Frumoasa mea, deja mireasă,
În rochie albă, de mătase,
Te privesc în ochi, aleasă,
Cea ce pentru inima mea luptase.
Te îndrăgesc din ale tale priviri,
Atrăgătoare artă a buzelor inspiri,
Te îmbrățișez cu cuvinte vii,
Alintate cu dor firesc de ii.
Tandră, blândă, și iubită,
Mă înfățișez în vis de imperii împietrite,
Lângă tine să mă i-ai, a mea ursită,
Să-ți pot atinge iubirea-n chipuri aurite.
Mă faci să fiu bolnav de dragoste,
Cu credințe la miez de noapte,
Ambiții gustate și treierate,
În marea noastră plină-n libertate.
CITEȘTI
Anxietatea pustiirii
PoetryOmenirea devine o sursă de inspirație, în loc să devină o conspirație globală la nivel de conștiință și să reproducă generații cu stimuli care ar păstra conceputul acestui cuvânt de la începutul erii noastre!
