Era undeva departe,prin septembrie 2016.
Mă regăseam în micuțul meu oraș cochet și superb de periferie.
Din nefericire,locurile de muncă lipsesc cu desăvârșire.
Cam toată activitatea economică se bazează pe cazinouri, farmacii,bănci.
Alea legale cică,de fapt o eternă spălare de bani, legalizată.
La alea ilegale adăugăm ce fură băieții în afară,tâlhăriile,jafurile iar ca și cireașă de pe tort,ce produc fetele cu trupul,plus din videochat și Only.
Pentru asta nu au nevoie să plece afară,internetul a permis multor dive botoxate să se afirme într-un stil glorios,în ciuda fraierilor ca mine,care ce crezi:plătesc taxe.
Tocmai ce făcusem drum întors în țară după aproximativ 12 ani de străinătate.
În mod briliant,unic și mai ales tipic mie, pierdusem agoniseala de o viață,aruncându-mă într-un proiect care a eșuat,luând cu el și gândurile mele fericite.
Totuși,această experiență, m-a făcut să înțeleg că în viața trebuie întodeauna să apreciezi ceea ce ai,atunci când ai acel lucru,pentru că există riscul la un moment dat,să pierzi tot.
Aveam o verișoară la București pe care nu o văzusem de ceva vreme,a venit ea intr-o vacanță, dar trecuseră ceva ani de atunci.
Așa că m-am decis să îi fac o vizită ei și automat tipului cu care era.
Am luat frumos maxi-taxi până la București, întrucât si deoarece nu am fost in stare să dau de carnet,am preferat comoditatea autobuzului,pentru că acolo unde munceam aveam doar două stații de mers până la muncă.
Adaug asta pe lunga listă a lucrurilor despre care pot spune:fă ce trebuie, atunci când trebuie,pentru a nu regreta.
De fapt,stai,că am zis rău:ar fi de preferat să faci,"trebuie" e o impunere prostească,care te condiționează la un anumit rezultat.
Psihologic,te auto-sabotezi.
Drept urmare intotdeauna "ar fi de preferat", niciodată "trebuie".
Am record pe Blablacar ca și pasager de fapt și de drept,între noi fie vorba.
Ce e Blablacar?
O aplicație prin care șoferii împart cursele cu alți pasageri,un fel de "ia-mă nene" varianta pe virtual.
Cum niciun suflet răvășit nu avea cursă în ziua respectivă,am luat "căruța",nu poți defini altfel un mijloc de transport acolo unde să respiri e periculos pentru sănătate,pentru că mirosul era specific.
Nu știu ce au unii oameni împotriva apei,deodorantului sau spălatului pe dinți,e peste puterile mele umane de înțeles...
Bineînțeles că vara-mea era la facultate,avea cursuri,iar gagicul ei era la muncă.
Maxi-taxi m-a lăsat intr-un loc obscur și tare dubios,iar destinația unde trebuia să ajung era la dracu în praznic,ca să nu zic altceva,am presupus ca măcar in cartea asta să am un limbaj cât de cât elevat.
Mai am pe cele încă 2 pe care le scriu,în care plouă cu... știi tu.
Mă uit eu pe Google Maps și mi se pare că ajung mai repede în Irak,decât să ajung unde stau ăștia.
Mă înarmez cu răbdare și tutun și sper din tot sufletul să nu ajung prin Ferentari, apoi realizez că sunt rupt în fund și în cel mai rau caz îmi dau ăia de pe acolo 50 de lei de milă.
Mai fusesem la București, am făcut pe sfântul protector unei tipe,nu îmi mai amintesc când și unde ne-am cunoscut,oricum in mediul virtual.
Ne-am văzut apoi o singură dată și între noi fie vorba,cam degeaba.
Dacă ma întrebi de ce iți zic:avea câinele gelos.
CITEȘTI
Viața De Call-Center
No FicciónVino cu mine în această lume feerică a lucratului în call-center.O realitate prezentă puternic în iubita România,cu aventuri de tot felul.O poveste inspirată din realitate.
