Vă las ca amintire viața,
Ce zboară prin aripi de vânt,
Prin zâmbet va surâde speranța,
Iar al tău egou, rămâne neînvins în gând.
Înconjurând păduri cu oameni,
Sa nu te lași dezamăgit,
Ei vor fi trecuți și mereu vor reveni,
Întruchipând nevoi și lipsuri, de la cei ce au fugit...
Frici nesuferind te-așteaptă,
Să le răspunzi în dor și chin,
Și-ale tale visuri - ca pe-o treaptă,
Doar tu decizi, a lor destin...
Vei fi doar tu și umbra ta,
Ecou de mii, și mii de gânduri,
În timp ce crești vei accepta,
Cum tu îți scrii acele rânduri.
CITEȘTI
Anxietatea pustiirii
PoetryOmenirea devine o sursă de inspirație, în loc să devină o conspirație globală la nivel de conștiință și să reproducă generații cu stimuli care ar păstra conceputul acestui cuvânt de la începutul erii noastre!
