Capitolul 34

155 34 3
                                    

Următoarea zi, Taehyung se afla în baraca sa analizând harta de pe biroul sau, avea un plan măreț, iar acela era sa îl pedepsească pe Jung în fata tuturor oamenilor

Nimeni nu îl agrea, singurii care o făceau erau câțiva nobili corupți de aceasi seama cu el, dar evident ca ii va termina și pe ei

Acei cretini au fost și împotriva tatălui sau și a regelui decedat, ii va pedepsii pe toți, le va venii rândul, și putea garanta asta

Dacă ar fi vrut, ar fi putut sa îl detroneze pe Jung și sa îl ajute pe Juhan, dar nu au făcut-o

- Oare cu cine sa încep? Murmura el privind cele cinci poze

Luând poza a cărui față o disprețuia cel mai tare dintre cele 5, bărbatul respectiv a fost mereu dușmanul tatălui sau, iar din cauza lui mama sa a fost atacata când el avea doar 8 ani, se aflau în aceasi caleasca

A fost orbit de frumusețea mamei sale încât a vrut sa o ucidă, invidia pe care o avusese fata de tatăl sau și acum il enerva la maxim

Alegandu-si victima, ii va ucide strategic în asa fel încât Jung sa își dea seama abia la final cine este el cu adevărat, asta va fi lovitura finala, adevărata sa identitate

Auzind o voce somnoroasa, Taehyung își muta privirea către patul sau, Yurin trezindu-se

- Ce cauți aici? Întreba sa surprinsa

- E baraca mea, am tot dreptul sa ma aflu aici. Ii răspunse el rânjind

Aranjandu-si parul, Yurin se ridica din pat, pătura sa invelind-o

- Un mulțumesc ca am dormit pe acea canapea nu aud, doar un ce cauți aici? Întreba Taehyung la mișto

- Aish! Spuse Yurin revoltata. Apreciez. Continua în șoaptă

- Îți voi aduce micul de jun, între timp te poți schimba în rochia pe care ți-am pregătit-o. Spuse el dând sa plece. Ai și putina apa pentru față în acea găleată, si este curata. Continua plecând

Rămasă singura, Yurin își spala fața apoi se pieptăna, rochia aleasa de Taehyung fiind albastra, modelul era frumos

Întorcându-se înapoi, băiatul ii lăsă farfuria pe biroul sau, aceasta așezându-se

Infulecand mâncarea care era calda, fata observa pozele bărbaților, Yurin privindu-l întrebător

- Sunt oamenii lui Jung, pe care evident ca ii voi elimina, Juhan nu are nevoie de inamici. Ii spuse el pe scurt

Înțelegând, fetei nu ii venea sa creadă ca Taehyung chiar avea de gând sa scape de toți cei care erau împotriva lor, Juhan era norocos sa aibă un asa prieten

Iar pe lângă asta, băiatul era capabil de multe lucruri de unul singur, iar jumătate din armata acelui nemernic a experimentat-o pe propria piele

- Deja visezi cu ochii deschiși? Întreba el glumeț

- Pe tine tot timpul. Ii răspunse ea

Tăcând pentru câteva secunde, Taehyung o privea uimit, micul rânjet de pe fata fetei făcându-l sa rada

- Te urăsc draga mea prințesă. Spuse Taehyung luând mana fetei și sărutând-o, ochii sai privind-o intens

Chicotind, Yurin își continua masa, urechile sale ardeau, Taehyung o intimidase cu acele vorbe

"Bine ca nu le vede" Gândii ea calma, cei doi petrecându-și dimineața împreună

Vremea frumoasa de afara dându-i ocazia lui Taehyung sa ii arate toate împrejurimile, era relaxant

The Dark Knight || K.TH ffUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum