All of me

{31}

Mă uit la ceas și văd că deja am întârziat zece minute. Am stat să îmi fac bucle. Este o scuză bună, nu ? Durează să faci asta, mai ales când ai părul foarte lung. Îi scriu lui Jodie că întârzii și rămân surprinsă când aflu că ea a ajuns deja. La fel și Byron și Dean. Astăzi ieșim toți, nu ne-am mai văzut de o lună.

Înainte de a păși pe terasă îmi aranjez puțin părul. O șuviță rebelă nu voia să stea la locul ei. Îmi pun geanta mai bine pe umăr și intru. Mă uit în toate părțile pentru a-i găsi, norocul meu că știu cu ce s-a îmbrăcat Jodie.  Topul ăla roșu îl recunosc dintr-o mie. Mă apropii cu ceva emoții de masă. Vreau să observ atitudinea lui Byron, vreau să văd dacă există ceva în privirea lui când eu apar.

— Bună ! Îmi pare rău că am întârziat !

Toți își întorc capul când îmi aud vocea. Sunt uimiți. Nu m-au mai văzut așa aranjată. Mereu am preferat să nu mă complic la acest capitol, am vrut să fiu cât mai simplă.

Toată atenția mea se îndreaptă către Byron. Aștept o reacție mai diferită. Poate un compliment, dar singurul lucru pe care îl primesc e un zâmbet. Asta oferă mereu.

— Ai întârziat zece minute, eu mereu întârzii jumătate de oră. Nu ne comparăm !

Jodie mereu vede partea plină a paharului. Ea e cea optimistă. Ea e cea spontană.

— Să știi că îți stă foarte bine cu bucle, Chiara ! Dar de ce ești încă în picioare? Ia loc !

Așteptam vorbele astea de la Byron, nu de la Dean.

— Mulțumesc! – răspund cu un zâmbet uriaș. Mereu am apreciat genul de oameni capabili să facă complimente sincere fără să aștepte ceva din partea respectivului.
Dean se numără printre acele trei persoane din viața mea care au această abilitate minune.

În acest moment aș putea să fiu cârcotașă și să mă gândesc că îi e indiferent unde stau. Byron nu a păstrat un loc liber pentru mine lângă el. Dar poate s-a gândit că vreau să stau lângă Jodie. Fetele pe o parte și băieții pe cealaltă.

— Și, v-ați gândit ce vreți să comandanți? Eu sunt lihnită !

Uneori mă gândesc că i s-ar fi potrivit mult mai bine actoria lui Jodie. E atât de dramatică uneori. Modul în care și-a exprimat dorința de a mânca cât mai repede a fost atât de teatral. A oftat prelung, apoi s-a lăsat pe spătarul scaunului ducându-și mâna stângă la frunte în semn de leșin. Băieții se uitau confuzi la ea, spre deosebire de mine care am început să râd.

— E puțin dramatică când vine vorba de mâncare, nu o băgați în seamă! – îi informez eu în timp ce îmi foloseam cotul pe Jodie. Încercam să o fac să se comporte mai puțin ca fiind scăpată de la un curs de la altă facultate. În continuare băieții o priveau ciudat. Primul care a reacționat a fost Dean care a început să râdă. Tot el l-a făcut și pe Byron să reacționeze la fel.

— Sper că nu v-am speriat băieți ! Chiara e obișnuită cu mine și cu nebuniile mele !

— Nu îți face griji! Și Dean are multe reacții nebune, eu sunt obișnuit ! – răspunde Byron relaxat.

Acum Dean era cel dramatic. Și-a pus mâna pe piept ofensat și la nici două secunde a început să râdă iar.

— Sunteți incredibili băieți ! – adaug râzând – Dar Jodie are dreptate, haideți să comandăm ! E cam aglomerat și riscăm să mâncăm peste trei ore în ritmul ăsta !

— Îi fac eu semn chelnerului ! – se oferă Dean.

Am avut norocul să vină imediat. A durat ceva până să ne decidem în privința băuturilor. Rectific, pentru noi fetele a durat, băieții imediat au zis că vor Cola.

Nici nu ne-am dat seama când ne-am trezit cu băuturile pe masă. S-a mișcat foarte repede, dar și noi eram foarte prinși în subiectul "călătorii". Deși n-am ieșit din țară, știu multe zone turistice de pe glob, îmi place să le adaug la colecția mea de visuri. Tocmai am aflat că băieții vor pleca în Italia mâine după-masă. Mi se pare incredibil. Aș vrea atât de mult să o vizitez și eu, sper să am ocazia să fac asta cât mai curând. Am început să strâng bani. De asemenea mi se pare foarte frumos că pleacă împreună, așa ca băieții.

Nici nu îmi vine să cred când mă uit la ceas și văd aproape 00:00. Nu ăsta era planul meu. Acum va trebui să aștept autobuzele de noapte.

— Dragilor, pentru această seară drumurile noastre se despart !

Intră din nou în acțiune fațeta dramatică a lui Jodie. Ținând cont de oră, știu că va fi și mai lungă durata, așa că trebuie să plecăm cât mai repede.

— Eu propun să ducem fetele acasă, e târziu și să nu pățească ceva!

Ideea lui Dean îmi dă speranță că Byron va fi de acord și vom merge împreună.

— Sunt de acord ! Hai să ne împărțim atunci, eu merg cu Chiara, iar tu mergi cu Jodie !

În acel moment o bucurie imensă s-a strecurat în sufletul meu. Nu mă așteptam să spună că mergem împreună.

— Perfect! Atunci să mergem !

După ce terminăm cu urările de la revedere,  drumurile ni se despart. Acum simt cum niște emoții pun stăpânire pe mine. Toată atmosfera oferită de noapte îmi creează o stare de neliniște pe care nu am mai simțit-o până acum.

— Hei, ești ok ?

Mâna lui Byron se poziționează pe brațul meu, iar în acel moment simt cum niște fiori mă cuprind. Căldura ce o simțeam prin atingerea lui parcă mă ardea. Abia am reușit să îmi adun vorbele pentru a-i oferi un răspuns care evident era o minciună.

— Da, sunt doar puțin agitată în legătură cu ziua de mâine, trebuie să mă ocup de ceva foarte important la muncă !

Cred că e cea mai penibilă scuză oferită de cineva în această lume. Sper doar să creadă o parte.

— O să te descurci cum o faci mereu, doar !

Nu puteam să aud nici măcar un cuvânt din ceea ce spunea, eram prea agitată din cauza sau datorită faptului că îi simțeam și cealaltă mână pe corpul meu. Mai aveam puțin și mă topeam. Pentru o secundă mi-am coborât privirea iar în următoarea i-am simțit respirația pe buze. Imediat am reacționat și l-am privit. Nu știam ce să fac, dar un lucru era cert, nu voiam să fug. Parcă din ce în ce era mai aproape de mine și, din ce în ce, inima mea bătea mai tare. Oare mă va săruta? Sper că da.

Din păcate, telefonul care a început să sune a stricat momentul. Nu știu cine voia să ia legătura cu el, dar a reușit să îmi strice primul posibil sărut. Nu știu dacă mi se pare mie, dar pare că e puțin panicat. Cine oare era la telefon ? Face câțiva pași pentru a se distanța și a vorbi. Asta mă intrigă foarte tare. Cât timp el se conversa cu acel no name, a sosit autobuzul. Am încercat să îl strig dar nu m-a auzit, așa că am decis să plec și să îl informez printr-un mesaj.