- Ya Kim Yoon! Mai trăiești? Întrebarea venită de la Eun prin apelul telefonic a făcut-o pe fată să zâmbească
- Da. De ce? Spune ea așezându-se pe scaunul de la birou, luând un pix de pe masă și începând să deseneze diferite chestii sau să-și facă semnătura pentru autografe
- Nu am mai auzit nimic de tine încă de când ne-am întors din vacanță acum 3 săptămâni. Nici Taehyung nu prea a fost de ajutor. Spune Eun
- Îmi pare rău
- De ce ești abatută? Iar a făcut Taehyung ceva?! Ma enervează de la un timp. Spune ea, Yoon oftând
- Nu, nu are nicio vină, cu toate că pe mine m-a enervat toată viața, lasă-l în pace
- Ey, de parcă suferă cumva. Hai să ieșim doar noi ca între fete, trebuie să te facem să nu mai fii deprimată. Spune fata
Mușcându-și obrazul pe interior, fata se gândi la propunerea prietenei sale, în cele din urmă acceptând
Închizând apelul pentru a se pregăti, fata era gata în mai puțin de 1 oră
Ieșind din camera sa, își anunță mama ca pleca, aceasta spunându-i să aibă grijă, iar cu asta ieșise
Urcând în mașina sa, fata porni spre localul unde obișnuiau să mănânce dacă se întâlneau impreună cu fata, iar din cauza asta de fiecare dată le făcea cinste cu o masa, nu putea permite nici să fie recunoscută cumva
Mergând spre separeul unde le văzu pe cele 3 fete, Mina o văzu și pufni amuzată
- A venit în sfârșit celebritatea noastră. Spune Mina sprijinindu-și capul în palmă, Yoon zâmbind pe sub mască
- Îmi pare rău, dar am fost ocupată până peste cap. Spune Yoon oftând după ce s-a așezat, urmând să-și dea jos masca
- Siiiigur, "filmările" îți ocupă tot timpul, ce păcat. Spune Hea dându-și ochii peste cap
- Dacă prin "filmări" te referi la Seung gi, te înșeli. Adică atunci când ne-am întors din vacanță a doua zi chiar am plecat în Vietnam cu filmările. Seung gi nu prea si-a intersectat drumurile cu mine în timpul ăsta. Spune Yoon luând o gură din cocktailul ce era deja pe masă în dreptul locului ei
- "Nu prea", deci totusi te-ai văzut cu el. Spune Eun arătând cu degetul spre ea și mijindu-și ochii suspicioasă
- Și cu noi nu. Completează Hea, Yoon dându-și ochii peste cap
- Îmi pare rău, dar este extrem de insistent. Spune Yoon în apărarea ei
- Mai insistent decât Eun? Întreabă Mina arătănd spre Eun, aceasta privind-o pe Yoon cu o sprânceană ridicată
- Cam da. Spune Yoon clătinând din cap aprobator
- Sigur. Spune Eun
- În fine, trecând peste asta, când ap–
Întrerupând-o pe Hea din a vorbi acoperindu-i gura cu mâna, privirea Minei era una șocată
- Ce ai? Întreabă Yoon dând să se întoarcă
- Nu nu, nu vă întoarceți. Le opreste Mina pe Yoon și Eun ce au vrut să se întoarcă în spate pentru a vedea cauza șocului prietenei lor, apucându-le de mână
- Ce ai mă? Întreabă Eun
Aruncându-le o privire, se întoarse spre Hea, ce căuta cu privirea ceva ce să o șocheze atât de tare
- Atâta cauți și tot nu ai găsit? Întreabă Yoon încruntată către Hea, aceasta dând din cap negativ
- Uită-te la masa de lângă fereastră, băiatul îmbrăcat în cămașa albă. Spune Mina, Hea căutând dupa descrierea ei
Mărindu-și ochii cât mingile de fotbal, Hea rămase mută
- Nu ți-ar place dacă ai vedea. Spune Hea încet
Confuze, cele 2 își întoarse capul în spate, dând imediat cu ochii de ce vorbeau fetele, picându-le cerul în cap
Jimin stătea la o masă de 2 persoane, mâncând și vorbind cu fata din fața lui, ambii fiind îmbrăcați destul de elegant
Întorcându-se imediat când simțise că nu mai avea aer, fata își muta pierdută privirea de colo-colo, înghițind în sec
- Ya, calmează-te, mai ia o gură din ăsta. Spune Hea întinzându-i paharul, fata punându-și cu greu paiul între buze
- Ea... o cunosc. Ya, nu-ți pare cunoscută? Întreabă Eun pe sora sa, aceasta clătinându-și capul într-o parte si in alta ca răspuns, vag
- Cine e? Întreabă Mina
- E fostă elevă la liceul nostru. Spune Eun, făcând-o pe Mina să-și ridice o sprânceană. Evelyn Brianna White. O țin minte pentru că am ținut multă vreme ranchiună pe ea. I-a plăcut de Taehyung când încă era în liceu, i-a făcut si apropouri, fierbeam de fiecare dată când o vedeam pe holuri. Continuă ea, urmând să treacă cu limba pe suprafața dinților, Hea mărindu-și ochii
- Acum îmi amintesc și eu, era una dintre cele mai ușoare fete din tot liceul. Spune Hea cu mâna la gură, Eun aprobând-o
În schimb Yoon înghiți în sec când auzi câteva cuvinte din conversația celor 2 în timp ce asculta și ce vorbeau prietenele sale
- Vorbesc în engleză. Spune Yoon
- E mai prost decat am crezut, ea știe coreeana. Spune Hea privind la cei 2 ce mâncau ținându-se de mână
- Nu știe, e americană. Spune Mina încruntată
- Știe! Strigă Eun în șoaptă. O limbă se poate învăța și în 2 luni, plus că ți-am spus că a fost la noi în liceu. Continuă ea
Scrâșnind din dinți, Yoon își închise ochii strâns, lacrima vărsată din ochii ei netrecând neobservată de către prietenele sale, acestea oftând
CITEȘTI
Eight years || PJM
Fanfiction8 ani diferență... Dar se spune că iubirea nu are vârstă, nu? ... - Tată! - Am spus nu! Am încheiat discuția! ... Gelozie și egoism ... - Nu mai vreau să continui. Nu mai rezist! Nu o să pot trăi așa! - Poate te mai gândești? - La ce? La faptul că...