Mână-n mână cu moartea||𝕯𝖓𝖋

0.1

Perspectiva lui Clay

Eram in dormitorul meu chiar daca azi era luni, totuși nici nu m-am obosit sa mă ridic din pat. Era trecut de doisprezece iar eu stăteam pe telefon și mă uitam la toate prostiile de clipuri.
Până într-un final când m-am plictisit și am decis sa mă duc la bucatărie sa îmi fac ceva de mâncare, nu știu cât de mult o să mănânc sau daca macar o să mănânc ceva sau o sa ajung că în cele mai multe zile sa ma holbez la mâncare fara nici un gând de a o mânca, dar cel puțin o sa am eu conștiința împăcată că am făcut minimul posibil
Mă ridic din pat cu chiu cu văi și mă îndrept lent spre bucătărie, încep să îmi fac un ou ochii, când mă uit la el in tigaie chiar pare destul de delicios dar cum îl pun in farfurie și apoi pe masa îmi piere instantaneu pofta de mâncare.
Mă așez pe un scaun și încep iar sa mă uit pe telefon până observ că mă sună cineva, era Nick. Răspund la apel și zic.

"Alo da?"

"Hey Clayton ce mai faci?" Băiatul îmi spune asta și numai îl văd cum da apelul pe video și se uită la mine zâmbind; oftez și mă uit la el destul de plictisit.

"Nu multe, am încercat sa mănânc dar cred că mâncarea nu funcționează."
In timp ce spun asta îl pot vedea pe Nick cum incepe sa rada și să se uite la ceva pe telefon.

"Uite Clay, poate o sa te enervezi pe mine, dar am găsit un psiholog destul de bun. Toți pacienții care au fost la el s-au vindecat sa zic așa...cat de rău ar fi să încerci și tu?"

"Rău!" Spun asta și îmi mut privirea de la Nick și încep să fixeze cu privirea farfuria cu mâncarea în ea neatinsă.

"Clay serios acu! Jur că îți plătesc eu prima ședință! Doar încearcă! Te rog bro! Știi foarte bine sa nu sa o mai poți ține mult timp așa!"
Poate...are dreptate...nu credeam că o să zică sta vreodată dar cred că Nick are mare dreptate, nu o sa mai rezist mult până să îmi atârn gatul in ștreang sau sa fac o supradoza de sanax sau orice alt drog și să mă duc dracului.

"Clay?" Nick mă strigă și își flutură mana prin fața ecranului pentru a-mi atrage atenția, nu știu cât timp am fost pierdut in gânduri...dar cred că mult timp..e complicat cu asemenea gânduri, mai ales când unele îți zic sa sari dracu pe de bloc și celelalte sa stai și să vezi ce se întâmplă și cât timp o sa stea Nick sa se roage de tine sa te duci la un psiholog până când va renunța și el la tine că toți ceilalți.

"Știi, mă întreb ceva..." Mă uit la băiat care tocmai ce bea dintr-un pahar cu apă și se uită la mine curios în timp ce punea paharul pe masa.

"Sigur, spune!" Nick îmi aruncă un zâmbet și se uită la mine.
"Cât timp o sa te mai țină chestia asta cu psihologul?" Zâmbesc dar nu e un zâmbet de fericire, în momentul acesta pe fata mea de putea citi orice alta emotie doar fericie nu, îmi concentrez atenția pe băiat care da să spună ceva dar i-o tai și vorbesc înainte lui.
"Cât timp o sa mai dureze până când o să renunți și tu la mine? Știi întreb din propria curiozitate!" Spun asta și zâmbesc ironic în timp ce mă duc să îmi fac o cafea dar las telefonul pe masa, o sa îi trebuiască câteva minute pentru a se gândi la ceea ce am spus....până și pe mine m-am impresionat...nu știam că pot fi atât de rece și să zic lucrurilor pe nume...așa verde în față. Mă așez la masă și mă uit la Nick care avea o tableta in mână și tasta ceva pe ea, încep să beau din cafea și îmi aprind o țigară în timp ce mă uit la acesta care nu își mutase privirea din tableta nici măcar o secundă.

Când în sfârșit a început să vorbească am crezut ca au trecut deja minute bune, dar de fapt nu au trecut decât vreo zece.
"Ți-am făcut programare la psiholog peste o zi, și să nu aud nici un comentariu că  jur că vin la tine acasă și te târăsc acolo! La 3 după-amiază..." Mă uit la Nick urat dar nu zic nimic și doar mă uit la expresia lui de copil fericit...la dracu...fericirea lui e molipsitoare!
"Fie, ii dau maxim...10 luni luni..daca peste 10 luni nu se rezolva nimic, nu mai merg la nici un psiholog în viața mea! E bine așa frate?" Spun asta și îmi concentrez iar atenția pe un perete gol in timp ce îmi termin de fumat țigară și mai beau o gura din ceașca de cafea care era aproape goală.
"Bine! Și plătesc eu-"

"Nici să nu te aud Nick!" I-o tai repede și mă uit urât la el. "Nu plătești tu nimic! Plătesc eu și punct."

"Fie fie plătești tu! Al dracu incapatânat! Zici că costa cat o vila noua câteva ședințe de terapie sa mor eu!" Băiatul spune asta și observ că nu își poate ascunde zâmbetul specific lui, un zâmbet care i se întinde pe toată fața și care mereu mă făcut să zâmbeasc chiar și în cele mai grele clipe ale mele...baitul asta e unic și vreau să fac tot posibilul sa știe asta..țin la el mai mult decât la propria mea persoana și nimic în lumea asta nu va putea schimba asta. Sa fie el monstru, diavol sau chiar însuși Satan...eu voi vedea mereu binele in el chiar și atunci când nu va mai exista...pentru că știu că îmi vrea binele și numai binele.
Chiar daca sunt rece cu el, sper că el știe cât de mult înseamnă pentru mine și ca mereu orice s-ar întâmpla, el și numai el va reuși să îmi aducă zâmbetul pe buze.

"Nick, spune-i lui gagică-tu că dacă îți frânge vreodată inima, eu o sa am grija sa ii frâng coastele!" Nick se uită la mine cu o expresie de amuzament crezând că glumesc dar imediat vede că nu o fac și că am o expresie mai serioasa decât am avut vreodată în viața mea.

"Știi că nu se va întâmpla asta niciodată."

"Te contrazic, orice relație are un final! Fie se duce dracu unu dintre voi, fie că plictisiți unul de altul! Și ți-am zis asta de o mie și una de ori...nicio-"

"Oh gura Clay! Daca tu nu crezi in iubire atunci asta nu înseamnă că nici eu nu o fac! Uite asta e un motiv in plus pentru care te oblig să te duci la vezi un psiholog!" Băiatul inecepe sa se uite urât la mine dar eu nu fac altceva decât să îi zâmbesc iar peste câteva momente începe și el sa zâmbească.

"Futuți gura ma-ti de figura!" Spune asta și se uită la mine amuzat.

'Eu? Cred că mă confuzi prietene!" Zic asta și îi zâmbesc înapoi.

Peste câteva minute amândoi închidem apelul iar eu rămân iar cu gândurile mele până când mă decid sa ies afară. Ce se poate întâmpla rău?
Mă duc în dormitor și mă îmbrac cu un tricou negru lard, pantaloni de blug rupți in genunchi și o curea neagra.

       ⋆   ⁺   ₊   ⋆    ☾   ⋆   ⁺   ₊   ⋆

A doua zi de dimineață îmi aud telefonul cum suna, mă uit la ceas și observ că nici măcar zece nu este.
Scot telefonul de la încărcat și mă uit la ecran în timp ce pupilele mi se dilatează, telefonul continuă să sune și atunci îmi dau seama că, chiar daca nu vreau sa răspund trebuie.
Răspund apelului și cu o voce răgușită spun.

"Alo? Da, mamă?"