All of me

{30}

Este a cincea zi consecutivă în care mă văd cu Byron. Deși se poate considera că învățatul împreună nu e tocmai o ieșire, eu nu privesc scopul întâlnirii, ci drumul. Vorba aia: nu destinația e importantă, călătoria este. Îmbinăm ultilul cu plăcutul, mai pe scurt.

Astăzi fiind foarte cald, am decis să îmi iau o rochie. Evident, nu prea scurtă. Undeva până la genunchi. Îmi fac un coc lejer în grabă și plec spre metrou. Astăzi am ales să schimbăm peisajul. Vom învăța la un picnic în parc. A zis că vine el cu tot, iar asta mi s-a părut foarte drăguț din partea lui.

Când ajung în fața parcului, îl sun. Nu ne mai scriem, ne sunăm direct. Eu văd asta un pas foarte important.

— Hei, ce faci ? Eu sunt în față.

— Hei, acum ajung și eu. Cred că te și văd. Porți o rochie galbenă, cumva?

— Da, eu sunt ! Știu că toată lumea m-a văzut doar în pantaloni.

Mereu am evitat să port ceva ce îmi lasă picioarele la vedere. Gândul că oamenii se vor uita la mine și mă  vor arăta cu degetul, mă îngrozea. Aveam impresia că își vor bate joc pentru că am celulită vizibilă. Dar cu rochia asta, nu se vede zona cu probleme.

Când Byron ajunge cu atâtea bagaje, rămân surprinsă. S-a preocupat de orice detaliu. Are pătura, are mâncare, are băutură. Mai avea puțin și venea și cu un cort în caz că începe ploaia.

— Bună !– îl salut eu prima – Ești ok cu toate bagajele ? Vrei să te ajut ?

— Nu-ți face probleme ! Mă descurc. Plus că nu ți-aș da să cari ceva. Toate sunt destul de grele. D-aia am și venit cu mașina astăzi.

— Atunci, domnule " mă descurc", mergem să învățăm?

Întrebarea mea îi scoate un zâmbet. Nu știu cum reușește, dar fiecare zâmbet al lui îmi provoacă o reacție identică în mod involuntar. Ce naiba mi se întâmplă?

— Mergem !

Nu a fost nevoie de mai mult de două minute pentru a găsi un loc pentru a face picnicul. Am luat pătura fără să îl las să apuce să riposteze. Știu că era puțin deranjat de toată greutatea, dar el încerca să ascundă acest fapt. Am amenajat locul cu grijă, voiam să fie cât mai mult spațiu. Singura mea dorință este să nu fie furnici. Deși, cum sunt un magnet pentru insecte, mă îndoiesc că nu își vor face apariția.

— Gata, acum poți lăsa totul !

— Mulțumesc pentru ajutor!

— Cu drag! Acum sunt curioasă să văd ce ai adus !

Când îmi aude vorbele își ridică capul și mă fixează cu privirea atent. Oare am zis ceva nepotrivit?

Gândul mi-e spulberat când îi apare un zâmbet pe chip. A vrut să se joace cu emoțiile mele.

— Păi, să știi că am pregătit niște sandvișuri cu sos pesto. Sunt delicioase, m-am întrecut pe mine. Și am mai luat și ceva de la Kfc, în caz că vrei și ceva mai.....picant.

De ce am impresia că s-a abținut să zică nesănătos, ca un fel de apropo că trebuie să merg la sală. Nu e prima dată când simt asta și nu pot să zic că mă bucură. Chiar deloc.

— Foarte drăguț. Îmi place sosul pesto tare mult.

— Mă bucur să aud asta ! Acum hai să ne apucăm de treabă! Dacă vrei ceva de băut, găsești în ladă și apă și suc și energizant.

— Foarte diversificat, dar probabil voi rămâne doar la apă!

— O alegere înțeleaptă, zero calorii !

Schițez un zâmbet micuț, m-a afectat puțin asta. Nu știu de ce, dar mintea mea citește asta ca pe un mesaj subliminal.

Fără să stăm prea mult pe gânduri începem treaba. Urăsc materia asta, dar am nevoie de o notă mare. Altfel risc să nu am suficiente credite pentru a promova anul. Așa se întâmplă când un prof îți pune gând rău și nu vrea să te treacă.

Timpul trece zburând și văd că mai avem puțin și terminam cursul. Ăsta va fi oare sfârșitul nostru? Eu refuz să accept asta. Nu vreau să simt cum e fără el. Nu credeam că o  să mă simt așa vreodată în preajma unui băiat. Când eram mică, adoram basmele cu prințese și credeam cu tărie că asta i se va întâmpla oricărei fete: că va găsi acel prinț care îi va oferi cea mai pură iubire, cea care e în stare să te poarte peste mări și țări, care niciodată nu se va termina. Când am ajuns la liceu îmi pierdusem speranța, apoi la facultate a apărut el și nu vreau să se termine totul. O să trag de orice speranță cât de tare mă vor ține nervii.

Pentru că m-am îndrăgostit fără remediu.

E pentru prima dată când simt că mi-am găsit acel prinț capabil să fie tot ce mi-am dorit. Vreau să simt totul.