Capitolul 6

158 33 4
                                    

Având caleasca deja pregatita, majordomul o anunță că era timpul sa plece, Yurin vorbind cu fratele sau

După incidentele petrecute au avut multe de lămurit, fata spunându-i ca îl va tine la curent cu tot ce se întâmplă, de la castel pana la acel cavaler

- Sa ai grija Yurin, dacă ți se mai întâmplă ceva, jur ca ies singur de aici. Spuse baiatul serios

Era furios după ce acel nemernic s-a atins de sora sa, era satul de viata asta de celula, Yurin era expusa pericolului din toate părțile, iar el, nu putea face nimic

- Stai liniștit Juhan, acum ca ii știu punctul slab, nu ma va mai atinge în veci. Spuse ea sigura

- Când te întorci anunță-mă, dacă poți, sigur cineva te urmărește sa vadă tot ce faci. Continua baiatul

- M-am ocupat deja de asta, am un as în mânecă pentru orice, acel psihopat nu va știi nimic din ce fac. Spuse Yurin amuzata, nu era atât de fraiera

Aprobând, cei doi își lua la revedere unul de la altul apoi pleca, Yurin făcându-i cu mana vesela

Oftând, Juhan se așeza pe cimentul rece, baiatul punându-și palmele peste fata, simțea ca inebunește aici

Dacă mama lui nu ar fi făcut acea greșeală de a se îndrăgostii de Jung, nimic din toate astea nu s-ar mai fi întâmplat

După moartea ei, adevărată fata a bărbatului ieșise la iveala, și de atunci, celula ii era noua "casa"

Era printul acestui regat, era primul care avea dreptul la tron, dar din cauza corupției care exista în guvernul regal toți l-au ales pe acel neghiob bun de nimic, a distrus tot regatul

Norocul sau a fost Taehyung, care a luat atitudine și s-a revoltat, el și oamenii sai luptând contra nebunului

Dacă nu ar fi fost Yurin, și-ar fi pierdut speranța de mult, dar zâmbetul surorii sale îl ținea pozitiv, fata era singura sa familie rămasă

Nu putea înțelege de ce oamenii o judecau atât de aspru, cuvintele pe care le auzea la adresa ei erau oribile, și nimic nu era adevărat, Yurin era cea mai corecta și curajoasa persoana pe care el o cunoaștea

Toți o considerau ceva ce ea nu este, și nu va fi în veci, acuzațiile care îl implicau pe Jung îl dezgustau complet, Yurin încă era aceași fata inocenta pe care el o cunoaștea, sora sa mai mica

Cu toate ca își risca propria viata pentru el, avea dubii în ceea ce îl privea pe Taehyung, și el la rândul lui avea aceași părere despre fata, de încredere nici nu mai spunea

Chiar spera sa o creadă, scrisoarea chiar a fost scrisa și semnata de el din propria voința, avea nevoie de ajutorul prietenului sau, chiar dacă asta însemna ca și el avea sa își riște viata, revolta contra nebunului nu era o joaca de copii

Oftând puternic, baiatul își adusese aminte de loviturile fetei, Juhan închizându-și ochii nervos

Yurin era puternica din toate punctele de vedere, dar pana la urma urmei era și ea un om, unul care va ceda dacă nu va fi salvat la timp

Nimic nu era imposibil, dar în același timp, nici posibil

....

Stand în baraca sa, Taehyung privea foile de pe biroul sau, baiatul lăsându-se pe spătarul scaunului, Kyon privindu-l amuzat

- Astea sunt câteva din informațiile pe care le-am putut aduce despre prințesă, câteva mi-au fost și confirmate de surse sigure, ai acolo tot ce trebuie sa știi despre ea. Spuse prietenul sau

- Tu le-ai citit? Întreba Taehyung privindu-l

- Nu am nevoie sa știu ce fel de persoana e, atâta timp cât nu ne trădează. Ii răspunse el relaxat

- Când vine aici anunță-mă. Spuse el, baiatul aproba apoi ieșii, Taehyung rămânând singur

