Aleasa Regelui

Gazda

Femeia zâmbi.De această dată un zâmbet aproape complet.Un zâmbet ce spunea "eu ştiu ceva ce tu nu ştii",ceea ce o nelinişti pe Liona.Spusese ceva care să o dea de gol?Deja riscase atât de mult prin apropierea de sat,iar acum intrase în contact cu un vampir.Nimic nu mergea conform planului.Adică măcar dacă ar fi avut unul,însă nu avea,aşa că trebuia să improvizeze.Trebuia să găsească o cale să îşi recapete calul,fără să intre în contact cu copii nopţii,fără să îşi folosească adevărata identitate.Nu putea fi atât de greu.Până la urmă mereu juca teatru pentru mama sa.

-Ar trebui să vii cu mine,asta dacă nu vrei să intri în probleme. se dădu un pas în spate,lăsându-i ceva spaţiu personal.Liona îi aprecie gestul,deşi nu era la fel de încordată ca acum câteva momente.Trebuia să se gândească dacă ar trebui să meargă cu ea,dar realiză că decizia nu îi mai aparţinea.Soarele apusese,iar măreaţa lună puse stăpânire pe cer.Nu mai avea de ales.De parcă am avut vreodată.Totul era atât de ironic,încât dori să râdă,dar se abţinu,nu era nici momentul nici locul.Îşi întoarse din nou atenţia spre femeia vampir - care aştepta răbdătoare răspunsul ei.Chiar nu pricepea cum putea avea atât de multă răbdare,deşi nu îi dăduse prea multă bătaie de cap,dar totuşi.

Nu ştiu cum să răspundă la acea comadă-invitaţie-cerere,aşa că doar încuvinţă uşor.Vampiroaica îşi trase gluga,îndemnând-o pe brunetă să o urmeze.Aceasta îşi trase la rândul său gluga,urmând-o.Nu ştia dacă face ceea ce trebuie,dar ştia că era singura opţiune.Şi ceva îi spunea că femeia nu avea să accepte un "nu" ca răspuns,deşi nu o ameninţase sau ceva.Avea ceva în privire,o anumită încăpăţânare,care te punea să îţi alegi cu grijă cuvintele în preajma sa.

Cu lăsarea serii,pădurea devenea şi mai sumbră.Perdeaua de lumină lunară,îţi creea fiori de gheaţă.Umbrele dansau în voie în bătaia vântului,simţindu-se libere.Femeia vampir o conduse pe o cărare îngustă,pătată de praf.Rochia închisă la culoare a Lionei se freca uşor de potecă,măturând-o.Încercă să nu acorde prea mare atenţie acestui detaliu,până la urmă mama sa nu era prin preajmă pentru a-i ţine o lungă prelegere despre "cum prinţesele nu îşi murdăresc niciodată veşmintele".

Se opri dintr-o dată,realizând adevărata situaţie în care se afla.Plecase de la palat acum câteva ore.Mai exact fugise.Toată lumea avea să fie îngrijorată.Îşi mai petrecuse nopţi în afara palatului,dar nu după o ceartă,niciodată nu le dădea vreun motiv să creadă că nu se va mai întoarce.Trebuia să se întoarcă la palat cât de repede putea.Deja putea mirosii furia părinţilor săi.Dacă aveau să îi ia urma,vor realiza că a trecut prin scut,iar atunci va fi în probleme mai mari decât fusese vreodată.Risca de asemenea ca tatăl său să intre în conflict cu regele vampirilor,iar asta cu siguranţă nu era ceva bun.

-E ceva în neregulă? vocea femeii îi atrase atenţia.Abia acum realiză că se oprise de ceva timp pe potecă.Vampiroaica era ceva mai în faţă,uitându-se la ea cu o mină îngrijorată.Scuturându-şi uşor capul,îşi reluase mersul.Nu avea nici un rost să se gândească acum la ce trebuia să se gândească înainte de a traversa graniţa.Încă nu putea să creadă că fusese atât de neglijentă.Niciodată să nu te laşi condus de sentimente.Îşi dorise atât de tare să fie cât mai departe de mama sa,încât nu realiză că poate ajunse mult prea departe.Dar totuşi nu se putuse abţine.Era ca şi cum fusese atrasă de partea cealaltă a graniţei.Pe moment,condusă de sentimente,nu realiză,însă acum chiar i se părea ciudat.Nu avusese însă prea mult timp pentru a reflecta asupra acestui gând,căci femeia se opri.

Îşi îndreptă atenţia asupra peisajului.Casa nu era mare dar nici mică,avea o dimensiune potrivită.Exteriorul era îmbrăcat în pietre,pe care se căţărau plante verzi.Nu departe de căsuţă,se afla un lac,în care luna se reflecta fără pic de ruşine.Câţiva nuferi pluteau nestingheriţi pe suprafaţa lacului,dând impresia unui dans lent,obosit.Femeia intrase deja în casă,însă lăsase uşa deschisă.Liona se îndreptă de spate şi intră în casă.

***

-Deci Liona,ce căutai în pădure singură? Melisa,femeia vampir,i se adresă.După cum bănuiţi deja,cele două au făcut deja introducerile oficiale,iar fata îşi dăduse numele adevărat.La început stătu să se gândească dacă ar trebui să o mintă sau nu,dar alesese că nu avea ce rău să îi provoace dacă îşi dădea adevărata identitate.Hotărî să nu se mai complice.Până la urmă ea era doar o femeie vampir bătrână,deşi nu arăta.Avea cel puţin trei sute de ani,după cum estimase Liona după şirul lung de poveşti pe care il istorisi.

-Îmi căutam calul. şi ăsta era adevărul.Chiar îl căuta,deci nu o minţise,căci nu ceruse istorisirea întregii poveşti.

-În pădure? Melisa nu părea să o creadă.Liona oftă.De ce mereu trebuia lumea să aibă îndoieli?Nu puteau pur şi simplu să ia doar ce li se dădea?De ce ,mereu voiau mai mult?

-Da.Cred că cineva mi l-a furat sau răpit. Melisa îi studie trăsăturile,încercând să detecteze vreo urmă de minciună,însă nu găsi decât sinceritate,ceea ce puse pentru un moment pauză interogatoriului.Se ridică de la masă,punându-şi ceaşca de ceai -acum goală - deoparte,întorcându-şi din nou atenţia asupra brunetei.

-Te pot ajuta să îţi găseşti calul. apoi ieşise pur şi simplu din încăpere fără a mai spune ceva.Liona realiză că Melisa era de obicei directă,nedând niciodată prea multe informaţii despre ce gândea sau ce urma să facă...