pe tine, mormăie deranjat. Mă voi gândi la propunerea ta și diseară te voi anunța dacă are rost să ne războim sau vom începe să lucrăm ca doi oameni normali.