Night before you die

Capitolul 1 - Accidentul

"Cat de multe poti sa pierzi intr-o secunda ..."

Este o fraza care imi rasuna in minte ca un ecou fara sfarsit...

O fraza pe care probabil ca nu as fi inteles-o cu putin timp in urma.

Acum un an viata mea s-a intors pe dos.

M-am mutat in New York , un oras care se dovedeste a fi mai aglomerat decat un magazin cu produse la reducere.

A trebuit sa imi las viata , prietenii , amintirile in urma si sa ma obisnuiesc cu noua viata.

Imi uram noua viata. Dar dupa un anumit timp , fie ca vroiam sau nu , tot ar fi trebuit sa ma acomodez cu ea .

Noua casa era mult mai mare decat cea de dinainte , dar mie mi se parea rece si neprimitoare.

Adolescentii de varsta mea probabil ca ar da orice sa fie in locul meu ... oras mare , petreceri luxoase , haine si bijuterii scumpe...

Dar pentru mine astea nu contau.

De cand ne-am mutat in New York parintii mei s-au imprietenit cu niste familii de bogatasi pe care eu nu ii pot suporta nici in ruptul capului.

Usor , usor timpul trecea ... cand am ajuns aici copacii erau imbracati cu frunze rosii si aurii , acum crengile erau acoperite cu un strat gros de zapada pufoasa si sclipitoare.

Intr-o seara familia Jhonson a venit sa ne invite la petrecerea de Craciun pe care o gazduiau de cativa ani in fastuosul lor conac. Desigur ca parintii mei au acceptat.

Eu insa nu vroiam sa merg la aceasta petrecere. Adica... nu aveam nimic cu familia Jhonson , doar ca inca nu iesisem din perioada mea de "singuratate".

25 Decembrie ... Ce zi minunata ... cu exceptia petrecerii la care eram obligata sa merg .

-Alice , grabeste-te odata! Vom intarzia , doar nu vrei sa facem o impresie proasta, nu?? a strigat mama foarte tensionata.

Defapt cam asta vroiam , dar se pare ca nu prea imi reusea.

Am coborat grabita scarile iar intr-un moment de neatentie mi-am agatat rochia . Frumoasa mea rochie , de un roz trandafiriu , care ma facea sa arat ca o printesa , era acum distrusa.

Ce putea sa mearga mai prost?

Intr-un final am reusit sa plecam de acasa iar in mai putin de 10 minute am ajuns pe autostrada. Ningea din ce in ce mai tare iar stergatoarele nu mai faceau fata.

La un moment dat am auzit zgomotul unui tir dar nu vedeam nimic.

Ne-am continuat drumul vreo 2-3 minute pana cand deodata in fata noastra a aparut un tir. Era mult prea aproape de noi ca sa poata sa ne evite . Am anticipat ce urma sa se intample .

Dar in ultima secunda tata a tras de volan iar masina noastra a zburat de pe autostrada si a luat-o la vale intr-o rapa.

Ultimul lucru pe care mi-l amintesc inainte ca masina noastra sa se loveasca de un copac imens si sa se sfarame este tipatul ingrozit al mamei.

Apoi.. totul s-a intunecat iar o durere sfasietoare mi-a strapuns abdomenul.

Simteam cum ultimele picaturi de sange mi se scurgeau ...

Chiar muream...

Muream intr-un mod pe care nu mi l-as fi inchipuit vreodata...