Kelly Went

Capitolul 1

Kelly:

— Kelly, ai auzit? Începând de azi domnul Stuart va fi noul detectiv cu care vei lucra. Nu este minunat?, chițăie Melinda lângă mine și bate entuziasmată din palme în timp ce eu simt cum îmi pică cerul în cap.
— Cum adică va fi noul meu partener?, întreb șocată în timp ce-mi ridic ochii din acte. Sunt foarte mulțumită de Greg, nu am nevoie de un alt  partener.
— N-ai auzit?! Greg s-a mutat la o altă secție. A spus că s-a nu este de el munca de teren.
— Am uitat că ultimele victime găsite i-au dat stomacul peste cap, spun oftând. Chiar dacă a trecut un an de când primesc tot felul de cazuri, nu pot nega faptul că ultimul caz m-a cam marcat, adaug afectată. Îți vine să crezi, au ucis fără nici un regret un copilaș, pe care erau pregătiți să-l mănânce! E o imagine pe care n-o voi uita cât voi trăi.
— Cred că voi renunța la prânz azi, spune aceasta scârbită. Mă întorc la drogurile mele, până nu mă trezesc că-mi mai povestești despre vreun caz care-mi va lua pofta de mâncare pentru o săptămână, adaugă strâmbând din nas și se ridică de pe scaun, pregătindu-se să iasă din birou. Să nu uiți să fii drăguță cu noul tău partener!
— Dar de ce nu pot să-mi aleg eu pe cineva?, mă plâng ofticată. Nick, de exemplu! Suntem colegi de atâția ani și...
— Și e mort după tine, completează aceasta râzând.
— Voiam să spun că am mai lucrat împreună, adaug indignata. Nu pot să înțeleg de ce nu pricepi odată că suntem doar foarte buni prieteni și are iubită, în caz de ai uitat.
— O iubită pe care nu ne-a prezentat-o. De unde știu eu că este reală?
— Eu am cunoscut-o!, spun calm în timp ce închid dosarul în care am notat toate detaliile ultimului caz. Ce-i?, întreb confuză când o văd cum mă privește curioasă pe sub sprâncene și zâmbește pervers.
— Și cum e?
— Normală!, răspund nepăsătoare.
— Normală? Ce răspuns e ăsta?
— Păi, așa e! Are toate membrele la locul lor, e îngrijită, liniștită..., deci, e normală, spun ridicând din umeri.
— Sincer, încă nu înțeleg cum de suntem prietene. Ești prea indiferentă cu tot ce se întâmplă în jurul tău.
— Greșit! Sunt indiferentă cu ceea ce nu mă interesează, iubita lui Nick fiind una dintre acele lucruri.
— Adică, nu crezi că va fi nimic serios între ei?
— N-am idee. Știu doar că nu am timp să-mi bat capul cu toate femeile care trec prin viața lui. Când va spune că a găsit femeia ideală, atunci voi fi alături de ei, până atunci...
— Am înțeles ideea, oftează. Vezi că vine noul tău partener, mă atenționează chicotind și iese din birou, lăsând ușa deschisă.
Cum de s-a nimerit ca din toți oamenii din lume eu să lucrez fix cu acel nesuferit?
— Domnișoară Went, îmi este captată atenția de o ușoară bătaie în ușă, urmată de vocea răgușită a domnului Stuart.
— Max Stuart, îngân privindu-l rece. Ce bucurie pe capul meu să lucrez cu tine, adaug cu sarcasm primind un zâmbet șiret din partea lui.
— Pot spune că sunt la fel de entuziasmat, adaugă pe același ton, apropiindu-se de mine. Cine s-ar fi gândit că acea fetiță dură pe care am instruit-o chiar eu, îmi va deveni parteneră!
— De ce nu ai refuzat? Din câte știu, ți-am dat mari bătăi de cap.
— Am vrut să văd dacă te-ai maturizat între timp.  Se pare că ai rămas la fel.
— Cine vorbea!
— Da. Știi, mi-ar plăcea să mai stăm la palavre și să ne reamintim acea perioadă, dar avem un caz.
— Și acum îmi spui?, strig enervată în timp ce sar din scaun și îmi iau lucrurile necesare.  Hai să mergem.
— Sigur, șefa!

💣

— Ești sigur că asta e adresa?, întreb cu vocea tremurândă, simțindu-mi inima în gât când văd casa în fața căreia am oprit.
— Da, spune în timp ce mai verifică odată locația. Mergem?!
— Sigur, îngân pe un ton slab în timp ce îmi desfac centura de siguranță, ies din mașină și trântesc portiera în urma mea, aruncând încă o dată o privire casei în care mi-a fost dată viața peste cap.
— Kelly, vii?
— Acum, mormăi și inspir adânc încercând să prind curaj să pășesc în locul în care mi-am jurat că nu voi mai intra niciodată.
Fac câteva exerciții de respirație încercând să-mi păstrez calmul și să nu am vreun atac de panică când mă vor năpădi amintirile pe care le-am ascuns, în urmă cu mult timp, într-un colț al minții și în ciuda faptului că îmi tremură picioarele din cauza anxietății, mă oblig să-l urmez pe Max, care deja a pășit în interiorul casei.
Intru și eu și simt cum mi se usucă gura și aerul mi se blochează în plămâni când revăd interiorul atât de familiar, încât fără să mă pot controla, cu fiecare pas pe care-l fac, mă reîntorc în trecut:
— Tată, strig cu glas plin de bucurie în clipa când intru în casă și închid ușa de la intrare. Ești acasă? Întreb cu speranță în suflet, în timp ce pașii mei mă poartă pe holul lung spre bucătărie.
— Vei face avort, ai înțeles? Auzind vocea încordată a tatălui meu, grăbesc pașii spre el, să văd ce se întâmplă. Eu am și voi avea doar un copil, pe Kelly. Să-ți intre bine în capul ăla sec, nu voi permite nimănui să îmi răpească timpul petrecut cu fiica mea.
— Nu înțeleg de ce te comporți așa. Am crezut că mă iubești și că te va bucura această veste.
— Dacă nu te iubeam, nu renunțam la familia mea pentru tine. Dar un alt copil iese din ecuație. Mâine vei merge să scapi de această sarcină.
— Nu, aud glasul hotărât al acesteia.
— Ce-ai spus?
— Nu voi renunța la acest copil. Eu ți-am acceptat copilul și am iubit-o pe Kelly ca pe propriul meu copil, tu de ce nu poți face asta?
—  Nu mai vreau un alt copil, ce-i atât de greu de înțeles?, urlă din ce în ce mai nervos. Nu vreau să dai viață acestui copil și nici nu accept s-o iei lângă tine pe acea răzgâiată.
— Atunci, nu-mi dai altă variantă decât să plec. Am acceptat să stau departe de propriul copil atâția ani,  având speranța că într-o zi o vei accepta. Dar se pare că nu se va întâmpla niciodată acest lucru din moment ce tu nu-ți poți accepta nici propriul copil. Te părăsesc, auzind vocea plânsă a lui Miriam, îmi pun repede mâna pe clanță să deschid ușa.
— Atunci nu-mi rămâne decât să tai răul de la rădăcină, rămân încremenită de teamă când aud un sunet puternic de sticlă spartă din încăperea alăturată. Doar moartea ne va despărți, draga mea!, când aud vocea domoală, resemnată a tatălui meu, îmi revin din șoc și să deschid larg ușa.
— Aa, țip îngrozită și-mi duc șocată mâinile la gură când văd vaza preferată a mamei mele vitrege împrăștiată în mii de cioburi pe podea, lângă trupul inert al acesteia. Este întinsă lângă blatul de bucătărie, are ochii bulbucați în timp ce șiroaie de sânge colorează locul de lângă ea.
— Kelly, ești bine?, sunt scoasă din transă de Max, care mă ține ușor de umăr privindu-mă îngrijorat.
— Sunt bine, spun cu un glas spart în timp ce inspir adânc și îmi frământ agitată mâinile.
— Ești sigură?, insistă. Ai țipat când ai intrat în bucătărie și ai văzut trupul inert de pe podea. O cunoști pe victimă?
— Nu, spun cu lacrimi în ochi în timp ce-mi ajustez vocea. Chiar dacă are trăsături asemănătoare cu o persoană dragă din trecutul meu, nu o cunosc pe această doamnă. Ce știm despre ea?, schimb repede subiectul și mă apropii de trupul acesteia.
— Tată, ce-ai făcut? Mă reped să văd dacă mai respiră, dar nu reușesc să mai fac nici un pas fiindcă sunt prinsă cu putere de braț și trasă înapoi.
— Nu te apropia, Kelly. Nu mai poți face nimic pentru ea. E moartă!
— Cum poți să fii atât de calm?, urlu disperată. Ai devenit un criminal, spun începând să tremur și să plâng gălăgios. Vei face pușcărie, nu realizezi?
— Te înșeli, scumpo. Atâta timp cât casa va fi vandalizată, eu voi fi plecat și tu nu vei spune nimic, nu voi fi învinovățit pentru nimic. Hai să te duc acasă ca să pot pregăti terenul.
— A fost un jaf care a degenerat, spune Max și dau afirmativ din cap, semn c-am înțeles.
— Sunt martori?
— Nu. Soțul acesteia era în tura de noapte. Este medic. Când a ajuns de dimineață acasă, a vrut să o salveze, dar din păcate, era decedată deja.
— Înțeleg. Medicul legist ce spune? Care e cauza decesului?
— A fost lovită cu o vază în cap, apoi, când și-a pierdut echilibrul și a căzut s-a lovit în colțul mobilierului, ceea ce i-a provocat decesul.
— Exact cum a pățit și Miriam, mormăi.
— Poftim?
— Această crimă este ceva premeditat. Această femeie a fost ucisă cu un motiv, iar noi trebuie să aflăm care e acela.
— A fost un jaf care a degenerat, nu...
— Ești la fel de încuiat la minte ca taică-tău, ridic tonul enervată. Trebuie să observi și alte detalii, nu doar dovezile pe care ți le-a lăsat drept momeală. Unde este vaza?
— Acolo, indică deranjat cu un deget arma crimei, și fără să mai spun nimic mă apropii de locul unde este aruncat obiectul și mă las pe vine.
— E identică, icnesc îngrozită și mă ridic iute în picioare, fixându-mi partenerul cu privirea. Avem de-a-face cu un criminal în serie. Dacă bănuielile mele sunt corecte, această doamnă este prima victimă.
— Ești prea sigură pe ceea ce spui, răspunde acesta sceptic. Nu ai de unde să știi ce urmează.
— Crede-mă că știu, spun râzând amar. Am fost martoră la o asemenea crimă și, dacă autorul acestei fapte este cine cred eu că este, vor urma și altele. Doar că nu înțeleg de ce tatăl tău m-a mințit și mi-a spus că-i mort!, exclam exasperată, trecându-mi mâinile prin păr.
— Pe cine bănuiești?
— Nu bănuiesc, sunt sigură că cel care a omorât-o pe această doamnă este tatăl meu. Știa că voi prelua eu acest caz și a vrut să reia tortura la care m-a supus o bună perioadă de timp. Vrea să se răzbune.
— De ce?
— Fiindcă l-am trădat. Nu am ascuns acea crimă, am fost la autorități și l-am denunțat.
— Nu voi ascunde niciodată această crimă, îl confrunt. Ai greșit, trebuie să plătești! Nu asta m-ai învățat?
— Doar nu vrei ca tatăl tău să înfunde pușcăria pentru o femeie de doi bani.
— Pentru femeia aia de doi bani, ne-ai părăsit! Ai omorât-o, iar eu nu voi sta să privesc cum tu rezolvi totul cu bani! Te voi denunța! ,îl anunț serioasă privindu-l rece.
— Oh, draga mea..., mă prinde ușor de umeri și  zâmbește ironic, ai mare noroc că ești cel mai de preț lucru din viața mea și nu te pot atinge în nici un fel. Dar nu-mi pune răbdarea la încercare fiindcă s-ar putea să regreți amarnic că nu ești de partea mea.
— Dacă l-au arestat, cum poate să se răzbune? Și parcă spuneai că asta e prima victimă, spune confuz, ceea ce mă face să oftez.
— Tocmai asta e, din moment ce eram doar un copil, pe care nu l-a luat nimeni în serios, a scăpat basma curată.
— Ce vrei să spui? Întreb precaută și simt cum mi se scurge tot sângele din vene când îmi aruncă o privire diabolică și își dă capul pe spate începând să râdă.
— În primul rând, nu te va crede nimeni. Va fi cuvântul tău împotriva cuvântului meu. Pe cine crezi că vor crede autoritățile, pe o puștoaică de paisprezece ani care își urăște tatăl că a părăsit-o sau pe bărbatul distrus de pierderea femeii iubite care a fost omorâtă în timpul unui jaf?
— Nu te urăsc, mârâi. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fac dreptate, adaug.
— Dacă vei face asta, scumpo, în ciuda faptului că te-am rugat să ții pentru tine ceea ce-ai văzut, pe lângă faptul că îți voi demonta tot ceea ce spui, mă voi asigura că vei avea în fața ochilor o asemenea imagine, arată spre trupul neînsuflețit, lunar.
— Ce? Strig îngrozită.
— A avut dreptate nenorocitul, spun printre dinți, nu m-a crezut nimeni.
— Vrei să spui că l-au lăsat liber?
— Nu l-au lăsat, l-a lăsat. Tatăl tău l-a lăsat liber și din acel moment a început infernul meu și bineînțeles, tatăl tău a fost martor la tot ceea ce-a urmat după.
— În fiecare lună, când va trebui să vii să stai cu mine un weekend, mă voi asigura că am o nouă  victimă, iar tu vei urmări pas cu pas modul în care o voi ucide.
— N-ai îndrăzni!
— Pune-mă la încercare. Dacă tu nu-ți vei ține gura și vei încerca să mă dai de gol, vei fi singura vinovată pentru viitoarele victime și te va măcina gândul că oricât de mult vei încerca să-mi demonstrezi vinovăția, nu vei fi crezută de autorități. Cine ar da crezare unui copil?!
— Ești nebun! Constat cu stupoare și ies în fugă din casă.
Nu mai vreau să stau nici o secundă în preajma acelui om.
— Ai grijă ce vei face, Kelly! Nu vrei să ai pe conștiință moartea cuiva, strigă în urma mea, iar eu îmi șterg lacrimile de pe obraji în timp ce suspin și aleg spre casa noastră.
Trebuie să fac dreptate!
— Vrei să spui că din cauză că tata nu te-a crezut, copil fiind,  tu îl consideri vinovat pentru tot ceea ce s-a întâmplat? Ăsta este motivul pentru care ai reacționat atât de dur când ai aflat cine sunt?
— Tu, dacă ai fi fost martor la fiecare crimă în parte, și le-ai fi dat detectivilor toate detaliile necesare ca să-l prindă pe vinovat, iar ei te-ar fi luat în râs, pe cine ai condamna pentru ceea ce-ai îndurat? Copil fiind, îl ironiz.
— Sunt sigur că a fost altceva la mijloc.
— Da, răspund cu sarcasm. Au apărut diferite probe la dosar și au arestat la fiecare crimă un om nevinovat. Cum crezi că se simt acei oameni în pușcărie știind că plătesc pentru faptul că s-au aflat în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit? În fine, trebuie să vorbim cu soțul victimei, poate ne va da informații esențiale pentru anchetă.
— Este în grădină.
— Să mergem, atunci!

Primul capitol e gata!😍. Vă rog să nu fiți prea duri dacă nu a ieșit pe placul vostru🙈. E ceva total nou pentru mine și nu știu dacă e ceea ce trebuie, dar am zis să încerc și altceva din moment ce nu mi-a dat pace ideea acesteia cărți. Vă  rog doar să-mi spuneți ceea ce nu v-a plăcut sau trebuie schimbat, ca să o pot îmbunătăți.  Mulțumesc că i-ați dat o șansă lui Kelly și sper să vă placă.😘❤️