Capitolul 19

72 6 7
                                    

Când cei 2 fuseseră în parc, băiatul îi spuse direct fetei că teoretic erau împreună, doar nu se sărutase niciodată

Din acea zi nu se mai întâlniseră, dar dacă știa că era pentru ultima oară, avea să nu-i mai dea drumul, orice ar fi fost

Nu putea dormi, gândindu-se dacă a făcut ceva greșit, sau că nu a făcut sau spus ce trebuia

Trecând aproape 1 săptămână de când blondul s-a despărțit de ea, Yoon stătea în camera ei și privea absentă în gol, cum stătuse și de atunci până acum

Își mutaseră ochii spre ușă când auzi câteva ciocănituri, apoi o voce cunoscută

- Yoon, putem intra? Suntem doar noi 3. Se auzea vocea Minei de după ușă, făcând-o pe Yoon să se ridide leneșă din pat și să se apropie de ușă

Dacă aveau să fie și băieții nu le deschidea, nu avea nevoie să vadă vreun băiat în fața ochilor

Doar răsucind încuietoarea, le lăsă pe ele singure să intre, ea plecând iar spre pat, pe care se așeză

În cameră era întuneric din cauza perdelelor pe care fata le trase, nevrând să vadă soarele

- Ce-ai fată? Întreabă Eun trântindu-se pe scaunul de la biroul lui Yoon, în schimb Hea puse ambele mâini pe perdele pentru a le trage și a intra soarele în cameră, apoi pentru a deschide fereastra

Odată luminată camera, Yoon își acoperi fața cu mâinile, cele 3 rămânând șocate de imaginea fetei care părea un cadavru ambulant

Nu avea putere să se certe cu ele, așa că doar se conformase și își coborî mâinile, încercând să se acomodeze cu lumina

Pielea ei era albă ca varul, buzele uscate și crăpate, cearcăne adânci, iar părul ciufulit

- Yoon, nu vreau să-ți aduc aminte,în caz că asta e cauza stării tale de acum, dar ai probleme cu... acel bărbat? Întreabă Heea ezitând puțin, Yoon privind-o, apoi își coborâse privirea spre mâinile din poala sa

- Ați avut dreptate... Spune Yoon abia auzindu-se din cauza vocii ei răgușită și fără vlagă. Chiar și prostu de fratimiu, a avut dreptate. Trebuia să vă ascult. Spune ea, lacrimi fierbinți inundându-i imediat obrajii

Mina se așezase încet lângă ea, iar cele 2 surori se uitau una la alta

Îmbrățișând-o strâns, Yoon începuse să suspine în brațele Minei

- Doar nu te-ai... culcat cu el, nu? Întreabă Eun ezitând, iar Yoon negase din cap, urmând să se tragă din brațele Minei și să se ridice de pe pat, direcția ei fiind biroul

Luând laptopul de pe birou, intrase în mesaje, în conversația cu băiatul, telefonul ei zăcea mort pe noptieră de ceva timp

Fetele îi scrise sute de mesaje, la fel și Shin, dar nu le răspunse

Ajunsă din nou așezată pe pat, cu laptopul în brațe, cele 2 surori veni și ele în spatele ei, însă aceasta doar le dă laptopul pentru a citi mesajele trimise de băiat

Nu vroia să le citească din nou, avea să se simtă mai rău

- Asta înseamnă să ai relație cu asa diferență mare de vârstă. Murmură Eun, însă înghiți în sec atunci când Hea și Mina se întoarse la ea cu priviri ucigașe, iar Yoon își strânse puternic ochii

- Îmi dai voie să-i scot ochii? Întrabă Mina

- Lasă-l de bou ce e. Spune Hea lovind-o în umăr

- Serios? Nici măcar unul? Măcar jumate din unul. Se roaga ea, însă își dă ochii peste cap la privirea ucigașă a Heei

- Vreau să dau timpul înapoi ca să previn asta. Scâncește Yoon punându-și mâinile pe față

Oftând, Mina o luase în brațe, iar cele 2 surori o mângâiau pe spate

Însă în încercarea lor de a o face sa se simta mai bine, din contră mai rău făceau, dar nu le spuse nimic

Nu avea dorința de a-și vărsa nervii pe ele

- Va trece, nu? Spuneți-mi vă rog că va fi bine! Plânsetele fetei apăruseră la scurt timp, primind și aprobarea prietenelor ei imediat

- Dar ce s-a mai întâmplat cu filmările? S-a făcut scena? Întreabă Eun, iar Yoon aprobase din cap

- A filmat doar o scenă, dar a fost dat afară după ce a răbufnit la nervi la adresa regizorului. Răspunde Yoon ștergându-și lacrimile de pe obraji, cele 3 șocându-se

- Din asta o trebuit să-ți dai seama că el e puțin dus. Spune Hea, iar Yoon doar înghițise în sec

Jimin primise banii promiși, doar din cauza limitei de timp

Nu se putea căuta alt actir pentru acea scenă scurtă, așa că regizorul îi întinse direct banii

- As fi vrut să-mi deschid mai devreme ochii... Scâncetele fetei acompaniate de suspine continuau să se audă, dar nu aveau ce face

Îi rămânea doar să treacă peste

2 ani mai tărziu

- Trebuie să le aruncăm în aer, nu? Întreabă o fată, fotograful aprobând

- La 3! 3... 2... 1! Terminând numărăoarea inversă, toți elevii clasei își aruncase chipiurile de absolvenți în aer, si odata cu ele sărind și ei. Perfect! Strigă fotograful

- Deci, felicitări cu absolvirea. Spune Yoon cu un zâmbet larg pe față

- Mulțumesc, la fel. Spune Mina făcând o plecăciune, totodată ridicând și rochia lungă de la sol, cele 2 sfârșind prin a râde zgomotos una de alta. Hai să plecăm și noi de aici. Continuă ea privind la mulțimea de elevi ce se împrăștiau

- Hai. Aprobă Yoon, împletindu-și brațul cu al Minei și luănd spre poarta școlii

Ajungând în dreptul porții, cele 2 se întoarse, mergând puțin cu spatele

- Aici ne-am făcut multe amintiri, îmi va fi puțin dor de liceul nostru. Spune Yoon privind nostalgică spre clădire

- Mda, urmează universitatea. Spune Mina la mișto, urmând să râdă din nou cu Yoon, cele 2 pornindu-se spre casa ei si a lui Taehyung

În cei 2 ani, fata trecuse peste, cu greu

Al doilea an de liceu venise, trebuia să studieze, și mai erau și filmările ce o dădeau peste cap, asa că își luase gândul de la blond, ajungând aproape chiar și să-l uite

Eight years || PJMUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum