Kelly Went

Capitolul 3

Kelly:

— Nu înțeleg de ce insiști să-l vezi pe tata. Ce legătură are el cu acest caz?

— Dacă nu vrei să mă însoțești, trage pe dreapta și coboară din mașină, spun iritată. Nu ești obligat să mergi cu mine.

— Nu e vorba de asta, răspunde exasperat, privindu-mă scurt, dar nu înțeleg ce vrei să demonstrezi.

— Tatăl tău este singura persoană care îmi poate confirma bănuielile și singurul om care știe modul de operare ale acelui individ, chiar dacă rezultatul nu a fost cel corect. Dacă, într-adevăr tatăl meu este mort așa cum a susținut când a fost să mă vadă...

— A fost să te vadă?, întreabă uimit. Parcă ziceai că...

— Nu are importanță, îl întrerup. Ideea e că, dacă acel monstru e mort, avem de-a face cu un imitator care i-a studiat în detaliu cazul, ceea ce ne va îngreuna puțin situația.

— Ești sigură de asta? Nu cumva tu încerci să-ți induci singură ideea că este vorba de același autor?

— Știu ce am văzut, bine?, strig iritată. Am fost martoră la ambele scene și te asigur că sunt trase la indigo.

— Bine, cedează înfrânt în timp ce parchează mașina în fața unei case, nu mai insist pe acest subiect. Doar, te rog, încearcă să te comporți normal, va fi și mama prezentă și nu vreau să fie martoră la ieșirile tale.

— Așa voi face, îl asigur în timp ce-mi frământ agitată mâinile, poți suna la ușă.

— Bună mamă, salută blondinul imediat cum ne este deschisă ușa și în fața noastră apare o doamnă cochetă, firavă și drăguță care ne zâmbește larg.
— Bună dragilor. Ea este iu...

— Este noua mea parteneră, o întrerupe acesta zâmbind forțat.

— Bună ziua, doamnă, salut în semn de respect zâmbind ușor și icnesc surprinsă când aceasta mă trage într-o îmbrățișare călduroasă.

Inspir adânc și rămân cu mâinile suspendate în aer neștiind ce să fac cu ele, iar în momentul în care aceasta mă strânge și mai tare în brațele sale,  simțind după atâția ani căldura unei persoane, las mâinile să-mi cadă pe spatele ei, închid ochii încet și îmi las capul pe umărul acesteia.

Am uitat cum este să fii îmbrățișat și cât de bine se simte. Nici n-am realizat câtă nevoie aveam de un astfel de gest din partea cuiva.

— Totul va fi bine, scumpo, îmi șoptește femeia la ureche în timp ce mă mângâie ușor pe cap, iar aceste cuvinte pline de tandrețe au un impact atât de puternic asupra mea, încât nu mă mai pot ascunde și încep să plâng în hohote în brațele acesteia. Așa, descarcă-te,  nu este ușor să ții atâta durere în interiorul tău.

— Îmi pare rău, spun după câteva minute în care tot ce-am făcut a fost să plâng la pieptul ei, nu știu ce m-a apucat, adaug rușinată în timp ce mă retrag din îmbrățișare.

— Nu ai pentru ce să-ți ceri scuze, mă liniștește zâmbind larg. Am citit atâta durere în privirea ta încât nu m-am putut abține, am vrut să te fac să te exteriorizezi, să îți mai alin puțin suferința.

— Mama e psihiatru și... psiholog în timpul liber, mă anunță Max având un zâmbet imens pe buze, în timp ce mama lui zâmbește timid.

Aprob stânjenită printr-o înclinare a capului și-mi frec ușor ceafa cu podul palmei, neștiind ce ar trebui să spun în acest moment inconfortabil pentru mine, apoi ridic ușor o mână indicând interiorul casei.