Luând foile, acesta începuse sa le citească, toate datele fetei se aflau scrise aici, și ce dorea și ce nu

Citind unul dintre rânduri, Taehyung se bloca pentru un minut, Kyon a aflat chiar și despre mărimile fetei, numărul de la haine era scris, inclusiv a lenjeriei

- De unde dracu a luat el asta? Întreba el enervat, baiatul dând foaia la oparte

Continuând, Taehyung găsise și acele lucruri confirmate de oameni, toate spunând ca fata nu are nici-o legătură cu tatăl sau vitreg, o sursa sigura din castel explicând ca Yurin era o victima a agresiunii bărbatului

Sincer vorbind, nu era prea convins, totul putea fi planificat din timp doar ca să para mai credibil, nimeni nu știa sigur ce se întâmplă când cei doi erau lăsați singuri

Chiar era curios de scrisoarea lui Juhan, în care oricum nu avea prea multa încredere, putea fi forțat sa o scrie, acum depinde și ce a scris în ea

- A venit. Îl anunță Kyon, Taehyung ridicându-se de pe scaun, baiatul punându-și masca pe fata

Ieșind în fata intrarii, Yurin îl aștepta de una singura, aceasta ținând scrisoarea în mana

Analizând-o, fata purta o rochie cu mâneci lungi și gat, pe fata având un material transparent care nu ii oferea prea multa vizibilitate, totul era negru

- Ai adus scrisoarea? Întreba el privind-o sceptic

- Da. Ii răspunse ea, Taehyung luând bucata de hârtie din mana fetei

Citind-o atent, scrisul chiar era a lui Juhan, semnătura la fel, plus cuvintele pe care le-a scris, ultimul rand punându-l pe gânduri

Dacă ar fi fost forțat, nu ar mai fi scris despre Yurin, unele explicații de aici se legau cu cele primite de la Kyon, pe care le-a luat din surse sigure, iar în el, 100% avea încredere

- Bine, sa zicem ca te cred. Începu Taehyung. Dar asta nu înseamnă că am încredere în tine, ci doar scrisoarea, vreau sa îl pui pe Juhan sa scrie una de fiecare data când vi aici, am nevoie de informațiile sale. Continua

- Sigur! Acum ca Jung este plecat voi putea întra la el oricând. Spuse ea vesela, ultima parte soptind-o

Chiar dacă auzise, nu ii spusese nimic fetei, dar măcar știa ca acel nenorocit nu se afla în regat, avea cale libera de a vorbii cu Juhan, evident ca prin metodele lui

Asa se va convinge singur cine minte și cine nu

Totuși, ii se părea ciudat când a zis ca nu poate intra tot timpul la Juhan, acel psihopat ii interzicea sau nu era ea interesata de propriul frate, orice era posibil

Mutandu-si privirea către Yurin, baiatul ii observa micul zâmbet pe care îl avea pe fata, chipul fetei parca se luminase

- Ai o aniversare a unui decedat? Întreba el, pe căldura de afara sa fi îmbrăcat în negru era un chin, mai ales ca rochia fetei avea mâneci și gat, arata exact ca o văduva

Plus materialul de pe fata care era extrem de suspect, Taehyung privind-o superior

- Nu, de ce? Întreba Yurin confuza, aceasta realizând imediat la ce se referea

Era singura rochie subțire pe care o avea cu mâneci lungi, dar chiar și asa, tot ii era cald

- Căldura de afara explica totul. Începu el. Deci? De ce ești îmbrăcată asa? Continua suspicios

- Am venit aici doar pentru scrisoare, asa ca nu ești în măsura sa îmi ceri explicații, masca ta spune totul, nu? Spuse ea la mișto

Era convinsa ca băiatul o suspecta de ceva și avea sa o acuze, abia ii câștigase putina încredere, nu putea strica totul chiar acum

- Ridica materialul. Ordona el serios, Yurin impietrind

Deja o suspecta

Capitolul 7
Comung Soon

The Dark Knight || K.TH ffUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum