MAFIA- Rapirea // Volume I //

Capitolul 5- Escape.

În ultima perioadă mă trezesc foarte des într-o cameră nouă mie și cu dureri în unele zone ale corpului , așa era cazul și acum.

Eram întinsă pe un pat de o persoană într-o cameră de spital , mirosul de "spital" plutea în aer. La mâna dreapă aveam o perfuzie , iar de cea stângă aveam un clește prins de degetul arătător , cat de tare am căzut? Si mai important , de când sunt aici?

Pe ușă intră o femeie cam de 30 de ani , blondă și scundă. Încă de când a intrat avea capul într-o fișă , iar atunci când a ajuns lângă patul meu și și-a ridicat privirea era uimită , la fel de repede cum a intrat a și ieșit , strigând ceve pe italiană. Fir-ar am uitam că sunt în Italia și nu înțeleg nicio boabă.
Cum de am ajuns la spital , m-a adus Marco? Vicenzo și Draco oare știu ca sunt aici?

Dupâ două minute ușa e deschisă din nou , pe intrând un bărbat mai bătrân urmat de femei de dinainte , care probabil era asistentă.

- Buonasera signorina! Puoi parlare? Come ti senti?( Bună seara , domnișoară! Poți vorbi? Cum te simți?)
Il aud vorbind pe bărbat.
Come , comă? Sau ce vrea să zică , am fost în comă? Dacă nu chiuleam de la orele de italiană ale domnului McQueen poate că aș fi știut ce îmi zice moșul ăsta.

- Vorbiți engleză? Îl întreb pe acesta. Bărbatul dă să îmi răspundă , dar ușa e deschisă pentru a treia oară în ultimele 5 minite , pe ea intrând Vicenzo care vine glonț către mine.

- Karina , cum ești? Zice acesta lăsându-se pe o parte a patului. Ah , deci și el e aici , asta inseamnă că și Moretti știe. Oare e și el aici?
Da , cum să nu! Probabil face dansul bucuriei că sunt în spital , dacă muream cred că îi ușuram munca.
Vicezo mă privește mirat , probabil așteptându-mi răspunsul , iar asta îmi dă o idee.

- Cine ești? Îl întreb , încercând să par că nu îl cunosc. Acesta se uită șocat când la mine , când la doctor.
Vicenzo se ridică de pe pat , întorcându-se cu fața spre doctor.

-Perché non mi riconosci? ( De ce nu mă recunoaște?) Tonul grav al lui Vicenzo se făcea limpede remarcat. Doctorul rămâne nemișcat în fața mafiotului , iar dintr-un semn discret al capului , îi arată ușa pe are ies împreună.
Asistenta rămasă în salon se îndreaptă spre măsuța de lângă pat , de pe ea luând o seringă cu un lichid transparent înăuntru , ca mai apoi să mă apuce de braț. Oh , nu , nici gând să te apropii de mine!
Am început să am o fobie pentru seringi sau ace. Chinurile prin care a trecut mama de fiecare dată când era înțepată , venele care i se spargeau din cauză că devenise atât de slabită sau cum statea la perfuzii ore în șir în fiecare zi , m-au făcut să urăsc spitalele și tot ce ține de ele.

Dacă la început strângerea asistentei era una slabă , acum trăgea de-a binele de mine. Începusem să țip , nu voia să se atingă de mine , aceasta pare uimită , neînțelegându-mi reacția!
Pe ușă întră Vicenzo , destul de alarmat , îndreptându-se spre mine. După câteva secunde nu îi mai simțeam strângerea agresivă a asistentei , doar mâinile bărbatului ce mă înconjurau în încercarea de a mă liniști.

- Karina , asistenta vrea să îți facă un calmat! Îmi soptește cu o voce înceată acesta.
Treptat , treptat , corpul mi se oprește din zvâgneala de mai devreme , fiind clar că femeia blondă și-a îndeplinit misiunea.
Acum eram așezată cu spatele pe perne , iar Vicenzo la capătul patului! Părea că vrea să zică ceva , într-un final găsindu-și cuvintele.

- Probabil că ești nelămurită , întreabă-mă ce vrei să știi! Îmi zice , așezându-se mai bine pe pat.
Dacă tot am întrat în nebunia asta , măcar să o fac în stil mare , și așa îmi pun în aplicare abilitățile de actriță!